Rezistenta la insulina - tot ce trebuie sa stii

Insulina este un hormon creat de pancreas. Acest hormon le permite celulelor noastre să folosească glucoza (adică zahărul) pentru energie. Din păcate, unele persoane dezvoltă rezistență la insulină, iar acest lucru are consecințe asupra sănătății.

Persoanele cu rezistență la insulină au celule în tot corpul care nu folosesc insulina în mod eficient. Asta înseamnă că aceste celule întâmpină probleme atunci când vine vorba de absorbția glucozei, lucru ce determină o acumulare de zahăr în fluxul sangvin al acestor pacienți.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Dacă nivelul glucozei în sânge este mai mare decât cel considerat normal, dar nu suficient de ridicat pentru a fi considerat diabet de tip 2, atunci se poate spune că persoana în cauză are o afecțiune numită prediabet, cauzată de rezistența la insulină.

Rezistența la insulină poate evolua și spre sindrom metabolic. Dacă prediabetul și rezistența la insulină nu sunt tratate, pot apărea complicații pe termen lung, care includ diabet de tip 2, boli de inimă și boli vasculare.

Simptome rezistența la insulină

În primă fază, rezistența la insulină este asimptomatică. Apoi apare oboseala și pacienții se simt din ce în ce mai puțini energici. Întrucât aceste simptome sunt, de multe ori, puse pe seama altor factori, cum ar fi lipsa somnului, rezistența la insulină poate să treacă neobservată ani de zile.

În cazul în care dezvolți prediabet sau sindrom metabolic, glicemia crescută cronic poate provoca simptome vizibile, precum urinare frecventă, sete excesivă, pete întunecate și uscate de piele în zona inghinală, axile sau spatele gâtului, cunoscute sub numele de acanthosis nigricans și să observi că ai luat în greutate. 

Ce cauzează rezistența la insulină?

Cercetătorii sunt de părere că excesul de greutate și sedentarismul sunt principalii vinovați de dezvoltarea rezistenței la insulină.  

Greutatea excesivă

Experții cred că obezitatea, în special grăsimea abdominală, cât și grăsimea din  jurul organelor, numită grăsime viscerală, reprezintă cauzele principale ale rezistenței la insulină. Dacă talia măsoară peste 100 de centimetri la bărbați și 88 de centimetri la femei, este posibil să fie vorba despre rezistența la insulină. Acest lucru este adevărat chiar dacă indicele de masă corporală (IMC) se încadrează în intervalul normal. 

S-a crezut multă vreme că țesutul adipos este doar pentru stocarea energiei. Cu toate acestea, multe cercetări au arătat că grăsimea de pe abdomen produce hormoni și alte substanțe care pot contribui la inflamația cronică sau de lungă durată a organismului. Inflamația poate juca un rol în rezistența la insulină, cât și în dezvoltarea diabetului de tip 2 și bolilor cardiovasculare. Excesul de greutate poate duce la rezistența la insulină, care la rândul său poate juca un rol în dezvoltarea bolii hepatice grase.

Sedentarismul

Specialiștii atrag atenția că persoanele care nu fac mișcare riscă să se aleagă cu  rezistență la insulină și prediabet. Activitatea fizică regulată provoacă modificări în organism, ajutând la menținerea în limite normale a glucozei din sânge.

Cum se pune diagnosticul de rezistență la insulină?

Ca să afli dacă suferi de prediabet, medicii pot să recomande o serie de analize medicale. Printre aceste analize se numără: 

  • Testul glicemiei à jeun: un nivel al glicemiei à jeun între 100 miligrame pe decilitru (mg/dl) și 125 mg/dl este tipic pentru rezistența la insulină. În cazul în care glicemia à jeun ajunge la 100 mg/dl, pacientul va primi diagnosticul de prediabet. În cazul în care rezultatului este de 126 mg/dl, înseamnă că pacientul are diabet. Testul glicemiei  à jeun face parte din categoria testelor care se recomandă anual  și poate fi făcut și dacă ai simptome sau factori de risc pentru diabet.
  • Testul hemoglobinei A1C: acest test măsoară nivelul mediu de glucoză în ultimele două până la trei luni. Un nivel normal este între 4% și 5,6%. Un nivel între 5,7% și 6,4% arată că pacientul suferă de prediabet, iar un nivel de 6,5% sau mai mult este tipic pentru diabet. Nu există un interval care să poată diagnostica rezistența la insulină, dar nivelurile crescute de glucoză, combinate cu anumiți factori de risc și anumite simptome, pot sugera prezența acestei afecțiuni. 
  • Testul de toleranță la glucoză orală: pentru a face acest test trebuie să eviți să mănânci și să bei timp de 12 ore înainte de efectuarea propriu-zisă a testului. Ți se va verifica glicemia, vei bea apă cu glucoză și ți se va testa din nou glicemia după câteva ore. În general, glicemia peste 140 mg/dl după două ore este un indiciu al prediabetului. Glicemia mai mare de 200 mg/dl apare atunci când ai diabet. Poate exista o corelație între nivelurile ridicate de glucoză din sânge în timpul unui test oral de toleranță la glucoză și rezistența la insulină.

Persoanele cu prediabet au un risc de până la 50% de a dezvolta diabet în următorii 5 până la 10 ani. Ar trebui să te testezi pentru prediabet dacă ești supraponderal sau dacă suferi de obezitate. De altfel, ai un risc mare de a fi diagnosticat cu diabet dacă părinții, frații sau copiii tăi au diabet de tip 2. Chiar și în lipsa factorilor de risc, ar trebui să te testezi după vârsta de 45 de ani.

Tratamentul în rezistența la insulină

Este important ca dacă ai fost diagnosticat cu rezistență la insulină să iei măsuri pentru ca boala să nu avanseze și să ducă la complicații. Ce poți să faci? În primul rând, să-ți schimbi stilul de viață. Practică sport, căci mișcarea regulată ajută la creșterea metabolismului organismului. Adoptă o dietă mediteraneană, întrucât aceasta pune accentul pe consumul de grăsimi sănătoase, fructe, legume, nuci, cereale integrale și carne slabă.

Dacă ai probleme cu greutatea, scapă de kilogramele în plus și respectă tratamentul medicamentos recomandat de medicul specialist, mai ales dacă ai fost diagnosticat și cu afecțiuni asociate, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile de inimă sau colesterolul ridicat

Ce spun studiile despre rezistența la insulină?

O cercetare mai veche, efectuată de oamenii de știință de la Universitatea California din San Diego, Statele Unite ale Americii, arată că exozomii sunt, de fapt, veriga lipsa în ceea ce privește rezistența la insulină în cazul celor cu diabet.

Inflamația cronică a țesuturilor ce rezultă din obezitate este cauza principală care stă la baza rezistenței la insulină și a diabetului de tip 2. Însă mecanismul prin care acest lucru se întâmplă a rămas ascuns până acum. În cadrul unei lucrări științifice, cercetătorii au identificat exozomii (vezicule extrem de mici sau săculețe secretate de majoritatea tipurilor de celule) ca fiind veriga lipsa din această "ecuație".

Într-o lucrare publicată în jurnalul "Cell", cercetătorii de la Universitatea California din San Diego au identificat care sunt acei exozomi (săculeță sau vezicule extrem de mici care există în majoritatea celulelor) pe care îi considerau veriga lipsă.

Acțiunile induse de exozomi pe măsură ce aceștia se mișcă între țesuturi sunt, cel mai probabil, o cauză fundamentală a comunicării intercelulare care provoacă acele deranjamente metabolice în cazul celor cu diabet, explică autorul principal al lucrării, dr. Jerrold Olefsky. Cu ajutorul unor metode speciale, oamenii de știință au putut să vadă exozomii și micro ARN-ul (acidul ribonucleic) pe care aceștia îl poartă cu ei, deplasându-se din țesutul adipos (grăsime) prin sânge și infiltrandu-se în țesuturile mușchilor și ale ficatului.

În timpul inflamației cronice, țesutul primar care devine inflamat este cel adipos. 40% dintre țesutul adipos, în obezitate, este cuprins, adică alcătuit din celule macrofage, acele celule ale sistemului imunitar specializate, care contribuie la inflamația țesuturilor. Macrofagele, la rândul lor, creează și secretă exozomi.

Când exozomii pătrund în alte țesuturi, ei folosesc micro-ARN-ul (miRNA) pe care îl poartă în interior pentru a induce acțiuni în celulele care îi găzduiesc. Oamenii de știință și-au dat seama că miRNA reprezintă un mod prin care celulele inhibă producția unor proteine importante.

Echipa de cercetători a preluat celulele macrofage care se găseau în țesutul adipos al șoarecilor de laborator obezi și le-au recoltat exozomii. Șoarecii de laborator slabi și sănătoși au fost tratați cu acești exozomi "obezi" și apoi oamenii de știință au observat cu animalele care aveau cândva o greutate normală au început să prezinte rezistență la insulină indusă de obezitate, în ciuda faptului că șoarecii respectivi nu erau supraponderali.

Atunci când a inversat procesul, echipa de cercetători a descoperit că ar putea "repara" sensibilitatea la insulină a șoarecilor obezi, tratându-i cu exozomii recoltați de la șoarecii slabi. Chiar dacă șoarecii obezi au rămas supraponderali, din punct de vedere metabolic erau sănătoși. 

În mod similar, în timpul unui studiu în vitro, când celulele umane din ficat și celulele adipoase au fost tratate cu exozomii "obezi", aceste celule au devenit rezistente la insulină. În schimb, când au fost tratate cu exozomii "slabi" din celulele macrofage, acestea au devenit foarte sensibile la insulină. Acesta este un mecanism-cheie în ceea ce privește modul în care funcționează diabetul, spun oamenii de știință. Acest lucru este important deoarece el scoate la iveală fiziopatologia bolii în cazul celulelor macrofage din țesutul adipos inflamat, care produc acești exozomi esențiali. Dacă oamenii de știință vor putea afla care este micro-ARN-ul din acești exozomi care provoacă diabetul zaharat, atunci vor putea găsi și medicamente ce țintesc boala.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Centers for Disease Control and Prevention - Insulin Resistance and Diabetes
https://www.cdc.gov/diabetes/basics/insulin-resistance.html
National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases - The A1C test and diabetes
https://www.niddk.nih.gov/health-information/diagnostic-tests/a1c-test
National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases - Insulin resistance and prediabetes
https://www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/what-is-diabetes/prediabetes-insulin-resistance

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0