Ce este prostata si ce rol are in organism?

Prostata este o glandă mică, de dimensiunile unei nuci, amplasată între baza penisului și rect. Aceasta este extrem de importantă mai ales pentru reproducere, întrucât contribuie la crearea lichidelor seminale. Care este rolul prostatei, ce boli o pot afecta și cum se poate menține sănătatea acesteia?

Prostata este o glandă situată sub vezica urinară și în fața rectului. Greutatea prostatei nu este mai mare de 30 de grame. Trebuie menționat însă că, pe măsură ce bărbatul înaintează în vârstă, glanda prostată a acestuia va crește – concret, dacă la 20 de ani glanda are dimensiunile unei nuci, la 40 de ani poate ajunge la dimensiunile unei caise, iar la 60 poate fi chiar cât o lămâie. 

Această glandă înconjoară uretra – tubul prin care urina este transportată de la vezica urinară către penis. Prostata are cinci lobi: lobii anterior (în față) și posterior (în spate), doi lobi laterali și un lob median (în mijloc). Țesuturile conjunctive și țesuturile glandulare formează structura sa. Prostata este acoperită de fascia prostatică, o foaie de țesut conjunctiv elastic.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Ce rol are prostata în organismul bărbatului?

Prostata este o glandă specific bărbătească, care secretă fluidele seminale, care la rândul lor mențin spermatozoizii în viață și permit astfel reproducerea. În timpul ejaculării, prostata se contractă și împinge fluidele menționate către uretră. Totodată, se blochează și deschiderea dintre vezică și uretră, de aceea este imposibilă urinarea în același timp cu ejacularea.

Până la 30% dintre fluidele ejaculate sunt alcătuite din cele secretate de prostată. În fluidele prostatice se regăsesc și antigenii prostatici specifici (PSA), al căror rol este de a modifica textura spermei, astfel încât aceasta să călătorească mai ușor, iar șansele de fertilizare a unui ovul să fie cât mai mari. Pentru a funcționa, prostata are nevoie de hormoni androgeni precum testosteronul și dihidrotestosteronul. 

Anatomia prostatei

Glanda prostată este alcătuită din 4 straturi denumite zone, care încercuiesc uretra precum foile unei cepe. Iată care sunt aceste zone:

  • Stroma fribromusculară anterioară – este alcătuită din țesut muscular și fibros.
  • Zona periferică – este amplasată în partea din spate a glandei, acolo unde se află țesutul glandular.
  • Zona centrală – înconjoară canalele ejaculatoare și alcătuiește un sfert din masa totală a prostatei.
  • Zona de tranziție – este cea mai mică parte a prostatei și înconjoară uretra. Zona de tranziție este cea care continuă să crească de-a lungul vieții, restul zonelor nemodificându-și dimensiunile sau forma.

Teste și analize prostată

Pentru verificarea funcțiior acestei glande, medicii pot face o serie de teste și analize pentru prostată, astfel încât să depisteze dacă există anumite probleme.

Examinarea rectală digitală

Această examinare se realizează de către medicul urolog, care introduce un deget prin rect, astfel încât să atingă prostata pacientului. Întrucât această glandă este amplasată în apropierea rectului, medicul poate simți dacă există anomalii precum nodulii, tumorile sau alte excrescențe. Există însă și situații în care anumite anomalii nu pot fi depistate în timpul acestei examinări, de aceea se recomandă întotdeauna alături de analiza PSA – antigenul prostatic specific.

Testul PSA

Un test de antigen specific prostatic (PSA) este o analiză de sânge care măsoară nivelul de PSA dintr-o probă de sânge. Un nivel ridicat poate fi cauzat de cancer de prostată, de hiperplazie benignă de prostată sau de administrarea anumitor medicamente. Un test PSA nu poate arăta diferența dintre nivelurile anormale de PSA cauzate de cancerul de prostată și cele cauzate de afecțiuni necanceroase, deci, dacă nivelul PSA este ridicat, o biopsie de prostată este singura modalitate de a afla dacă e vorba de cancer sau altceva.

Ecografia transrectală

Această ecografie se realizează prin rect și permite obținerea unor imagini clare ale prostatei. Ecografia transrectală este folosită pentru a se observa prostata și țesuturile din jurul acesteia. Sonda introdusă în rect trimite unde sonore prin peretele rectului și în prostată și țesutul din jur, iar computerul analizează tiparele undelor (numite ecouri) în timp ce acestea ies de pe organe și le transformă într-o imagine pe care medicii o văd pe un ecran video. Ecografia este folosită pentru a ajuta la diagnosticarea cancerului de prostată dacă nivelul PSA este ridicat, dacă medicul simte o zonă anormală în timpul unui examen rectal digital sau dacă pacientul are anumite simptome, cum ar fi probleme la urinare.

Biopsia

Recoltarea de țesut de la nivelul prostatei este necesară atunci când există suspiciune de cancer de prostată, deoarece această analiză permite identificarea celulelor canceroase. O biopsie de prostată înseamnă recoltarea unor probe de țesut suspect din această glandă. 

Simptome care ar putea indica o afecțiune a prostatei

Prostata este expusă riscului de a dezvolta mai multe boli, începând de la prostatită și până la cancer de prostată. Este important să mergi la medic imediat ce simptomele apar, deoarece, cu cât aceste boli sunt diagnosticate mai rapid, cu atât mai mari sunt șansele de vindecare.

Newsletter DOC dedicat

Iată ce simptome pot trăda boli ale prostatei:

  • Nevoia frecventă de urinare
  • Senzația că vezica nu a fost golită suficient, imediat după urinare
  • Durere/ usturime/ disconfort la urinare
  • Durere la ejaculare
  • Jet slab al urinei

Controlul urologic anual este recomandat mai ales bărbaților care au în familie pacienți diagnosticați cu cancer de prostată. Aceștia prezintă risc crescut de a dezvolta, la rândul lor, aceeași afecțiune, de aceea screeningul este recomandat.

Afecțiuni ale prostatei

Când pacientul face analize pentru prostată, se pot depista afecțiuni precum:

Prostatita

Patru afecțiuni diferite provoacă inflamație la nivelul glandei prostatei: prostatita bacteriană acută, prostatita bacteriană cronică, sindromul durerii pelvine cronice și prostatita inflamatorie asimptomatică. Este cea mai frecventă problemă a tractului urinar la bărbații sub 50 de ani și a treia cea mai frecventă la bărbații cu vârste de peste 50 de ani.

Hiperplazia benignă de prostată

Hiperplazia benignă de prostată, cunoscută și sub numele de prostată mărită, determină creșterea prostatei, ceea ce poate provoca blocaje în uretră. Aproape toți bărbații vor avea de-a face cu o oarecare mărire a prostatei pe măsură ce îmbătrânesc.

Cancerul de prostată

Cancerul de prostată este al doilea cel mai frecvent tip de cancer care afectează bărbații. Riscul pentru acest tip de cancer poate fi mai mare în funcție de vârstă (crește după vârsta de 50 de ani), de istoricul de sănătate al familiei (dacă unii membrii apropiați ai familiei au avut cancer de prostată, riscul personal poate fi mai mare) și de rasă (cancerul de prostată este mai frecvent la afro-americani).

Cum se tratează afecțiunile prostatei?

Prostatita

În funcție de cauza și tipul prostatitei, medicul poate recomanda medicamente, exerciții și gestionarea stresului. Unele medicamente ajută la relaxarea mușchilor din jurul prostatei și vezicii urinare pentru a contribui, mai departe, la îmbunătățirea fluxului de urină, iar antibioticele distrug bacteriile care cauzează infecții. Exercițiile pentru podeaua pelvină pot ajuta la reducerea sau la eliminarea spasmelor musculare, iar consilierea pentru anxietate și depresie poate contribui la ușurarea simptomelor.

Hiperplazia benignă de prostată

Pentru a trata hiperplazia benignă de prostată, se recomandă medicamente care pot ajuta la scăderea producției de hormoni care provoacă creșterea prostatei sau intervenție chirurgicală prin care să se îndepărteze țesutul care blochează fluxul de urină. De asemenea, se poate utiliza ablația cu vapori de apă; medicul introduce prin uretră și în prostată un instrument care emite un abur, care distruge din celulele prostatei și o micșorează.

Cancerul de prostată

Pentru cancerul de prostată, medicul poate recomanda supraveghere activă, în care pacientul face analize pentru prostată, scanări și biopsii la fiecare unul până la trei ani pentru a monitoriza creșterea cancerului. De asemenea, se poate indica brahiterapie, un tip de radioterapie internă, prin care medicul plasează semințe radioactive în prostată, pentru a ajuta la păstrarea țesutului sănătos din jur.

Terapia focală ca tratament în cancerul de prostată se concentrează pe tratarea exclusivă a zonei canceroase. Opțiunile de terapie focală includ ultrasunete focalizate de mare intensitate (HIFU), crioterapia, ablația cu laser și terapia fotodinamică (PDT). Altă opțiune este prostatectomia, în care se îndepărtează complet glanda prostată.

Cum menții sănătatea prostatei?

Poți contribui la sănătatea prostatei prin mai multe metode:

O alimentație sănătoasă

Un consum mai mare de legume, fructe și proteine slabe și un consum redus de zahăr, grăsimi trans și produse din făină albă sau chiar evitarea acestora poate ajuta la menținerea sănătății prostatei.

Screening

Majoritatea bărbaților ar trebui să înceapă screening-urile pentru afecțiuni ale prostatei la 50 de ani. Dacă există antecedente familiale de cancer de prostată, este o idee bună ca screening-urile să înceapă mai de timpuriu, de la 45 de ani.

Exerciții fizice regulate

Bărbații mai activi din punct de vedere fizic, care fac regulat mișcare, sunt mai puțin susceptibili să dezvolte hiperplazie benignă de prostată.

Renunțarea la fumat

Pe lângă multe alte riscuri pentru sănătate, tutunul poate crește și riscul de a dezvolta cancer de prostată, de aceea e indicat să se evite fumatul sau să se renunțe la acest viciu.
 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time. 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MedlinePlus - Prostate Diseases
https://medlineplus.gov/prostatediseases.html
NCBI - Anatomy, Abdomen and Pelvis, Prostate
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK540987/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0