Cafeaua, mai mult decat un energizant - ce beneficii are

Multe persoane nu își pot imagina viață fără cafea, nu-i așa? Prepararea unei cafele este unul dintre primele lucruri făcute după trezirea de dimineață și poate singurul care ajută la startul plin de energie al fiecărei zile. Dar cafeaua are și alte beneficii pentru sănătate în afară de faptul că stimulează energia și atenția.

Cafeaua este o băutură populară pe care cercetătorii au studiat-o pe larg pentru numeroasele sale beneficii pentru sănătate, inclusiv capacitatea de a crește nivelul de energie, de a contribui la controlul greutății corporale, de a îmbunătăți performanțele atletice și de a proteja împotriva bolilor cronice. 

În realitate, pentru mulți oameni, cafeaua este mai mult decât o băutură, este o pasiune sau chiar o artă. Nu se știe exact când a fost descoperită cafeaua, dar miturile conectează începuturile utilizării cafelei cu un păstor din Etiopia care a observat cum caprele lui au căpătat mai multă energie și nu au mai dormit nopțile după ce au mâncat boabe dintr-un anumit copac. Păstorul a raportat descoperirea unor călugări, care au preparat o băutură din acele boabe și au constatat că îi ajută să se concentreze mai bine la rugăciuni.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cum să alegi și să bei cafeaua?

Înainte să te bucuri că poți bea câtă cafea vrei pentru că are multe beneficii pentru sănătate, ține minte o regulă esențială: zahărul, laptele și orice arome adăugate în cafea o transformă într-o băutură plină de calorii și substanțe dăunătoare. 

Așa că, în primul rând, e important să procuri cafeaua din surse de încredere, pentru a te asigura că este de calitate înaltă, într-o formă cât mai pură, și să eviți mixurile din pliculețe, iar în al doilea rând, pentru a beneficia din plin de calitățile pe care le are, e indicat să o bei neagră, cu o concentrație medie.

Ce proprietăți și beneficii are cafeaua?

Iată ce spun studiile științifice despre efectele cafelei:

Stimulează energia și concentrarea

Cafeaua este un excelent stimulent al sistemului nervos. Și nu doar fiindcă te energizează, ci fiindcă îți îmbunătățește pe termen scurt memoria, atenția și concentrarea. Creierul tău este în alertă și atent la orice stimul din mediu după ce consumi această băutură.

Combate somnolența

Dacă nu ai reușit să dormi suficient, poți bea o cafea, întrucât aceasta combate temporar consecințele privării de somn. Așadar, după o noapte pierdută, fă-ți o cafea neagră și te vei simți mult mai bine, recăpătându-ți vitalitatea și scăpând de starea de somnolență.

Calmează afecțiunile respiratorii

Cafeaua facilitează oxigenarea sângelui și respirația, dilatând tranctul respirator și permițând pătrunderea aerului în plămâni. Această băutură este utilizată de unii specialiști în calmarea simptomelor astmului și altor afecțiuni respiratorii similare.

Susține funcția imunitară

Bogată în antioxidanți, cafeaua sprijină sistemul imunitar în lupta cu radicalii liberi și încetinește îmbătrânirea. Nu este o formulă magică pentru tinerețea veșnică, dar cu siguranță îți va oferi vitalitate pentru mult timp.

Are efect diuretic

Cafeaua are efect diuretic, datorită cofeinei din compoziție. Aceasta stimulează organismul să producă mai multă urină, pentru a elimina toxinele din organism. Este benefică, așadar, pentru rinichi și vezica urinară, pe care le va curăța mai eficient. Atenție, însă, la hidratare: mai multă cafea înseamnă și un necesar mai mare de apă pentru organism, deci asigură-te că bei și o cantitate suficientă de apă pe lângă cafea.

Combate constipația

Cafeaua este și un bun remediu împotriva constipației, tot datorită cofeinei care stimulează sistemul digestiv să proceseze mâncarea și să elimine substanțele în exces. Din acest motiv, cafeaua este recomandată atunci când te confrunți cu constipația, dar trebuie evitată în caz de diaree.

Reduce daunele cauzate de bolile hepatice

Un alt lucru bine de știut despre cafea este că are beneficii și pentru ficat. Pacienții care suferă de o boală hepatică pot beneficia de pe urma consumului zilnic de cafea, această băutură reducând daunele produse de afecțiuni precum steatoza hepatică sau ciroza.

Sprijină sănătatea creierului

Potrivit unei analize a 13 studii științifice, persoanele care consumau în mod regulat cofeină aveau un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta boala Parkinson. În plus, consumul de cofeină a încetinit și progresia bolii Parkinson în timp. Și riscul de Alzheimer poate fi redus prin consumul de cafea. O altă analiză a 11 studii observaționale care au inclus peste 29.000 de persoane a constatat, de asemenea, că, cu cât oamenii consumau mai multă cafea, cu atât riscul lor de a dezvolta boala Alzheimer era mai scăzut.

Acest lucru nu înseamnă că trebuie să se consume cafea în exces, ci persoanele care beau cafea să facă acest lucru regulat, respectând indicațiile de a nu depăși 400 mg de cofeină pe zi și ascultându-și corpul - unii oameni nu tolerează cantități mari de cafea.

Scade riscul de diabet de tip 2

Cafeaua consumată în mod regulat poate reduce riscul de diabet de tip 2 cu până la 7%. O analiză a 30 de studii a constatat că fiecare ceașcă de cafea este asociată cu un risc cu 6% mai mic de a dezvolta diabet de tip 2. Acest lucru este benefic mai ales în cazul persoanelor care capătă rezistență la insulină pe fondul obezității. 

Ajută la slăbit

Cafeaua nu este interzisă în curele de slăbire sau atunci când vrei să te menții la o greutate normală, ba chiar este indicată: o revizuire recentă a 12 studii a concluzionat că un consum mai mare de cafea ar putea fi asociat cu scăderea grăsimii corporale, în special la bărbați, iar un studiu separat a arătat că efectul legat de scăderea grăsimii corporale este valabil și la femei.

Poate îmbunătăți performanțele atletice

Cafeaua este adesea folosită ca ajutor ergogenic de către sportivii care doresc să îmbunătățească performanța și să crească nivelul de energie. O revizuire a nouă studii a raportat că aportul de cafea înainte de a face sport a îmbunătățit rezistența participanților și a scăzut efortul perceput, în comparație cu un grup de control. Un alt studiu pe 126 de adulți în vârstă a constatat că aportul de cafea a fost asociat cu o performanță fizică îmbunătățită și o viteză mai mare de mers, chiar și după ce oamenii de știință au făcut ajustările necesare pentru factori precum vârsta, grăsimea abdominală și nivelul de activitate fizică.

Poate prelungi viața

Cafeaua pare să contribuie și la longevitatea unei persoane: o revizuire a 40 de studii a concluzionat că aportul a două căni de cafea pe zi a fost asociat cu un risc mai scăzut de deces prematur, indiferent de factori precum vârsta, greutatea corporală și consumul de alcool.

Ce nutrienți se află într-o ceașcă de cafea?

  • 11% din doza zilnică de vitamina B2 (riboflavină)
  • 6% din doza zilnică de vitamina B5
  • 3% din doza zilnică de mangan și potasiu
  • 2% din doza zilnică de magneziu și niacină

Câtă cafea este sănătos să bei?

Pentru majoritatea oamenilor, nu este dăunător să aibă un aport de maximum 400 mg de cofeină pe zi, însă unele persoane sunt mai sensibile la efectele cofeinei.

O cană de cafea obișnuită poate avea între 70 și 140 mg de cofeină;

Un espresso de 30 ml are cam 63 mg de cofeină;
Un ristretto de 20 de ml are aproximativ 33 mg de cofeină.

Care sunt efectele secundare ale consumului de cafea?

Dacă mănânci sau bei prea multe alimente și băuturi cu cofeină de-a lungul zilei, acest lucru poate cauza diverse probleme de sănătate, cum ar fi agitație, anxietate, insomnie, ameţeală, ritm cardiac rapid, deshidratare sau dependență (aportul unor cantități tot mai mari pentru a obține efectul dorit).

Precauții pentru consumul de cafea

Cafeaua este o băutură pe cât de populară, pe atât de sănătoasă, însă la fel ca în cazul oricărui aliment și al oricărei băuturi, pot exista și situații în care aceasta cauzează unele probleme, de aceea, în anumite situații, este indicat să primești acordul medicului pentru a consuma cafea. 

Având în vedere prezența cofeinei din compoziție cafelei, această băutură poate solicita prea mult sistemul nervos sau cardiovascular al persoanelor care suferă de afecțiuni cronice, hipertensiune sau care urmează anumite tratamente. De aceea, pacienții ar trebui să ceară sfatul medicului în ceea ce privește influența consumului de cafea sau alimente care conțin cofeină asupra bolii sau tratamentului. 

Cine ar trebui să evite sau să limiteze consumul de cafea?

  • Femeile însărcinate, deoarece cofeina trece prin placentă către făt;
  • Femeile care alăptează, deoarece o cantitate mică de cofeină ajunge prin lapte la copil;
  • Copiii și adolescenții (dacă adolescenții beau cafea, ar trebui să fie o cantitate mai mică decât în cazul adulților);
  • Persoanele care suferă de tulburări de somn, inclusiv insomnie (acestea ar fi mai avantajate dacă ar bea doar o cafea cu cofeină dimineața, iar în restul zilei ar alege cafeaua decofeinizată);
  • Oamenii care suferă de migrene sau alte dureri de cap cronice;
  • Hipertensivii și cei care se confruntă cu o aritmie (problemă cu ritmul bătăilor inimii);
  • Pacienții cu boală de reflux gastroesofagian sau cu ulcer;
  • Persoanele care suferă de anxietate.
  • Pacienții care iau anumite medicamente sau suplimente, inclusiv stimulente, anumite antibiotice, medicamente pentru astm și medicamente pentru inimă (se va discuta cu medicul dacă ar putea exista interacțiuni nedorite între cofeină și orice medicamente și suplimente alimentare).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Johns Hopkins Medicine - 9 Reasons Why (the Right Amount of) Coffee Is Good for You
https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/9-reasons-why-the-right-amount-of-coffee-is-good-for-you
Pub Med - Coffee consumption and all-cause and cause-specific mortality: a meta-analysis by potential modifiers
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31055709/
Studiul „Coffee consumption and all-cause and cause-specific mortality: a meta-analysis by potential modifiers”, apărut în Eur J Epidemiol. 2019 Aug;34(8):731-752. doi: 10.1007/s10654-019-00524-3, autori: Youngyo Kim et al.
NCBI - Coffee Intake and Obesity: A Meta-Analysis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6628169/
Studiul „Coffee Intake and Obesity: A Meta-Analysis”, apărut în Nutrients. 2019 Jun; 11(6): 1274, doi: 10.3390/nu11061274, autori: Ariel Lee et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0