Dependenta de substante haluciogene - la ce riscuri te expune

Drogurile din clasa halucinogenelor altereaza perceptia, gandurile si sentimentele consumatorului. Acestea cauzeaza halucinatii, senzatii si imagini ce par extrem de reale, insa nu sunt. Substantele halucinogene se regasesc sub forma de ciuperci sau plante, dar si sub forma sintetica.

Halucinogenele au fost folosite din cele mai vechi timpuri in ceremoniile religioase, tocmai pentru alterarea perceptiei. Unele droguri din aceasta categorie fac consumatorul sa simta ca se detaseaza de propriul corp ori ca se deconecteaza de aceasta lume. De aceea, acestea sunt extrem de periculoase, crescand considerabil riscul  de accidentare sau deces.

Si in zilele noastre, acestea se folosesc in multe triburi pentru experimentarea unor senzatii considerate in mod eronat spirituale. Ayahuasca, de pilda, este ceaiul preparat in zona Amazonului si consumat numai sub indrumarea unui saman. Planta din care este facut acest ceai contine dimetiltriptamina, un ingredient ce altereaza mintea si perceptiile.

Care sunt drogurile halucinogene

LSD (n.r. dietilamida acidului lisergic) este cel mai popular drog din categoria halucinogenelor. Acesta a fost dezvoltat, in prima faza, ca medicament analeptic, pentru stimularea inimii si a sistemului respirator. Ulterior, s-a descoperit efectul halucinogen al acestuia, precum si riscurile majore asociate cu administrarea sa. LSD este obtinut dintr-o ciuperca a cerealelor, care apare in mod deosebit la secara. Acest drog nu are miros, insa poate fi putin amar si se administreaza fie pe cale orala (n.r. timbru), fie intravenos. Efectele psihoactive apar dupa utilizarea unei doze mai mari de 25 de micrograme. Doza poate creste pe masura ce consumatorul administreaza mai des intrucat apare toleranta organismului la drog.

Alte droguri halucinogene:

  • PCP (fenciclidina)
  • Mescalina
  • Psilocibina (ciuperci halucinogene)
  • Ecstasy
  • Dextrometorfan
  • Ketamina
  • Marijuana

Simptomele consumului de halucinogene

  • Modificarea perceptiilor senzoriale
  • Incapacitatea de a diferentia realitatea de fantezie
  • Fluctuatii ale temperaturii corpului
  • Alterarea conceptului de timp
  • Dilatarea pupilelor
  • Senzatia de detasare de corp
  • Repetarea unor imagini vizuale si dupa incetarea halucinatiilor
  • Diminuarea capacitatilor de intelegere si invatare
  • Greata si varsaturi
  • Alterarea starii de spirit
  • Pierderi de memorie

Efectul unui drog halucinogen poate dura pana la 12 ore.

Sevrajul dupa drogurile halucinogene

Pe masura ce drogul halucinogen iese din organism, apare sevrajul, asociat cu o serie de modificari fizice si psihice. Simptomele acestuia sunt:

  • Amintiri ale halucinatiilor
  • Spasme musculare
  • Probleme de coordonare
  • Comportament agresiv
  • Hipertensiune
  • Apatie
  • Puls crescut
  • Frica de nebunie
  • Depresie
  • Psihoza
  • Diaree

Dependenta de halucinogene

Unele droguri halucinogene pot cauza dependenta. LSD-ul, de pilda, nu cauzeaza dependenta, insa cauzeaza toleranta, ceea ce inseamna ca doza necesara se mareste in timp. Pe de alta parte, PCP creeaza dependenta.

Toate substantele halucinogene afecteaza creierul, insa nu toate cauzeaza halucinatii, unele pot altera doar perceptia asupra lumii.

Abuzul si dependenta de drogurile halucinogene trebuie combatute intrucat viata consumatorului este pusa in pericol de acestea. Consumul halucinogenelor poate cauza atacuri de panica si episoade de psihoza, care pot afecta sanatatea mintala a consumatorului.

De pilda, PCP-ul poate cauza simptome similare schizofreniei, iar efectele negative ale acestui drog pot persista si pot fi resimtite si la 1 an dupa oprirea consumului.

Supradoza de halucinogene poate cauza accident vascular cerebral, coma sau deces, iar riscul de complicatii creste daca acestea sunt combinate cu alte droguri sau cu unele medicamente.

Tratarea dependentei de halucinogene

Nu exista un tratament specific pentru abuzul sau dependenta de halucinohene. Insa exista medicamente care pot ameliora simptomele fizice si psihice cauzate de consumul acestor droguri. Consilierea psihologica este de mare ajutor in combaterea nevoii de a consuma un drog halucinogen.

De multe ori, consumul de substante halucinogene este asociat cu depresia, iar in aceasta situatie e necesar fie ajutorul unui psiholog, fie cel oferit de un psihiatru, in vederea tratarii tulburarii psihice.

Dependenta psihica ce apare in urma consumului de droguri halucinogene se trateaza greu, insa cu ajutorul unor specialisti si cu sprijinul familiei si prietenilor, consumatorul va reusi sa se tina departe de tentatii.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0