Vitamina D si alti nutrienti recomandati in poliartrita reumatoida

Vitamina D, acizii grași Omega 3 și alți nutrienți pot ajuta persoanele cu poliartrită reumatoidă să gestioneze mai ușor durerile și rigiditatea care caracterizează boala.

Dieta joacă un rol important în multe afecțiuni cronice, inclusiv în poliartrita reumatoidă. Alimentația nu va vindeca această boală, dar alegerile corecte pot ajuta prin controlul inflamației, oferind nutrienții de care corpul are nevoie și contribuind la menținerea unei greutăți sănătoase. 

Acest lucru este important deoarece excesul de greutate se adaugă la presiunea asupra articulațiilor dureroase și poate face ca anumite medicamente pentru gestionarea bolii să fie mai puțin eficiente. În plus, grăsimea corporală produce proteine numite citokine care susțin inflamația.

Studiile arată că o dietă mediteraneană, cu multe fructe și legume, cereale integrale (pâine integrală, orez brun etc.) și grăsimi sănătoase (pește, ulei de măsline, nuci) este o alegere bună pentru persoanele cu poliartită reumatoidă.

De reținut că atunci când suferi de poliartrită reumatoidă, faptul că nu ai o alimentație bogată în substanțe nutritive îți poate agrava simptomele. De aceea e important să îți asiguri necesarul de vitamine, minerale și alți nutrienți, pentru că acestea pot contribui la ușurarea simptomelor și la reducerea riscului de complicații.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Toată lumea are nevoie de vitamina D, pentru că aceasta ajută organismul să absoarbă calciul. De asemenea, această vitamină stimulează oasele să crească în mod corespunzător și să rămână puternice. Obținerea dozei necesare de vitamina D este îndeosebi importantă pentru pacienții cu poliartrită reumatoidă, pentru că unele medicamente prescrise pentru această boală pot crește riscul de carență de vitamina D, lucru care poate duce la complicații.

De ce persoanele cu poliartrită reumatoidă au nevoie de vitamina D?

Potrivit cercetătorilor de la Albert Einstein College of Medicine, persoanele care iau corticosteroizi orali au un risc mult mai ridicat de a dobândi o deficiență de vitamina D. Dacă iei corticosteroizi pentru poliartrita reumatoidă, atunci ai un risc de două ori mai mare să îți lipsească această vitamină crucială, comparativ cu o persoană sănătoasă.

Dacă nu îți asiguri o cantitate suficientă de vitamina D, oasele tale pot deveni fragile și moi, iar acest lucru îți poate crește riscul de fracturi, de deformări și de alte probleme de sănătate.

Pentru persoanele care suferă de poliartrită reumatoidă, vitamina D poate avea beneficii în plus: poliartrita reumatoidă este o boală autoimună, iar vitamina D joacă un rol important în sistemul imunitar. Bolnavii au, totodată, niveluri ridicate ale inflamației în corp, iar vitamina D ajută la echilibrarea acestei situații.

Cum îți asiguri doza de vitamina D?

Pentru a crește nivelurile vitaminei D, Arthritis Foundation recomandă să stai între 10 și 15 minute la lumina soarelui (expunere directă), în fiecare zi. Radiațiile ultraviolete de la soare îți ajută corpul să producă propria vitamina D. Cu toate acestea, o expunere prea mare la UV poate cauza cancer de piele, așa că nu exagera cu timpul pe care îl petreci la soare.

De asemenea, poți să obții mai multă vitamina D ajustându-ți dieta. De exemplu, această vitamină se găsește în anumite tipuri de pește, cum ar fi somonul și macroul. Mici cantități de vitamina D se găsesc și în gălbenușuri, brânză și ficat de vită. Dacă tot nu reușești să obții suficientă vitamina D din lumina soarelui și din dietă, medicul îți poate sugera să iei un supliment cu vitamina D.

Ce alți nutrienți le pot fi de folos suferinzilor de poliartrită reumatoidă?

Vitamina E

Potrivit specialiștilor de la John Hopkins Arthritis Center, deficitul de vitamina E este relativ obișnuit în rândul persoanelor cu poliartrită reumatoidă. Să nu uităm că vitamina E este un antioxidant puternic, iar unii specialiști consideră că ar putea să reducă deteriorarile de la nivelul membranelor articulațiilor.

Fie că această teorie este sau nu adevărată, este o idee bună să incluzi alimente bogate în vitamina E în meniul tău, cum ar fi nucile, semințele și legumele cu frunze verzi, închise la culoare (spanac, varză, kale etc.). În unele cazuri, medicul te poate sfătui să iei un supliment cu vitamina E.

Acizii grași Omega 3

Acizii grași Omega-3 au un efect benefic asupra prevenirii secundare a bolii coronariene și a accidentului vascular cerebral și sunt esențiali pentru dezvoltarea și funcționarea sistemului nervos și a retinei la om. Se crede că acizii grași Omega 3 au proprietăți imunomodulatoare, deoarece acționează ca precursori ai mediatorilor lipidici ai inflamației, care pot limita sau modula răspunsul inflamator.

În afară de aceste beneficii, potrivit unei analize¹ din 2020, acizii grași Omega 3 pot scădea activitatea bolii în poliartrita reumatoidă. Consumul de alimente care conțin Omega 3 (macrou, somon, ulei de ficat de cod, hering, sardine, semințe de in, semințe de chia, nuci, boabe de soia) poate reduce nevoia de medicamente antiinflamatoare, iar numărul articulațiilor sensibile, numărul articulațiilor umflate, rigiditatea matinală și funcția fizică tind să se îmbunătățească. Astfel, se pare că acizii grași Omega 3 pot avea o acțiune antiinflamatoare.

Pentru persoanele cu poliartrită reumatoidă care nu consumă alimente bogate în Omega 3 - peștele gras fiind cea mai bună sursă -, medicul poate indica un supliment alimentar de calitate, pe bază de ulei de pește de mare adâncime (cu 2165 mg de Omega 3).

Alte suplimente care ar putea calma durerea articulară și care ar putea reduce riscul de complicații de pe urma tratamentelor pentru poliartrita reumatoidă sunt cele cu acid folic (cunoscut și sub numele de vitamina B9). Unele medicamente afectează capacitatea corpului de a absorbi această vitamină, iar dacă nu ai suficientă vitamina B9 în corp, poți dezvolta anemie sau alte probleme de sănătate.

Bromelaina

De asemenea, medicul te poate încuraja să iei bromelaină. Acest compus este făcut dintr-un grup de enzime derivate din ananas. Există unele dovezi care sugerează că bromelaina ar putea avea proprietăți antiinflamatoare și de calmare a durerii. 

Este important să ceri sfatul medicului înainte de a lua orice fel de supliment alimentar, deoarece acesta te poate ajuta să înțelegi potențialele beneficii și riscuri ale suplimentelor nutritive. Chiar dacă sunt produse din plante, de exemplu, suplimentele pot interfera cu medicamentele, de aceea e indicat ca medicul curant să fie la curent cu tot ce-ți administrezi.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - The Effect of Omega-3 Fatty Acids on Rheumatoid Arthritis 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7362115/
1. Studiul „The Effect of Omega-3 Fatty Acids on Rheumatoid Arthritis”, apărut în Mediterr J Rheumatol. 2020 Jun; 31(2): 190-194, 2020, doi: 10.31138/mjr.31.2.190, autori: Ifigenia Kostoglou-Athanassiou et al.
Arthritis Foundation - Foods That Can Help RA Symptoms
https://www.arthritis.org/health-wellness/treatment/treatment-plan/tracking-your-health/foods-that-can-help-ra-symptoms

 

 

 


 

 

 

Te-ar mai putea interesa și...

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0