Hepatita B: transmitere, complicații, tratament, prevenire

1. Despre hepatita B
a. Ce este hepatita B?
b. Căile de transmitere a virusului hepatitic B
c. De câte feluri este hepatita B?
i. Hepatita B acută
ii. Hepatita B cronică
2. Diagnosticare hepatita B
a. Analize pentru depistarea hepatitei B
b. Stadiile evolutive ale hepatitei B
i. Faza de imunotoleranță
ii. Faza imunoactivă
iii. Faza cronică inactivă
iv. Faza de reactivare imună AgHbe negativă
c. Complicațiile hepatitei B
i. Ciroza hepatică
ii. Cancerul la ficat
iii. Insuficiența hepatică
iv. Hepatita B fulminantă
3. Tratament hepatita B
a. Tratament medicamentos pentru hepatita B
i. Tratament cu interferon
ii. Tratament cu medicamente antivirale
b. Transplant de ficat în caz de hepatita B
c. Dieta pentru bolnavii de hepatita B
i. Alimente recomandate în hepatita B
ii. Alimente nerecomandate în hepatita B
d. Schimbări în stilul de viață al bolnavului de hepatita B
4. Prevenirea hepatitei B
a. Vaccinul pentru hepatita B
b. Reducerea riscului de transmitere a virusului hepatitic B
c. Profilaxia hepatitei B în cazul nașterii de către o femeie infectată

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Despre hepatita B

Hepatita B este o afecțiune cauzată de infectarea ficatului cu virusul hepatitic B. În majoritatea cazurilor, hepatita B se vindecă destul de rapid, fiind vorba despre hepatită acută. În cazuri mai rare, infecția este de durată și atunci devine cronică.
Într-o eră în care pentru hepatita cronică C s-au descoperit terapii noi care duc la rate de vindecare de 95-100%, în cazul hepatitelor cronice cu virus B nu există încă terapii satisfăcătoare.

Conform studiilor, în România, prevalența infecției cronice cu virusul hepatitei B (VHB) este extrem de ridicată: aproape 1,3 milioane de persoane sunt infectate cronic cu acest virus.

Ce este hepatita B?

Hepatita B este o infecție virală care atacă ficatul. Virusul hepatitei B este transmis prin contact cu sângele ori cu fluidele corporale ale unei persoane infectate.

Căile de transmitere a virusului hepatitic B

Sursa de infecție este strict umană - virusul a fost detectat în toate secrețiile și excrețiile organismului. Principalele modalități prin care se transmite infecția cu VHB sunt:

•   calea parenterală, prin expunerea la sânge sau derivate din sânge, prin instrumente medicale (chirurgicale, stomatologice, endoscoape/colonoscoape, ace), prin utilizarea de truse de manichiură, pedichiură, lame de ras, ace pentru tatuaje contaminate, prin utilizarea la comun de ace la consumatorii de droguri intravenoase;
•   calea sexuală, care reprezintă în zilele noastre principala modalitate de transmitere a infecției;
•   calea verticală, de la mamă la făt, care duce în cele mai multe cazuri la o hepatită cronică la copil. În mod obișnuit, infecția se produce în timpul travaliului, prin contactul bebelușului cu sângele mamei și se pare că nașterea prin cezariană nu elimină riscul infectării nou-născutului. Mama poate infecta nou-născutul și prin alăptat. Fătul poate fi infectat pe parcursul sarcinii pe cale transplacentară.

Hepatita B nu se transmite prin simpla atingere pe piele sau prin îmbrățișare, dacă nu există un contact direct al sângelui și al fluidelor. Proximitatea față de o persoană bolnavă nu ne pune în pericol, însă este necesară o atenție sporită în cazul obiectelor folosite la comun.

De câte feluri este hepatita B?

Hepatita B poate fi acută sau cronică.

Hepatita B acută

În momentul în care o persoană este infectată pentru prima dată cu virusul hepatitic B, primește diagnosticul de hepatită acută. De regulă, adulții sănătoși infectați nu au simptome majore și reușesc să scape de virus cu ușurință.

Simptomele se declanșează la 4-12 săptămâni de la momentul infectării și inițial sunt nespecifice. Boala poate debuta cu febră, tuse, dureri de cap, dureri musculare, oboseală, indispoziție sau cu greață, vărsături, disconfort la nivelul părții drepte a abdomenului și lipsa poftei de mâncare.

Urmează apoi faza icterică, în care pacientul prezintă îngălbenirea mucoaselor ochilor, a pielii, urină închisă la culoare și scaune deschise la culoare, cu dispariția simptomelor de la debutul bolii.

Ulterior, în faza de convalescență, icterul dispare și analizele de sânge se pot normaliza.

În cele mai multe cazuri aceste simptome lipsesc! Primul marker serologic detectabil în ser după expunerea la virus este Antigenul HBs (AgHBs), el apare la aproximativ 1-10 săptămâni de la infecție.

În majoritatea cazurilor, boala acută este autolimitantă și evoluează către vindecare cu dispariția AgHBs după 4-6 luni.

Hepatita B cronică

În cazul în care virusul hepatitic B nu a fost eliminat în primele 6 luni, se stabilește diagnosticul de hepatită B conică. Testele de sânge sunt cele care stabilesc dacă hepatita B este în faza acută ori cronică. Riscul de cronicizare a hepatitei B este direct afectat de vârsta la care pacientul a fost diagnosticat pentru prima dată cu hepatită B.

Cu cât pacientul a fost infectat pentru prima dată la o vârstă mai fragedă, cu atât mai mare este riscul ca hepatita B să devină cronică. Multe dintre persoanele care suferă de această afecțiune nu știu despre existența ei, întrucât nu au simptome, de aceea hepatita B este adesea catalogată drept o „boală tăcută”.

În marea majoritate a cazurilor pacienții sunt asimptomatici, dar mulți acuză astenie fizică. Atunci când simptomele apar, acestea pot fi confundate cu cele ale unei răceli:

•   Senzație de oboseală
•   Febră ușoară
•   Durere de cap
•   Lipsa apetitului
•   Dureri de stomac, vărsături
•   Urină închisă la culoare
•   Icter.

Diagnosticarea hepatitei B

Nu este posibilă diagnosticarea hepatitei B fără analize de sânge. Așadar, medicul recomandă teste de sânge și apoi, în baza acestora, stabilește un diagnostic. Infecția cu hepatită B este confirmată de prezența celor 3 markeri specifici: antigenul HBs, anticorpul HBs, anticorpul HBc.

Analize pentru depistarea hepatitei B

Analizele de sânge sunt cele prin care se depistează hepatita B. Unele analize pot detecta anticorpii produși de organism ca răspuns la infecția cu virusul hepatic, altele pot detecta antigenele produse de virusul hepatitic, în timp ce unele vor detecta ADN-ul viral.

Analizele pentru hepatita B au rolul:
•   De a stabili dacă hepatita este acută sau cronică.
•   De a monitoriza hepatita cronică și răspunsul la tratament
•   De a depista expunerea anterioară la virusul hepatitic B.

Stadiile evolutive ale hepatitei B

Odată ce virusul hepatitic B pătrunde în organism, atacă hepatocitele, adică celulele ficatului. Sistemul imunitar încearcă atunci să distrugă virusul. Ficatul contribuie și el, crescând numărul de enzime produse, fapt care cauzează inflamația acestui organ, adică hepatita.

Perioada de incubație a virusului hepatitic B este, în medie, de 75 de zile, însă poate varia de la 30 la 180 de zile. Virusul poate fi, însă, depistat la 30-60 de zile după infectare.

La început, hepatita B este în faza acută, adică inflamație pe termen scurt a ficatului. Majoritatea oamenilor sănătoși elimină virusul B din organism în cel mult 6 luni de la infectare. Odată ce virusul este eliminat, nu mai sunt infectați și nu pot infecta nici alte persoane.
Mai mult decât atât, după eliminarea virusului, se formează anticorpi pentru hepatita B, care protejează organismul de viitoarele infecții.

Dacă sistemul imunitar nu a reușit să elimine virusul într-o perioadă de 6 luni, atunci este vorba despre hepatita B cronică. Acest lucru înseamnă că virusul continuă să se multiplice la nivelul ficatului, crescând riscul de ciroză și cancer la ficat. Totodată, persoanele cu hepatita B cronică sunt contagioase.

Infecția cu hepatită B are 4 stadii de evoluție:

Faza de imunotoleranță

În acest stadiu, virusul hepatitic B se multiplică rapid, însă inflamația este slabă. În această etapă, medicii vor constata, prin intermediul analizelor: enzimele ficatului au valori normale, ADN-ul viral > 1 milion IU/ml, AgHBe pozitiv, inflamație minimă a ficatului, fibroză minimă.

Faza imunoactivă

În această fază, virusul hepatitic produce daune semnificative ficatului, atât din punct de vedere al inflamației, cât și din punct de vedere al fibrozei. În această etapă, pacienții sunt monitorizați prin seroconversie, adică prin apariția în ser a unui anumit anticorp. La teste se observă ALT crescut (enzimele fiatului), ADN viral > 20,000 IU/ml, AgHbe pozitiv, inflamație moderată a ficatului, fibroză moderată.

Faza cronică inactivă

Inflamația este minimă, iar nivelul fibrozei variază în funcție de cât de afectat a fost ficatul în stadiile anterioare. În jur de 67-80% dintre pacienții care suferă de hepatită B cronică rămân în faza inactivă. Caracteristicile acesteia sunt: ALT normale (enzimele ficatului), ADN viral < 2,000 IU/ml, AgHbe negativ, inflamație minimă și fibroze variabile.

Faza de reactivare imună AgHbe negativă

În această etapă se face seroconversia, însă virusul hepatitic B este extrem de activ. Inflamația ficatului și nivelul de fibroză sunt moderate sau severe, în funcție de caz. Caracteristicile sunt: ALT mărit (enzimele ficatului), ADN viral > 2,000 IU/ ml, AgHbe negativ, inflamație moderată/ severă a ficatului, fibroză moderată/ severă a ficatului.

Complicațiile hepatitei B

Hepatita B poate avea, pe termen lung, complicații serioase precum:

Ciroza hepatică

Inflamația îndelungată a ficatului cauzată de virusul hepatitic B poate determina apariția cirozei, afecțiune care, din păcate, nu este vindecabilă.

Cancerul la ficat

Pacienții diagnosticați cu hepatită B cronică fac parte din categoriile cu risc crescut de cancer la ficat.

Insuficiența hepatică

În caz de insuficiență hepatică, funcțiile vitale ale ficatului nu mai pot fi îndeplinite. Dacă insuficiența hepatică este cronică și ficatul nu mai poate fi salvat, este necesar un transplant de ficat.

Hepatita B fulminantă

În 1 din 100 de cazuri, hepatita B acută se poate transforma în hepatită B fulminantă, complicație care presupune atacarea ficatului de către sistemul imunitar. Confuzia, acumularea de lichid în cavitatea abdominală și icterul sever sunt simptomele acestei complicații care poate fi fatală dacă nu este tratată în timp util.

Tratament hepatita B

Tratamentul pentru hepatita B este stabilit în funcție de stadiul bolii și de riscul de ciroză la care este expusă persoana cu această afecțiune. Spre exemplu, în caz de hepatită B acută, medicul poate considera că nu e necesar tratamentul, întrucât virusul va fi eliminat de la sine.

Oricum, va fi nevoie de un regim alimentar strict, care să susțină activitatea ficatului în timp ce acesta se luptă cu virusul hepatitic. În cele mai multe cazuri, nu este necesară internarea în spital pentru tratarea hepatitei B. Situațiile în care internarea este obligatorie sunt cele în care se folosește terapia cu interferon.

Tratament medicamentos pentru hepatita B

Tratamentul medicamentos pentru hepatita B include interferonul și unele antivirale.

Tratament cu interferon

Interferonul este o substanță sintetică ce imită o substanță produsă în mod natural de organism pentru a lupta cu infecția. Interferonul este folosit în general la pacienții tineri, care nu vor să urmeze un tratament de durată, ori la femeile care vor să rămână însărcinate în următorii ani. Interferonul este administrat pe cale injectabilă și reacțiile adverse pot fi destul de dure: depresie severă, probleme de respirație și dureri în piept.

Tratament cu medicamente antivirale

Există și o serie de medicamente antivirale care pot fi administrate pacienților care suferă de hepatită B. Acestea ajută organismul să elimine virusul și reduc totodată și daunele produse de virus la nivelul ficatului. Lamivudina și entecavirul sunt două dintre medicamentele antivirale folosite adesea pentru tratarea acestui tip de hepatită, însă medicul este cel în măsură să stabilească tratamentul adecvat.

Transplant de ficat în caz de hepatita B

În cazul în care ficatul a fost serios afectat de virusul hepatic B, transplantul devine o opțiune. În timpul unui transplant de ficat, organul bolnav este înlocuit cu unul sănătos, provenit fie de la un donator decedat, fie de la un donator viu, care a renunțat la o parte din ficatul său.

Dieta pentru bolnavii de hepatita B

Ficatul metabolizează orice aliment consumăm, așa că dieta este extrem de importantă la pacienții care suferă de hepatită de tip B. Ideal ar fi să se aleagă o dietă echilibrată, bazată pe cereale integrale, produse lactate, fructe, legume și grăsimi sănătoase.

Alimente recomandate în hepatita B

Alimentele recomandate pacienților cu hepatită B sunt:

•   Cereale integrale: tărâțe, făină din grâu integral, ovăz, orez brun, orez sălbatic, porumb, secară
•   Fructe și legume proaspete, de preferat de sezon
•   Ulei de măsline, ulei de rapiță, ulei din semințe de in
•   Proteine sănătoase: produse lactate sărace în grăsimi, carne slabă, fasole, ouă, alimente pe baza de soia.

Alimente nerecomandate în hepatita B

O serie de alimente pot fi dăunătoare ficatului, așa că e indicat să fie evitate în caz de hepatită B:

•   Alimente procesate: pâinea albă, brânzeturile procesate (brânză topită, cremă de brânză), produse de fast-food
•   Uleiuri hidrogenate
•   Zahăr și îndulcitori artificiali, precum și sucurile din fructe
•   Sare: sodiul trebuie limitat în caz de hepatită, așa că trebuie evitate preparatele la conservă și sosurile din comerț, care conțin cantități mari de sodiu
•   Carne roșie.

Schimbări în stilul de viață al bolnavului de hepatita B

Micile schimbări la nivelul stilului de viață pot preveni atât deteriorarea ficatului, cât și transmiterea virusului hepatitic B. Pentru a preveni deteriorarea ficatului, se evită alcoolul și medicamentele de orice fel, întrucât acestea solicită foarte tare ficatul în general, însă dacă este vorba și despre virusul hepatitic, daunele pot fi mai mari. Nu se vor pierde nopțile, pentru că intervine oboseala și ficatul are de suferit. Hidratarea va fi corespunzătoare și, de asemenea, se va evita petrecerea timpului în medii toxice.

Prevenirea hepatitei B

Vaccinul pentru hepatita B

Cea mai sigură metodă de prevenire a hepatitei B este vaccinarea împotriva acestui virus. În România, vaccinul disponibil se numește Engerix-B și se administrează clasic, în 3 doze de vaccin la 0, 1 lună și 6 luni, cu rapel la 5 ani. Prin administrarea vaccinului împotriva hepatitei B, copilul primește anticorpii care îl vor feri de virusul hepatitic B. Studiile indică faptul că memoria imunologică rămâne intactă timp de cel puțin 30 de ani în rândul persoanelor sănătoase care au inițiat vaccinarea împotriva hepatitei B.

Și adulții cu risc crescut ar trebui să își facă vaccinul, care se administrează sub formă de injecție în 3 doze, pe o perioadă de jumătate de an. Vaccinul nu este, în mod evident, eficient pentru pacienții deja infectați cu virusul hepatitic B.

La nou-născuții din mame purtătoare, în primele 12 ore de viață se vor administra imunoglobuline specifice anti-VHB și vaccin anti-VHB, care scad riscul de infecție sub 5%.

Este recomandat să folosim truse personale de manichiură/pedichiură, aparate de ras, periuțe de dinți, să nu folosim droguri intravenoase, să nu întreținem raporturi sexuale neprotejate.

Este important să știm că, în cazul expunerii accidentale la infecția cu virusul hepatitic B, este recomandat să ne vaccinăm cât mai rapid (în primele 12 ore de la contactul infectant), plus administrarea de imunoglobuline umane specifice anti-VHB, cu continuarea schemei de vaccinare conform protocolului de vaccinare.

Reducerea riscului de transmitere a virusului hepatitic B

În ceea ce privește reducerea riscului de a transmite virusul hepatitic, trebuie respectate câteva reguli stricte precum:

1. Spală-te cât mai des pe mâini, inclusiv înainte de a pregăti mâncarea și de a mânca.
2. Curăță cu atenție tacâmurile pe care le folosești după ce mănânci.
3. Nu pregăti mâncare pentru alte persoane decât dacă medicul tău îți permite acest lucru.
4. Informează-ți partenerul de viață, rudele, dar și medicul dentist cu privire la afecțiunea de care suferi.
5. Fă sex protejat.
6. Nu folosi la comun ustensilele de uz personal.

Profilaxia hepatitei B în cazul nașterii de către o femeie infectată

Femeile care au fost infectate cu virusul hepatic B pot rămâne însărcinate, însă trebuie neapărat să își anunțe medicul care le monitorizează sarcina, întrucât este nevoie să se adopte o serie de măsuri suplimentare pentru a proteja copilul de infecție la naștere.
În timpul sarcinii se vor face teste pentru a se descoperi dacă există un nivel ridicat al virusului B în sânge. Dacă nu există un nivel ridicat al virusului în sânge, fătul nu va fi infectat prin placentă, iar dacă este infectat la naștere, el poate fi imunizat imediat ce sosește pe lume și riscul de hepatită B este redus. Studiile indică faptul că memoria imunologică rămâne intactă timp de cel puțin 30 de ani în rândul persoanelor sănătoase care au inițiat vaccinarea împotriva hepatitei B

În situațiile în care medicul stabilește că virusul hepatitic B este în concentrație mare în sânge și că fătul poate fi infectat, va prescrie femeii însărcinate un tratament medicamentos pentru ultimele 8-12 săptămâni de sarcină și primele 12 săptămâni după naștere, tratament care va împiedica multiplicarea virusului hepatitic B, făcând imposibilă trecerea acestuia prin placentă.

Acest tratament este sigur și pentru mamă și pentru făt și nu afectează calitatea laptelui matern. În ceea ce privește alăptarea, medicii susțin că nu există dovezi care să indice faptul că laptele matern poate transmite virusul hepatitic B, așa că alăptarea este sigură.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Hepatitis B
https://www.cdc.gov/hepatitis/hbv/index.htm
NCBI – Hepatitis B
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK555945/
The Lancet - Residual risk of mother-to-child transmission of hepatitis B virus infection despite timely birth-dose vaccination in Cameroon (ANRS 12303): a single-centre, longitudinal observational study
https://www.thelancet.com/journals/langlo/article/PIIS2214-109X(22)00026-2/fulltext
Studiul „Residual risk of mother-to-child transmission of hepatitis B virus infection despite timely birth-dose vaccination in Cameroon (ANRS 12303): a single-centre, longitudinal observational study”, apărut în The Lancet Global Health, February 17, 2022DOI:https://doi.org/10.1016/S2214-109X(22)00026-2, autori: Yusuke Shimakawa et al.