Top 5 alimente care te ajută să slăbești

Când te apuci de un regim de slăbire, e bine să știi că există unele alimente care te ajută să slăbești mai eficient. Există de asemenea, alimente care nu îți sunt de folos, și de aceea e bine să le aviți complet sau să le reduci foarte mult.

Ai kilograme în plus și ai decis în sfârșit să faci o schimbare în felul în care mănânci pentru a te bucura de o sănătate mai bună, de un corp mai armonios și de o stimă de sine crescută, dar nu știi ce ar trebui să mănânci ca să obții rezultatele dorite. E bine de știut că acele alimente care te ajută să slăbești sunt bogate în nutrienți, dar sărace în calorii, ceea ce le face ideale nu doar în cura de slăbire, ci și pentru menținerea unei greutăți sănătoase pe termen lung.

Să vedem în continuare care sunt acele alimente care te ajută să slăbești mai rapid, dar în același timp sunt hrănitoare și te ajută să te simți mai sătul de-a lungul zilei, dar și ce alimente ar trebui să eviți de obicei (deci să le consumi doar ocazional), deoarece nu te ajută nici să slăbești, nici să te menții, ci mai degrabă te îngrașă și îți cresc și riscul de boli cronice.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Băuturi și alimente care te ajută să slăbești mai repede

Vrei să slăbești sau să îți menții greutatea după o dietă? Iată ce alimente sănătoase e indicat să mănânci zilnic și ce să bei.

1. Apa plată sau minerală și ceai neîndulcit din plante aromate: 0 calorii / 100 ml

Apa este esențială pentru buna funcționare a organismului, dar te ajută și în cura de slăbire prin accelerarea metabolismului, mai ales dacă o bei mai rece. Și ceaiurile neîndulcite (sau în care pui un îndulcitor fără calorii, gen stevia) îți sunt de folos de-a lungul zilei, tăind pentru scurt timp senzația de foame.

Nu te lăsa păcălit de ceaiurile de-a gata din comerţ - au mult zahăr, la fel ca sucurile așa-numite „de fructe”, dar care au mai mult arome, plus diverși aditivi nesănătoși. Cumpără pungi sau cutii cu ceaiuri de plante și fructe, pe care să ți le prepari acasă, iar pentru a da gust suplimentar, poți adăuga în ceai bucăţi de lemn dulce, scorțișoară sau ghimbir. De asemenea, poți să-ți faci o apă cu gust de fructe - lasă de cu seară la macerat câteva felii din fructele preferate.

2. Legume verzi proaspete: cam 25 calorii / 100 g

Caloric vorbind, 400 g de legume verzi reprezintă echivalentul a 20 g de ciocolată, adică a 100 de calorii. Datorită volumului mare de fibre şi cantităţii crescute de apă, acestea sunt primele în topul acestor alimente care te ajută să slăbești și sunt cele mai bune prietene ale unei siluete de invidiat pe termen lung.

Salata verde, broccoli-ul, varza, dovleceii, andivele, spanacul, rucola, fasolea verde au foarte multe vitamine și minerale și scad absorbţia grăsimilor din carne şi brânză (de aceea e bine să le mănânci împreună cu acestea), crescând în același timp senzaţia de saţietate, deci îți vor ține mai bine de foame când ești la dietă.

3. Lactate moi degresate (<3% grăsime): aproximativ 50 calorii / 100 g

O porţie de 100 calorii înseamnă un pahar de lapte de 200 ml sau o cutie de iaurt ori brânzică de 150 g. Iaurtul, laptele, brânza proaspătă, degresate, sunt o sursă bună de proteine şi calciu, care oferă o senzaţie durabilă de saţietate. Și iaurtul grecesc, deși are mai multe calorii, este foarte bun în cura de slăbire, pentru că ține de foame mai mult.

4. Cereale integrale și leguminoase fierte: 100 calorii / 100 g

Orezul brun sau integral, pastele făinoase integrale, fasolea boabe, mazărea, năutul, lintea, boabele de soia sunt indicate în cura de slăbire și pentru a te menține, dar în cantități moderate, nu mai mult de o porție pe zi. Pentru micul dejun, alege cerealele integrale fără adaos de zahăr, miere sau ciocolată, cum sunt fulgii simpli de ovăz, pe care îi combini cu iaurt grecesc sau cu lapte animal ori vegetal, și cu fructe proaspete şi, eventual, seminţe pentru un început de zi plin de energie.

Orezul, pastele şi leguminoasele sunt surse bune de proteine şi de fibre, potrivite să fie consumate la prânz, fie în salate de legume, fie în supe și ciorbe, fie în tocănițe sau sub formă de creme - humus, pastă de linte, fasole bătută, pate de soia făcut în casă.

5. Carne slabă gătită: cam 200 calorii / 100 g

Sortimentele de carne precum cea de peşte, pui, curcan, fără grăsime ori piele, sunt, de asemenea, alimente care te ajută să slăbești, dacă le consumi cu moderație. Alege, deci, carnea slabă, macră, îndepărtează toată grăsimea vizibilă înainte de gătire, și rezumă-te la aproximativ 100 g de carne pe zi (în principiu, se recomandă ca bucata de carne pe care o mănâncă o persoană pe zi să fie cât podul palmei acelei persoane). Ideal ar fi să nu mănânci carne roșie decât cel mult o dată pe săptămână, în rest, carne albă şi peşte bogat în grăsimi Omega 3, alături de legume proaspete sau gătite la abur, la cuptor, la grătar sau sub formă de tocăniță (dar nu prăjite).

Alte alimente care te ajută să slăbești

Când ai decis să urmezi o cură de slăbire sau să îți schimbi stilul de a mânca și să capeți obiceiuri alimentare mai bune, pentru a nu mai avea probleme cu kilogramele pe termen lung, încearcă să incluzi în meniul zilnic cât mai multe alimente sățioase, cu un conținut bogat de fibre pe care să le combini cu alimente bogate în proteine. În acest fel, mănânci ceva gustos, care îți ține și de foame și care te și ajută să dai jos kilogramele nedorite.

Ouă

Ouăle sunt excelente la prima masă a zilei,deoarece îți vor ține de foame pentru multe ore, timp în care te vei ocupa de sarcinile zilnice fără să simți nevoia de a ronțăi ceva. Poți să mănânci, de exemplu, un sendviș cu pâine integrală și ouă fierte, frunze de salată verde, muștar și felii de tofu afumat. Sau o omletă cu verdețuri, alături de pâine integrală prăjită și o salată de crudități la alegere, cu ierburi aromatice, puțină sare și ulei de măsline. Sau ouă moi puse peste două felii de pâine unse cu guacamole.

Somon

Somonul pescuit în libertate, deci nu cel de crescătorie, conține proteine de calitate, grăsimi sănătoase și alte substanțe nutritive, dintre care unele ajută metabolismul să funcționeze într-un mod optim.

Legumele crucifere

Această familie include: broccoli, conopidă, varză, varză Kale, varză de Bruxelles, salată Bok Choy, rucola, ridichi, napi. O combinație de proteine, fibre și puține calorii face ca legumele crucifere să fie și ele alimente care te ajută să slăbești.

Cartofii fierți

Deși multe persoane se feresc de cartofi, deoarece consideră că îngrașă, adevărul e că depinde cum îi pregătești. Aceste legume amidonoase sunt bogate în potasiu, un nutrient de care avem nevoie și care joacă un rol important în controlul tensiunii arteriale, dar conțin și vitamina C, niacină și fibre. În cura de slăbire, un cartof fiert în ciorbă, alături de alte legume, nu face niciun rău. La fel, poți mânca un cartof fiert sau copt tăiat într-o salată cu crudități și pește.

Alimente care NU te ajută să slăbești

Există câteva categorii de alimente care, consumate în exces sau în mod frecvent, pot face dificilă pierderea în greutate sau chiar pot contribui la creșterea în greutate.

  • Alimente bogate în calorii și sărace în nutrienți: Acestea includ alimente ultra procesate, precum prăjeli, prăjituri și alte produse de patiserie, băuturi îndulcite, brânze topite, mezeluri, chipsuri.
  • Alimente bogate în grăsimi saturate și trans: Grăsimile saturate și trans, găsite în alimente precum cele de fast-food, produse prăjite, alimente procesate și unele tipuri de carne grasă, pot contribui nu doar la creșterea colesterolului și la creșterea riscului de boli cardiovasculare, ci și la creșterea în greutate.
  • Alimente bogate în zahăr: Zahărul adăugat în alimente crește rapid glicemia și pofta de mâncare, deci și consumul excesiv de calorii. Alimente precum majoritatea dulciurilor din comerț și sucuri sunt exemple de alimente bogate în zahăr.
  • Alimente bogate în carbohidrați rafinați: Carbohidrații rafinați, cum ar fi zahărul, pâinea albă, orezul alb, pastele albe și produsele de patiserie au un conținut scăzut de fibre și duc la creșterea rapidă a nivelului de zahăr din sânge, urmată de o scădere rapidă a acestuia, ceea ce stimulează pofta de mâncare și consumul excesiv de calorii.
  • Alimente bogate în sodiu: Consumul excesiv de sodiu poate duce la retenția de apă și la creșterea tensiunii arteriale. Alimente precum cele prăjite, conservate, covrigeii, biscuiții sărați și sosurile din comerț pot conține cantități mari de sodiu.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Healthy eating when trying to lose weight
https://www.nhs.uk/better-health/lose-weight/healthy-eating-when-trying-to-lose-weight/
Harvard Health Publishing - Diet & Weight Loss 
https://www.health.harvard.edu/topics/diet-and-weight-loss


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1