Cum iti recapeti increderea si stima de sine dupa mastectomie

Studiile sugerează că mastectomia, ca tratament chirurgical pentru cancerul mamar, poate afecta în mod negativ imaginea unei femei față de propriul corp, cât și stima de sine a pacientei. În acest articol îți prezentăm câteva strategii și trucuri simple care te vor ajuta să îți recapeți încrederea în tine și stima de sine.

Mastectomia este o intervenție chirurgicală pentru cancerul mamar prin care se îndepărtează întregul sân. Se poate face o mastectomie dacă pacienta nu poate fi tratată cu o intervenție chirurgicală de conservare a sânilor (lumpectomie), care salvează cea mai mare parte a sânului, dacă pacienta alege mastectomia în locul operației de conservare a sânilor din motive personale sau dacă pacienta are un risc foarte mare de a face un al doilea cancer la sân (în acest caz este vorba de dublă mastectomie, adică eliminarea ambilor sâni).

Recuperarea după o mastectomie

În general, femeile care au trecut printr-o mastectomie stau în spital una-două zile, după care se externează. Cât durează recuperarea după intervenția chirurgicală depinde de procedurile utilizate, însă majoritatea pacientelor ar trebui să poată reveni la activitățile lor obișnuite în aproximativ 4 săptămâni. Timpul de recuperare este mai lung dacă s-a făcut și reconstrucția sânilor și poate dura luni întregi până la revenirea la activitatea completă după unele proceduri.

Mastectomia este un eveniment traumatizant

Unele cercetări arată că, după mastectomie, majoritatea participantelor au recunoscut că sânul reprezintă feminitatea, frumusețea și maternitatea, iar faptul că au trecut prin această operație de îndepărtare a unui sân sau a ambilor le-a marcat profund.

Oamenii de știință au descoperit într-un studiu că sensul unei mastectomii a variat de la o femeie la altă, dar toate femeile care au fost supuse unei astfel de operații au folosit propoziții negative în legătură cu aspectul lor fizic. Totodată, participantele au spus că simt ca și cum le lipsește o jumătate din ele, atât ca individ, cât și ca femeie.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Unele dintre participante au menționat că relația cu partenerul de viață nu mai era ca înainte și că, după mastectomie, nu au mai vrut să aibă interacțiuni sociale cu cercul de cunoscuți. 

Și un studiu recent a arătat că majoritatea pacientelor au fost afectate negativ din punct de vedere psihologic și emoțional de mastectomie. 56,7% au declarat că se simt mai puțin feminine, 71% au raportat că au suferit din punct de vedere psihic ca urmare a mastectomiei, în timp ce 63% au raportat pierderea încrederii în sine. 

Peste jumătate dintre paciente au fost de acord că stilul lor de viață s-a schimbat după mastectomie, în timp ce tot peste jumătate dintre ele au declarat că s-au simțit tratate ca niște paria de către societate. 75% dintre femeile care avuseseră o mastectomie recurseseră apoi la utilizarea protezelor mamare pentru a reduce atenția asupra lor.

Pe lângă aceste aspecte, situația psihică a pacientelor poate fi îngreunată și de alte tratamente pe care le pot primi după o mastectomie, cum ar fi terapia hormonală, pentru a ajuta la scăderea riscului de revenire a cancerului. Unele femei ar putea avea nevoie, de asemenea, de chimioterapie sau de terapie țintită după operație. 

Prin urmare, este de înțeles că o femeie care luptă cu cancerul la sân și care a făcut și o mastectomie va avea o stare psihică tulburată și este normal să resimtă tristețe sau să își piardă o parte din încrederea în sine. De aceea, este important ca pacientele să fie susținute de familie și prieteni și ajutate să revină la o viață cât mai calitativă.

Cum se poate îmbunătăți stima de sine după mastectomie?

Chiar dacă stima de sine este afectată de o astfel de operație precum mastectomia, pacienta cu cancer mamar trebuie să știe că nu este imposibil să depășească momentele grele și să își recâștige încrederea în sine și în feminitatea ei. Iată câteva modalități prin care îți poți crește stima de sine:

Bucură-te de lucrurile mici

Faptul că te concentrezi pe lucrurile și aspectele pozitive din viața ta te poate ajuta să îți îmbunătățeșți starea de spirit și să fii mai binedispusă, renunțând la gândurile negative. La sfârșitul fiecărei zile, ia o foaie și un pix sau, mai bine, pregătește-ți o mică agendă pentru acest exercițiu, și notează-ți unele dintre lucrurile pozitive care te-au bucurat în ziua respectivă. Poate fi vorba de ceva ce s-a întâmplat în acea zi sau poate fi un compliment pe care l-ai primit ori o glumă bună la care ai râs; nu are importanță, atâta vreme cât este ceva pozitiv.

Găsește-ți o provocare

După mastectomie, poți cădea într-o stare vecină cu depresia, de aceea e bine să-ți cauți o preocupare cât mai interesantă. Poate vrei să revii la o veche pasiune care îți făcea cândva plăcere (pictura, tâmplăria, pregătirea deserturilor etc.) sau poate că vrei să înveți ceva nou. Pune la cale un plan care poate fi atins, dar care te va face să te concentrezi pe el și să lucrezi intens; de exemplu, te înscrii la un curs de limbi străine sau faci voluntariat, în măsura posibilităților fizice, pentru o cauză în care crezi.

Fii atentă la gândurile tale

Se întâmplă de multe ori să crezi că gândurile care îți trec prin minte sunt fapte, dar în realitate, gândurile nu sunt neapărat reale. Când observi că ai gânduri negative la adresa ta, că deja nu ai o imagine bună despre tine și că îți spui „Nu sunt bună de nimic” sau că ar trebui să fii capabilă să faci față, încearcă să adaugi fraza: „Am gândul ăsta cum că...” înainte de gândul respectiv, „dar asta nu înseamnă că așa este”. Sau spune-ți: „Ia te uită, iar iese la iveală criticul din mine!” 

Acordă atenție persoanelor care îți oferă sprijin necondiționat

Este important să te înconjori de oamenii dragi, de cei care te susțin, care îți oferă sprijinul, care te iubesc și te prețuiesc, indiferent de situație. Să stai de vorbă despre ce te macină poate fi un pas spre vindecare în orice situație. Este important să împărtășești gânduri, să spui cum te simți cu adevărat măcar unei persoane din grupul tău de suport, din grupul de prieteni și din familie. 

Cum ești cu stima de sine?

Gândește-te la cineva care te va susține și care îți înțelege sentimentele și nesiguranța. Această persoană ar putea fi partenerul tău, un prieten, o rudă sau cineva din grupul tău de suport care trece prin ceea ce treci și tu. Dacă nu găsești pe cineva cu care să fii pe aceeași lungime de undă sau dacă începi să te confrunți cu semnele depresiei sau ale anxietății, roagă-ți medicul să îți recomande un psihoterapeut sau un psiholog.

Poți apela, bineînțeles, și la un grup de suport alcătuit din alți pacienți ca tine, cu care poți sta de vorbă și face schimb de experiențe care vă vor ajuta să vă simțiți mai bine și să priviți viitorul cu mai multă speranță.

Nu te compara cu alți oameni (și nu te compara cu tine înainte de a te îmbolnăvi de cancer)

Multe persoane, fie ele bolnave sau sănătoase, cad în această capcană în care se compară cu alte persoane din diverse puncte de vedere, și se conving pe sine că restul oamenilor sunt mai fericiți și au parte de mai multe lucruri bune. Însă, dacă ai trecut printr-o mastectomie, poți avea tendința de a te compara și cu vechiul tău sine. De pildă, te gândești la toate acele lucruri pe care le puteai face înainte de diagnosticul de cancer mamar sau cum îți veneau anumite haine sau alte lucruri.

Newsletter DOC dedicat

De multe ori, această comparație are drept rezultat faptul că te simți la pământ, că îți pare rău pentru tine și te adâncești în gânduri negative. Încearcă să privești lucrurile din alt unghi: uită-te cât de departe ai ajuns, cum ai reușit să treci de boală, cât de puternică ești și gândește-te cum poți continua să progresezi. Nu toată lumea a trecut prin greutățile de care ai avut tu parte, dar ai reușit să izbândești. Aceste gânduri te vor ajuta treptat să fii mai motivată și îți vor îmbunătăți stima de sine.

Fă-ți timp mai mult pentru tine

Știi că de multe ori nu aloci suficient timp pentru a face ceea ce îți place sau ceea ce te face să te simți bine în pielea ta. După o mastectomie, încearcă să aloci mai mult timp pentru tine în fiecare zi și încearcă să nu te simți vinovată pentru acest lucru - chiar meriți acel timp dedicat doar ție, deoarece ai trecut printr-o experiență deloc ușoară, cu care multe persoane nu s-au confruntat niciodată.

Operația de reconstrucție a sânilor după mastectomie

După o mastectomie, pacienta ar putea dori să ia în considerare reconstrucția sânului îndepărtat. Deși fiecare caz este diferit, majoritatea femeilor care au trecut printr-o mastectomie pot avea parte de o reconstrucție de sân. Reconstrucția poate fi făcută în același timp cu mastectomia sau ulterior. Unele femei aleg să nu aibă o intervenție chirurgicală reconstructivă, ci să poarte o proteză mamară.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
RCCA - The emotional effects of having a mastectomy
https://www.regionalcancercare.org/news/the-emotional-effects-of-having-a-mastectomy/
Cambridge - Psychosocial impact of mastectomy on female breast cancer patients presenting at an academic radiotherapy oncology centre in Ghana
https://www.cambridge.org/core/journals/journal-of-radiotherapy-in-practice/article/abs/psychosocial-impact-of-mastectomy-on-female-breast-cancer-patients-presenting-at-an-academic-radiotherapy-oncology-centre-in-ghana/95B069DCB43325B0BB2C049C79A2FC7A
Studiul „Psychosocial impact of mastectomy on female breast cancer patients presenting at an academic radiotherapy oncology centre in Ghana”, apărut în Journal of Radiotherapy in Practice (2021), 20(3), 306-315, doi:10.1017/S146039692000045X, autori: Anim-Sampong, A. et al.
NCBI - Body Image of Women with Breast Cancer After Mastectomy: A Qualitative Research
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5351438/
Studiul „Body Image of Women with Breast Cancer After Mastectomy: A Qualitative Research”, apărut în J Breast Health. 2016 Oct; 12(4): 145–150, Published online 2016 Oct 1. doi: 10.5152/tjbh.2016.2913, autori: Sema Koçan și Ayla Gürsoy 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0