Testele de sânge de rutină în sarcină - de ce sunt importante

Anumite teste de laborator fac parte din îngrijirea de rutină în timpul sarcinii. Unele dintre acestea sunt teste de sânge, altele necesită o probă de urină sau un eșantion de țesut prelevat din vagin, col uterin sau rect. Aceste teste sunt de ajutor în depistarea timpurie a problemelor care pot crește riscul de complicații pentru mamă și pentru făt. O mare parte dintre acestea pot fi tratate în timpul sarcinii.

Ce teste se fac la începutul sarcinii?

Mai multe teste de sânge de rutină sunt efectuate la începutul sarcinii, inclusiv:

De asemenea, femeile gravide sunt de obicei testate pentru anumite boli și infecții la începutul sarcinii, printre care se numără

  • Rubeola;
  • Hepatita B și hepatita C;
  • Infecții cu transmitere sexuală (BTS);
  • Virusul imunodeficienței umane (HIV);
  • Tuberculoză (TBC). 

Pentru ce se recomandă efectuarea hemoleucogramei în sarcină?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Hemoleucograma este un test de sânge care constă în măsurarea:

  • numărului de leucocite;
  • numărului de eritrocite;
  • concentraţia de hemoglobină;
  • hematocrit (procentul de globule roșii din sânge);
  • numărul de trombocite si indicii trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) şi lărgimea distribuţiei trombocitare (PDW);
  • +/- număr de reticulocite (acesta oferă informații despre capacitatea medulară de a sintetiza celulele roșii, ca răspuns la o suprasolicitare fiziologică, cum este anemia).

În urma acestui test de sânge se depistează dacă ai anemie, după măsurarea nivelului hemoglobinei (Hg), iar numărul de trombocite poate dezvălui dacă ai o problemă cu coagularea sângelui.

Grupa sangvină și factorul Rh, vitali în sarcină

Fiecare dintre noi are unul dintre cele 4 tipuri de sânge (A, B, AB sau O). Monștenim grupa de sânge dintr-un amestec de gene ale părinților. Aceste tipuri de sânge sunt identificate în continuare ca fiind pozitive sau negative. Asta arată „Factorul Rhesus” (RhD), care indică dacă ai o proteină cunoscută sub numele de „antigen D” pe suprafața globulelor roșii.

Dacă sângele mamei este negativ RhD, nu este nicio problemă, cu excepția cazului în care copilul are RhD pozitiv. Dacă o femeie însărcinată are RhD negativ și partenerul ei este RhD pozitiv, există riscul ca și copilul să aibă RhD pozitiv.

Problema poate apărea dacă o cantitate mică de sânge a bebelușului intră în contact cu sângele mamei în timpul sarcinii sau nașterii. În acest caz,  mama poate produce anticorpi. Acești anticorpi de obicei nu afectează prima sarcină, dar la o viitoare sarcină cu un copil RhD pozitiv, răspunsul său imunitar va fi mai mare și poate produce mai mulți anticorpi. Acești anticorpi pot traversa placenta și pot distruge celulele sangvine ale bebelușului, ceea ce duce la o afecțiune numită boala hemolitică a nou-născutului prin incompatibilitate de Rh. Acest lucru poate duce la anemie, icter și leziuni ale creierului la copil.

Această boală este, totuși, neobișnuită în prezent, deoarece poate fi prevenită folosind injecții cu imunoglobulină anti-D. Acestea sunt recomandate gravidelor cu Rh negativ,  care au parteneri cu Rh pozitiv și trebuie efectuate între 28 și 34 de săptămâni de sarcină. Injecțiile pot fi administrate și după nașterea copilului, dacă testele confirmă că micuțul are RhD pozitiv. Singura modalitate de a afla dacă un copil are RhD pozitiv este ca după naștere să fie testat.

Dacă o femeie a dezvoltat anticorpi anti-D într-o sarcină anterioară, atunci aceste injecții cu imunoglobulină nu ajută. Sarcina va fi monitorizată îndeaproape, la fel ca și copilul după naștere.

Dacă un copil nenăscut dezvoltă boala hemolitică a nou-născutului prin incompatibilitate de Rh, tratamentul depinde de cât de severă este starea fătului . O transfuzie de sânge la copilul nenăscut poate fi necesară în cazuri mai severe. După naștere, copilul este probabil să fie internat într-o unitate neonatală, pentru tratament, adică fototerapie, transfuzii de sânge și injecții cu imunoglobulină intravenoasă, pentru a preveni distrugerea globulelor roșii.

Dacă boala este lăsată netratată, cazurile severe pot duce la leziuni ale creierului, dificultăți de învățare, surditate și orbire. Cu toate acestea, tratamentul este de obicei eficient și aceste probleme sunt mai puțin frecvente.

Glicemia

Diabetul zaharat gestational este un tip de diabet care poate apărea în a doua parte a sarcinii și dispare odată cu nașterea copilului. Este diagnosticată atunci când o femeie are niveluri mai mari decât glicemia în timpul sarcinii.

Unele femei cu diabet gestațional s-ar putea să nu aibă nevoie de tratament, altele au nevoie de o dietă strictă, iar câteva dintre ele pot avea nevoie de injecții cu insulină.

Deoarece diabetul gestațional este o afecțiune care apare în timpul sarcinii, nu este vorba cu a avea diabet preexistent în timpul sarcinii. Între 12% și 14% dintre gravide dezvoltă diabet gestațional, de obicei în jurul săptămânii 24 până la săptămâna 28 de sarcină.

De obicei, femeile cu diabet gestational nu au simptome. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate în urma testele de rutină din timpul sarcinii. Unele femei cu diabet gestațional (aproximativ 30% dintre acestea) sunt mai predispuse să nască prin cezariană. Totuși, nou-născutul copilul nu se va naște cu diabet.

Specialiștii spun că femeile care dezvoltă diabet gestațional au un risc crescut cu 50% de a dezvolta diabet de tip 2 mai târziu în viață. De asemenea, și copilul are un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 ulterior în viață.

Pentru depistarea diabetului gestațional se va face un test de toleranță la glucoză. Femeile însărcinate care urmează să fie testate nu trebuie să mănânce pentru cel puțin zece ore. După testul de sânge, se vor administra în interval de 5 minute 75g glucoză anhidră dizolvată în apă rece. 

Testarea pentru boli cu transmitere sexuală (VDRL, Ac anti HIV și AgHBs)

Bolile cu transmitere sexuală pot provoca complicații atât pentru gravidă, cât și pentru făt. Toate femeile gravide sunt testate pentru sifilis, gonoreea și Chlamydia trachomatis la începutul sarcinii. Testele pentru aceste infecții pot fi repetate mai târziu în sarcină dacă există anumiți factori de risc.  

Dacă se dovedește că ai o infecție cu transmitere sexuală, medicul va prescrie un tratament sigur pentru făt și o să fie nevoie de retestarea, la încheierea tratamentului,  pentru a vedea dacă tratamentul a funcționat. De asemenea, tratamentul trebuie urmat și de partenerul de viață. 

De ce se face testarea rubeolei?

Rubeola (uneori numită rujeolă germană sau pojărel) poate provoca defecte la naștere dacă o femeie este infectată în timpul sarcinii. În urma analizelor de sânge se poate vedea  dacă ai fost infectat cu rubeola sau dacă ai fost vaccinat împotriva acestei boli. Dacă ai avut această infecție înainte de sarcină sau dacă ai fost vaccinat împotriva rubeolei, înseamnă că ești imună la boală. În caz contrar, trebuie să eviți persoanele care ar putea avea rubeolă pe toată durata sarcinii, pentru că boala poate duce la complicații foarte grave pentru făt.  

De ce este important să faci un test pentru HIV?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

HIV atacă celulele sistemului imunitar al organismului și determină sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA). Dacă ai HIV, există riscul să transmiți și fătului boala. Totuși, femeile gravide care au HIV pot lua, la recomandarea medicului, medicamente care pot reduce mult riscul ca HIV să ajungă la făt.  

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pregnancy birth & baby - Routine antenatal tests
https://www.pregnancybirthbaby.org.au/routine-antenatal-tests
Pregnancy birth & baby - Gestational diabetes
https://www.pregnancybirthbaby.org.au/gestational-diabetes
Pregnancy birth & baby - Rhesus D negative in pregnancy
https://www.pregnancybirthbaby.org.au/rhesus-d-negative-in-pregnancy
NHS - Antenatal checks and tests
https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/antenatal-care-checks-tests/

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0