Factorii care cresc riscul de diabet

Exista trei tipuri de diabet: diabet de tip 1, diabet de tip 2 si diabet gestational.

Diabetul de tip 1 nu poate fi prevenit. Diabetul de tip 2 apare atat din motive ce tin de mostenirea genetica, cat si din motive ce tin de stilul de viata. Diabetul gestational apare pe perioada sarcinii la unele femei.

stop diabet

Factori de risc diabet de tip 1

Diabetul de tip 1 apare atunci cand sistemul imunitar distruge beta-celulele, celule care se regasesc in pancreas si sunt responsabile cu producerea insulinei. Iata care sunt factorii de risc in cazul acestui tip de diabet:

  • Mostenire genetica – riscul de a face diabet este mai mare pentru cei care au un parinte sau frate care sufera de aceasta afectiune.
  • Afectiuni ale pancreasului.
  • Varsta – cu toate ca acesta poate aparea de orice varsta, specialistii au observat ca diabetul de tip 2 se declanseaza, in general, in perioada 4-7 ani sau in perioada 10-14 ani.
  • Factorii geografici – oamenii de stiinta au observat ca diabetul este mai intalnit in zonele aflate mai departe de Ecuator. De asemenea, se pare ca si factorul etnic este important, persoanele caucaziene avand sanse mai mari sa dezvolte diabet, comparativ cu alte rase.

Factori de risc diabet de tip 2

Diabetul de tip 2 este mai complex decat cel de tip 1, acesta aparand in urma unei combinatii de factori, printre care si stilul de viata, alimentatia si greutatea individului.

 

 

Factorii de risc care predispun la diabet de tip 2 sunt:

  • Kilogramele in plus sau chiar obezitatea.
  • Stilul de viata sedentar.
  • Mostenirea genetica.
  • Varsta – diabetul de tip 2 apare, in general, la persoanele de peste 45 de ani.
  • Pacientul a suferit de diabet gestational.
  • Sindromul ovarelor polichistice.
  • Tensiune arteriala marita.
  • Nivel scazut de colesterol “bun”, adica HDL, ori nivel crescut de trigliceride in sange.

stop dislipidemie

Avand in vedere ca unii factori de risc pot fi tinuti sub control, pentru prevenirea diabetului de tip 2 individul trebuie sa isi mentina greutatea in valorile normale, sa manance mai sanatos, sa faca sport si sa reduca nivelul trigliceridelor din sange.

Factori de risc diabet gestational

Diabetul gestational apare numai in timpul sarcinii, la femeile care nu sufera de diabet de tip 1 sau de diabet de tip 2. Diabetul gestational apare, in cele mai multe cazuri, in ultimele 3 luni de sarcina. Este foarte importanta monitorizarea cu atentie a sarcinii pentru depistarea timpurie a diabetului gestational, care necesita dieta adecvata sau tratament. Dupa nastere, diabetul dispare, insa medicii vor monitoriza in continuare proaspata mamica pentru a se asigura ca nu exista probleme.

Factorii de risc pentru acest tip de diabet sunt urmatorii:

  • Prediabet – nivelul de zahar din sange este destul de mare, insa nu atat de mare incat sa se stabileasca diagnosticul de diabet
  • Tensiune arteriala marita
  • Varsta – femeile de peste 25 de ani prezinta risc crescut de diabet gestational
  • Istoric in familie in ceea ce priveste diabetul de tip 2
  • Afectiuni de natura hormonala precum sindromul ovarelor polichistice
  • Acumularea multor kilograme in timpul sarcinii
  • Nasterea unui copil supraponderal

 

Ce trebuie sa retii despre factorii de risc ai diabetului

Potrivit diabetes.org.uk, aproape 90% dintre oamenii cu diabet au diabet de tip 2. Boala se poate instala lent, de obicei dupa varsta de 40 de ani. E posibil ca semnele sa nu fie atat de evidente pe cat credeai sau este posibil sa nu existe deloc semne ale bolii, prin urmare poate sa dureze chiar si pana la 10 ani pana vei afla ca ai aceasta boala.

Tocmai de aceea este foarte important sa cunosti factorii de risc si sa afli mai multe despre riscul tau, ca sa poti face ceva in privinta diabetului.

  • Riscul tau de diabet creste o data cu varsta. Ai un risc mai mare daca esti din rasa caucaziana si ai peste 40 de ani.
  • Esti de 2 ori - pana la de 6 ori - mai predispus sa faci diabet de tip 2 daca ai un parinte, un frate sau o sora ori un copil cu diabet.
  • Ai un risc mai mare daca ai avut vreodata hipertensiune arteriala.
  • Ai un risc mai mare de diabet de tip 2 daca esti supraponderal, in special daca ai o circumferinta mare a taliei (nu uita ca grasimea depusa in zona abdomenului este cea mai periculoasa).

Totodata, ai un risc mai mare de diabet daca:

  • ai suferit vreodata un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral,
  • ai schizofrenie, tulburare bipolara sau depresie ori daca primesti un tratament cu medicamente antipsihotice,
  • esti femeie care a avut sindromul ovarelor polichistice, diabet gestational sau un bebelus care a avut la nastere peste 4,5 kg.


Completeaza chestionarul disponibil aici pentru a afla daca diabetul tau este tinut sub control. Daca te incadrezi in categoria de risc crescut, primesti un consult de specialitate gratuit, ce poate include si analize de sange pentru determinarea stadiului curent de evolutie a diabetului!

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0