Cine poate dezvolta melanom în cursul vieţii

Melanomul este cel mai rar, dar și cel mai periculos tip de cancer de piele. Depistat în timp util, melanomul poate fi vindecat, însă în fază avansată prezintă rata cea mai mare de deces din rândul tuturor tipurilor de cancer de piele.

Orice persoană poate dezvolta o tumoră de tipul melanomului în cursul vieţii, în funcţie de predispoziţia genetică şi de factorii de risc pe care îi are:

Factori implicaţi:

  • predispoziţia genetică se referă la existența unor gene ale căror mutaţii favorizează dezvoltarea melanomului. Mutaţiile cel mai frecvent implicate sunt cele ale genelor p16, BRAF, MC1R
  • expunerea necontrolată la ultraviolete:
  • expunere intermitentă, cu arsuri solare (atât în copilărie, cât şi în viaţa de adult)
  • expunere cronică excesivă
  • fototipul cutanat: pielea deschisă şi foarte deschisă – persoanele cu tendinţa de a se arde atunci când stau la soare şi care nu se bronzează, persoane cu ochi albaştri sau verzi, păr blond.
  • persoane cu mulţi nevi (aluniţe) - în general peste 50 aluniţe tipice
  • persoane cu cel puţin un nev atipic (se aproximează că 8% din populaţia caucaziană are cel puţin un nev atipic)
  • persoane cu un nev congenital mare
  • persoane care au rude de gradul I şi II care au fost diagnosticate cu melanom
  • istoric personal de melanom (aceste persoane au risc mai mare de a dezvolta un nou melanom primar)
  • alte afecţiuni cutanate, cum ar fi xeroderma pigmentosum
  • slăbirea sistemului imun

Factorii de risc cresc riscurile de dezvoltare a melanomului, însă nu garantează faptul ca se va instala, într-adevăr, cancerul de piele. Pentru a reduce însă predispoziția, e indicat să încercăm să limităm factorii de risc ce pot fi controlați – de pildă, expunerea la soare în intervalul orar 10:00-16:00, atunci când intensitatea radiațiilor solare este maximă.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cum să previi melanomul prin controlul factorilor de risc

Stai departe de radiațiile UV 

Expunerea la radiațiile solare reprezintă un factor major pentru dezvoltarea melanomului. Razele solare, precum și solarul din salonul de înfrumusețare emit radiații ultraviolete care ne afectează pielea și măresc predispoziția pentru melanom. Radiațiile UV afectează ADN-ul celulelor pielii, fapt ce poate determina apariția unei anomalii care poate declanșa multiplicarea necontrolată a celulelor pielii (melanocitele), determinând astfel apariția melanomului.

Însă este important de menționat și că momentul expunerii la radiațiile ultraviolete poate juca un rol vital în dezvoltarea melanomului. De exemplu, melanomul care se dezvoltă pe piept, spate și picioare a fost asociat cu arsuri solare frecvente (mai ales în copilărie). Iar motivul pentru care acest lucru se întâmplă este foarte simplu: aceste zone nu sunt expuse constant la radiațiile ultraviolete. Specialiștii spun că melanoamele care debutează în aceste zone sunt diferite de cele care apar pe anumite zone de pe față, gât și brațe, unde expunerea la soare este mai constantă. 

De altfel, tipul acesta de melanom este diferit și de melanomul care se dezvoltă pe pe palmele mâinilor, tălpile picioarelor sau sub unghii (cunoscute sub numele de melanoame lentiginoase acrale) sau melanomul de pe suprafețele interne, cum ar fi gura și vaginul (melanoamele mucoase), zone care sunt foarte puțin expuse la soare sau chiar deloc. 

Pentru a reduce riscul de melanom, este recomandat să evităm, mai ales în sezonul cald, expunerea la radiațiile solare în intervalul orar 10:00-16:00. De asemenea, este recomandată folosirea unei loțiuni de plajă cu factor de protecție 30, pe toată perioada anului. O asemenea loțiune de plajă creează o barieră protectoare la nivelul pielii.

Bronzul obținut în solar este extrem de periculos așa că, pentru a reduce riscul de melanom, este indicat să îl evităm.

Monitorizează-ți periodic alunițele

Alunițele sunt tumori benigne, însă unele dintre ele se pot transforma în melanom. De asemenea, și o aluniță nou apărută poate fi, de fapt, melanom.  În principiu, bebelușii nu se nasc cu alunițe, ci acestea apar în copilărie. De regulă, faptul că ai alunițe nu înseamnă că te vei confrunta cu melanom, însă este important de menționat că dacă ai multe alunițe, este bine să le monitorizezi, căci cu cât numărul alunițelor crește, cu atât cresc și riscurile de a dezvolta melanom. 

Alunițele care apar la naștere se numesc nevi melanocitari congenitali. Riscul de dezvoltare a melanomului la nevi melanocitari congenitali este estimat a fi între 0 și 5%, în funcție de dimensiunea nevului. Persoanele cu nevi congenitali foarte mari au un risc mai mare de a dezvolta melanom, în timp ce riscul se reduce în cazul nevilor mici. 

Nevii congenitali sunt uneori îndepărtați prin intervenție chirurgicală, astfel încât să se diminueze riscul de a se transforma în melanom. Totuși, medicii recomandă îndepărtarea unui nevus congenital ținând cont de mai mulți mulți factori, inclusiv dimensiunea, locația și culoarea acestuia.  

Pe zonele expuse la soare, dar și pe pielea care este de obicei acoperită, cum sunt fesele sau scalpului, pot să apară alunițe atipice (nevi displazici). Ca și caracteristici, acestea sunt mai mari decât alunițele obițnuite, au forme sau culori atipice. 

Riscul de a dezvolta melanom este mare în rândul pacienților care au o rudă apropiată diagnosticată cu sindromul nevului displazic (sindromul aluniței atipice). De aceea, aceste persoane trebuie să meargă periodic la medic, pentru verificarea periodică a alunițelor

Fonotipul cutanat

Pigmentarea are o influență incontestabilă asupra susceptibilității pielii la modificări maligne. Receptorul melanocortinei 1 (MC1R) este un receptor de suprafață celulară în melanocite care induce producția de pigment. Există multe polimorfisme ale genei MC1R, care determină diferitele fenotipuri ale pielii; persoanele cu părul roșcat și pielea deschisă la culoare exprimă pigmentare scăzută, rezultând o sensibilitate crescută la lumina ultravioletă (UV) și un risc crescut de melanom asociat1.

Pe lângă caracterizarea fototipului, melanina este implicată în apărarea melanocitelor și keratinocitelor de lumina UV; asta explică de ce fototipurile I și II prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancere melanocitare și keratinocitare, fiind mai susceptibile la deteriorarea provocată de radiațiile ultraviolete. 

Istoric familial de melanom

Riscul de a dezvolta melanom crește foarte mult dacă un părinte, un frate sau o soră au fost diagnosticați cu această afecțiune. Iar statisticile arată că în jur de 10% dintre persoanele cu melanom au antecedente familiale de melanom. Riscul crește și dacă persoana în cauză are un stil de viață nesănătos, se expune frecvent la soare fără să folosească protecție solară sau dacă există anumite modificări genetice (mutații). 

În ciuda acestui factor de risc, specialiștii nu recomandă ca persoanele cu antecedente familiale de melanom să facă teste genetice pentru a vedea dacă există mutații care ar putea crește riscul de îmbolnăvire, însă recomandă următoarele lucruri:

  • Să meargă frecvent la medicul dermatolog pentru monitorizarea alunițelor;
  • Să își examineze cu atenție propria piele o dată pe lună;
  • Să folosească cremă de protecție solară și să evite bronzul la salon.

Așadar, este extrem de important să ne monitorizăm în permanență pielea și alunițele și să mergem la medicul dermatolog în fiecare an, la finalul sezonului cald ori dacă observăm o excrescență anormală.

Având un sistem imunitar slăbit

Potrivit specialiștilor, pacienții care au sistemul imunitar compromis, din pricina anumitor afecțiuni sau tratamente medicale riscă să dezvolte mai multe tipuri de cancer de piele, inclusiv melanom.
De exemplu, persoanelor care urmează să treacă printr-un transplant de organe li se administrează, de obicei, medicamente care le slăbesc sistemul imunitar pentru ca organismul să nu respingă noul organ. Acest lucru crește riscul de a dezvolta melanom.

Anumite afecțiuni cresc riscul de melanom

Aminteam mai sus că persoanele care au un sistem imunitar slăbit au un risc mai mare de a se confrunta cu melanom. Din această categorie fac parte și persoanele infectate cu HIV, virusul care provoacă SIDA. Însă oamenii de știință spun că există și alte afecțiuni care pot să crească riscul de a face melanom. Printre acestea se numără: 

Boala inflamatorie intestinală (IBD)

Din această categorie fac parte afecțiuni precum sunt boala Crohn și colita ulceroasă. Tratamentul recomandat în aceste afecțiuni ar putea include medicamente care suprimă sistemul imunitar, despre care știm că pot crește riscul unor tipuri de cancer. Dar cercetările arată o creștere a riscului de melanom chiar și atunci când pacienții nu au urmat un astfel de tratament medicamentos. 

Greutatea

Există studii mai vechi care arată că bărbații cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare au un risc crescut de a fi diagnosticați cu această afecțiune. Acest lucru nu s-a observat la femei. Însă, cercetătorii atrag atenția că este important ca specialiștii să țină cont și de cât timp au petrecut pacienții stând la soare fără să folosească protecție solară. 

S-ar putea ca femeile cu un indice de masă corporală mai mare să se expună la soare mai puțin decât femeile cu un indice de masă corporală mai scăzut. Deci, acesta ar putea fi motivul pentru care riscul lor este mai mic.

Diagnosticul anterior de cancer

Riscul de a fi diagnosticat cu melanom crește și dacă ai mai fost cândva diagnosticat cu această afecțiune. De altfel, dacă ai avut carcinom cu celule scuamoase sau carcinom bazocelular, ai, de asemenea, mai multe riscuri de a dezvolta melanom la un moment dat în viață.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Epidemiology and Risk Factors of Melanoma: A Review”, Dermatol Pract Concept. 2021 Jul; Claudio Conforti, Iris Zalaudek 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8366310/
Cancer Research UK - Risks and causes of melanoma
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/melanoma/risks-causes#
American Cancer Society - Risk Factors for Melanoma Skin Cancer
https://www.cancer.org/cancer/types/melanoma-skin-cancer/causes-risks-prevention/risk-factors.html
Skin Cancer Foundation - Melanoma Risk Factors
https://www.skincancer.org/skin-cancer-information/melanoma/melanoma-causes-and-risk-factors/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0