Nu doar alunitele, ci si petele suspecte de pe piele pot fi melanom

Formele de melanom sunt multiple. Pe lângă melanoamele care seamănă cu alunițele reliefate sau alunițele plate și care au caracteristicile cele mai tipice de melanom, adică au o culoare intensă de negru sau au variație de culoare, margini neregulate, dimensiuni mai mari (peste 1 cm), există și melanoame ce nu se înscriu în aceste caracteristici.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Unele tipuri de melanom nu arată așa cum te-ai aștepta, adică precum o aluniță. De aceea, în aceste situații, diagnosticul este stabilit mult mai târziu decât atunci când melanomul apare sub forma unei alunițe. Pacienții trebuie să fie informați și să înțeleagă că orice leziune atipică, care nu se vindecă în câteva săptămâni, care își schimbă forma sau care sângerează fară motiv poate fi, de fapt, melanom.

În general, melanomul este un tip de cancer care are șanse mari de vindecare, atâta timp cât este depistat în stadiu incipient. Dacă melanomul este diagnosticat după ce se metastazează și ajunge la alte organe, tratamentul este mai complicat și astfel scad și șansele de vindecare. 

Tipuri de melanom mai puțin cunoscute

Melanomul amelanotic

Cancerul de piele amelanotic este o formațiune fără pigment. El nu respectă criteriile (ABCDE) clasice de diagnostic al melanoamelor: asimetrie, neregularitate a marginilor, variații de culoare, diametru peste 6 mm sau culoare închisă și schimbarea formei.  Este o formațiune de culoarea tegumentului normal sau de culoare roz-roșu. Ca formă, pot fi atât leziuni plane, asemenea unor pete, cât și nodulare. Pot avea orice localizare la nivelul corpului.

Aceste tipuri de tumori nu au caracteristici specifice, ele pot semăna cu alte tipuri de cancere de piele, cu formațiuni benigne, chisturi, uneori chiar cu mici plăci de eczemă. Din această cauză, de multe ori stabilirea diagnosticului se face mai tardiv. Diagnosticarea mai tardivă face că tumora să fie diagnosticată într-un stadiu mai avansat. De aceea este vital ca orice leziune suspectă, mai ales una care își schimbă aspectul rapid în timp, să fie investigată de medicul dermatolog.

Lentigo maligna și lentigo maligna melanoma

Acestea sunt leziuni particulare ale cancerului de piele, care apar la nivelul zonelor de piele cu agresiune solară intensă (la nivelul feței și gâtului). Apar la persoanele vârstnice, majoritatea având între 60 și 80 de ani și, de obicei, evoluția este mai lentă decât la alte forme de melanom.

Lentigo maligna este o formă de melanom în situ. Poate evolua spre forma mai agresivă de lentigo maligna melanoma. Se manifestă sub formă de pete brune, cu asimetrie de formă, margini și culoare (frecvent au mai multe nuanțe de culoare, de la brun deschis, la brun închis). Acestui tip de leziuni li se aplică regula ABCDE pentru diagnosticul clinic al melanomului.

Dimensiunile sunt mari, creșterea este lentă, putând să ajungă la dimensiuni de câțiva centimetri în câțiva ani. Nu apare dintr-o aluniță preexistentă, iar numărul de nevi pigmentari nu se corelează cu risc crescut pentru a dezvolta lentigo malign. Chiar dacă nu este atât de agresivă ca alte forme de melanom, este de dorit că diagnosticul să fie stabilit cât mai timpuriu.

Lentigo maligna melanoma este forma de melanom agresiv, invaziv, care se dezvoltă pe un lentigo malign. Cu cât leziunea de lentigo malign este mai extinsă, cu atât crește și riscul ca ea să devină invazivă.

Melanomul nodular

Acesta este un tip de cancer de piele care poate imita afecțiuni benigne, inclusiv vezicule de sânge și acnee. Este, de asemenea, unul dintre cele mai invazive cancere de piele, deoarece crește în cea mai mare parte sub piele, unde nu poate fi văzut.

Melanomul nodular este un subtip de melanom care reprezintă 15% până la 30% dintre toate cazurile noi de melanom diagnosticate anual. Este al doilea cel mai frecvent tip de melanom. Melanoamele nodulare pot arăta ca niște coșuri, alunițe, vezicule de sânge, mușcături de insecte și alte pete comune ale pielii. De aceea, sunt de regulă confundate cu probleme la nivelul pielii care nu au nicio legătură cu cancerul.

Melanoamele nodulare pot arăta uneori ca polipi sau mici bile de piele atârnând de o tulpină. De cele mai multe ori melanoamele nodulare sunt destul de simetrice, cu papule care sunt mai înalte decât pielea din jur. Tind să fie roz, maro, albastre sau negre.

Melanomul cu răspândire superficială

Melanomul cu răspândire superficială este cea mai comună formă de melanom, reprezentând aproximativ 70% dintre toate cazurile de melanom diagnosticate. Are tendința de a crește lent și orizontal peste stratul superior al pielii înainte de a ajunge la straturile mai profunde. Apare de obicei pe spate, piept și picioare — zone care sunt susceptibile de a fi expuse intens și periodic la razele ultraviolete.

Dar există și cazuri când se poate dezvolta și în zone ale corpului ferite de soare. Deși poate afecta oamenii de toate vârstele, acest tip de melanom apare cel mai adesea la persoanele care au între 40 și 50 de ani, au pielea deschisă la culoare, multe alunițe, antecedente familiale sau personale de cancer de piele, arsuri solare la o vârstă fragedă și expunere regulată la soare sau la solar. 

Melanomul cu răspândire superficială arată uneori ca un pistrui, ceea ce poate îngreuna diagnosticarea, mai ales în primele etape. Când îți verifici pielea, încearcă să te uiți după aceste semne timpurii:

  • Formă: vezi dacă pata suspectă are forma și marginile neregulate. Melanomul cu răspândire superficială poate fi plat și poate arăta ca un pistrui care crește în dimensiune.
  • Culoare: poate fi maro, cafeniu, negru, roșu, albastru și chiar alb, dar de obicei are o combinație a acestor culori.
  • Localizare: apare de obicei pe trunchiul bărbaților, pe picioarele femeilor și pe partea superioară a spatelui ambelor sexe — chiar și în locurile expuse foarte puțin la soare. Poate apărea într-o aluniță existentă sau într-o aluniță nouă.
  • Modificări: pata de piele sau alunița tinde să se schimbe lent, de obicei pe parcursul mai multor ani. Uneori poate da senzația de mâncărime. 

Melanomul lentiginos acral

Melanomul lentiginos acral (ALM) este un tip de melanom care apare cel mai frecvent pe palmele mâinii sau pe tălpile picioarelor. Poate apărea ca o pată nouă sau se poate dezvolta într-o aluniță existentă.

Adesea, melanomul lentiginos acral arată ca o pată plată, care se extinde lent și care poate avea o culoare portocalie. Acest tip de melanom este de obicei mult mai închis decât pielea din jur și tinde să aibă o margine ascuțită între pielea întunecată și pielea mai deschisă din jurul acesteia. Acest contrast de culoare este unul dintre cele mai vizibile simptome ale acestui tip de melanom.

Melanomul lentiginos acral este cel mai frecvent tip de melanom la persoanele cu pielea mai închisă la culoare și la cei de origine asiatică, deși poate fi observat la toate tipurile de piele. Poate fi greu de detectat în primele etape, când zona de piele arată ca o pată sau vânătaie. Ca și în cazul tuturor tipurilor de melanom, diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru a depista această formă rară de melanom înainte de a se extinde.

Melanomul polipoid

Melanomul polipoid este considerat o variantă clinică a formei nodulare a melanomului în care volumul tumorii este situat la suprafața pielii (în cel puțin 50% dintre cazuri). Acest tip de melanom se caracterizează prin creștere exofitică și ulcerații frecvente. Nu este neapărat pigmentat, ceea ce poate face să fie confundat cu leziuni benigne, cum ar fi granulomul piogen, hemangiomul, nevul intradermic, nevulul Spitz polipoid sau polipul fibroepitelial. Nu se dezvoltă doar pe piele, ci și în mucoase, inclusiv în esofag, tractul respirator superior, rect, vagin și tractul biliar. Melanomul polipoid cutanat prezintă o creștere rapidă cu vascularizare activă, ceea ce explică agresivitatea acestuia și apariția metastazelor în câteva săptămâni.

Melanomul verrucos 

Melanomul verrucos reprezintă aproximativ 3% dintre melanoame și seamănă cu niște nevi verrucoși pigmentați sau keratoza seboreică, o tumoare epidermică benignă prevalentă care afectează zonele pielii expuse la soare. Din păcare, diagnosticul greșit al melanomului verrucos este frecvent și survine în peste 50% dintre cazuri, cu implicații ulterioare pentru managementul terapeutic și prognosticul pacientului.

Aceste tumori sunt cel mai adesea localizate pe cap și membre. Toate subtipurile afectează femeile și bărbații cu o frecvență egală și au un prognostic similar cu rate de vindecare cuprinse între 95 și 100%.

Melanomul desmoplastic  

Melanomul desmoplastic reprezintă mai puțin de 4% din numărul de melanoame diagnosticate. Chiar și așa, este de două ori mai frecvent la bărbați și apare mai ales la persoanele care au peste 60 de ani. Se găsește în principal în zonele pielii expuse la soare, cu precădere pe scalp și gât 1. Poate apărea singur sau împreună cu alte tipuri de melanom, cum ar fi melanomul lentigo maligna (LMM) sau alte melanoame in situ. Aceste leziuni pot fi confundate clinic cu o cicatrice, cu un fibrom, cu carcinoame bazocelulare și scuamoase sau cu fibromatoza, întârziind diagnosticul și tratamentul corecte.  
De aceea, consultul medical timpuriu și autoevaluările periodice pentru depistarea unor formațiuni în evoluție sunt esențiale pentru un diagnostic precoce al oricărei formațiuni.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
1 Studiul „Unusual Clinical Presentations of Malignant Melanoma: A Review of Clinical and Histologic Features with Special Emphasis on Dermatoscopic Findings”, Am J Clin Dermatol. 2018, Raúl Cabrera, Francisca Recule
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6244635/
Skin Cancer Foundation - Melanoma Overview
https://www.skincancer.org/skin-cancer-information/melanoma/
Centers for Disease Control and Prevention - Rates of new melanomas – deadly skin cancers – have doubled over last three decades
https://www.cdc.gov/media/releases/2015/p0602-melanoma-cancer.html
American Cancer Society - Signs and Symptoms of Melanoma Skin Cancer
https://www.cancer.org/cancer/types/melanoma-skin-cancer/detection-diagnosis-staging/signs-and-symptoms.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0