Căderea părului: alimentele care previn, dar și care tratează această problemă

Calviția afectează femeile și bărbații de orice vârstă, din diverse motive. Alimentația are un rol important în menținerea părului frumos și sănătos, așa că este necesar să îi acordați o atenție deosebită pentru a preveni, dar și pentru a trata problema căderii părului.

caderea-parului-alimentele-care-previn-dar-si-care-trateaza-aceasta-problema

Structura firului de păr

Părul este alcătuit din proteine de keratină, o substanță formată din aminoacizi și sensibilă la factorii de mediu, precum umiditate, căldură sau frig excesiv, precum și la intervențiile umane, precum șamponare, hidratare, vopsire, etc. Un fir de păr este alcătuit din 3 straturi, și anume cuticula (stratul exterior, cel mai subțire), cortexul (stratul mediul și cel mai puternic) și măduva (stratul central, considerat nucleul firului de păr). 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cuticula învelește firul de păr sub forma unor solzi suprapuși, iar cu cât firul de păr este mai gros, cu atât mai multe straturi de cuticulă acesta are. Cortexul este stratul cel mai afectat de modificările pe care le aducem părului prin coafare și vopsire, în timp ce măduva nu are un rol vizibil în aspectul general al părului. Este important de reținut că fiecare intervenție cosmetică asupra părului deteriorează cuticula și cortexul părului și poate duce la consecințe neplăcute, precum subțierea și despicarea prematură a firului de păr și chiar la pierderea acestuia. 

Ce cauzează căderea părului

În medie, un adult are între 100.000 si 150.000 de fire de păr, dintre care e normal sa piardă în jur de 100 de fire zilnic. Dacă, însă, pierderea e mai mare de atât, atunci este nevoie de un consult medical pentru identificarea problemei de fond a căderii părului. 

Exista mai mulți factori care pot declanșa căderea părului, printre care:

  • Anumite tratamente medicamentoase (de exemplu, chimioterapia)
  • Stresul fizic și emotional
  • Bolile glandei tiroide
  • Lipsa de fier din organism
  • Predispoziția genetică
  • Anumite dereglări hormonale

Cum tratăm căderea părului

Știm, deja, că frumusețea vine din interior, prin urmare, în cazul căderii părului, mai întâi trebuie identificată problema de fond și, apoi, tratată cauza acesteia, pentru ca rezultatele să se vadă. În primul rând, alimentația joacă un rol important în menținerea sănătății părului și scalpului. Așadar, o alimentație echilibrată, bogată în vitamine și minerale, este deosebit de importantă, iar beneficiile acesteia se vor reflecta în aspectul fizic. Pentru a preveni, dar și pentru a combate căderea părului, urmatoarele alimente trebuie să apară, în mod regulat, în farfuria dvs.:

  • Semințele de dovleac – acestea conțin stearină, substanță care creează un strat protector pe firul de păr și pe rădăcina acestuia, împiedicându-i căderea.
  • Roșiile, pepenele roșu, morcovul și fructul de mango – aceste fructe și legume conțin licopen, substanță foarte importantă în menținerea integrității firului de păr.
  • Migdalele, nucile și alunele – acestea sunt bogate în L-lystina, un aminoacid care favorizează creșterea și regenerarea tesuturilor, dar și a părului.
  • Spanacul, varza Kale, nucile caju, ciupercile – bogate în zinc, aceste alimente inhibă excesul de testosteron, care, uneori, poate fi cauza căderii părului.
  • Ceaiul verde – este bogat în antioxidanți care luptă împotriva factorilor de mediu nocivi și mențin, astfel, integritatea firului de păr.
  • Cimbrișorul – inhibă căderea firului de păr, așadar poate fi consumat sub formă de ceai sau comprese pe scalp, pentru a stimula circulația sangvină la nivelul scalpului.
  • Fructele de pădure, bananele, ouăle, somonul și tonul – aceste alimente sunt bogate în biotină, vitamina cea mai eficientă în lupta împotriva căderii părului. 
  • Macroul, heringul, sardinele  – cu un conținut bogat de acizi grasi omega-3, aceste tipuri de pește sunt, de asemenea, benefice pentru o podoabă capilară sănătoasă.

Pe lângă alimentație, măștile făcute acasă din produse naturale, precum și masarea scalpului cu anumite tincturi, pot stimula creșterea părului și repara cuticulele deteriorate. 

Mască de păr cu suc de ceapă

Sucul de ceapă este eficient în tratarea căderii părului datorită conținutului bogat în compuși sulfuroși, care îmbunătățesc circulația sangvină la nivelul scalpului și stimulează foliculii pentru producerea firelor de păr. 

Pentru a prepara sucul de ceapă este nevoie de 2 cepe, pasate în blender. Se strecoară piureul obținut și se folosește, apoi, sucul pentru a masa scalpel, prin mișcări circulare. Se lasă să acționeze preț de 30 de minute, apoi se spală bine părul și se repetă acțiunea o dată la 2-3 zile.

Masaj cu ulei de ricin sau de măsline

Masarea scalpului cu un ulei hrănitor va stimula circulația sangvină și va fortifica rădăcina firului de păr, împiedicând căderea acestuia. Se poate folosi orice ulei pentru masajul scalpului, cel puțin o dată pe săptămâna, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Cele mai eficiente uleiuri pentru tratarea calvitiei sunt uleiul de ricin, de măsline, de argan și uleiul de cocos. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
http://designessentials.nl/hair-structure
https://www.nhs.uk/conditions/hair-loss/
https://latourangelle.com/general/8-best-oils-for-hair-health/

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 1