Vaccinul HPV și eficiența lui împotriva cancerului de col uterin

1. Ce este virusul papiloma uman (HPV)?  
2. De ce este important vaccinul HPV?
3. Eficacitatea vaccinului HPV împotriva cancerului de col uterin
    a. Vaccinul HPV reduce riscul de cancer de col uterin
    b. Vaccinul HPV previne leziunile precanceroase
    c. Vaccinul HPV oferă protecție pe termen lung
4. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer
    a. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancer anal
    b. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancer orofaringian
    c. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancere vulvare, vaginale și peniene
5. Cine ar trebui să se vaccineze împotriva HPV?
6. Care este situația vaccinului HPV în România?
7. Femeile diagnosticate cu cancer se mai pot imuniza cu vaccinul HPV?


Femeile vaccinate împotriva HPV prezintă un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta cancer de col uterin, iar efectul pozitiv este cel mai pronunțat pentru femeile vaccinate la o vârstă fragedă.

Vaccinul împotriva virusului papiloma uman (HPV) a devenit unul dintre cele mai semnificative progrese în prevenirea cancerului. Cunoscut mai ales pentru rolul său în reducerea ratelor cancerului de col uterin, vaccinul oferă, de asemenea, protecție împotriva altor tipuri de cancer legate de HPV, inclusiv cele ale anusului, orofaringelui, penisului, vulvei, vaginului, gâtului și gurii. 

Femeile vaccinate împotriva virusului papilloma uman (HPV) au un risc semnificativ mai mic de a dezvolta cancer de col uterin la maturitate, iar efectul pozitiv este cel mai pronunțat pentru femeile care au fost vaccinate la o vârstă fragedă, conform unui studiu¹ amplu realizat de cercetătorii de la Institutul Karolinska din Suedia și publicat în New England Journal of Medicine.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

1. Ce este virusul papiloma uman (HPV)?

HPV reprezintă un grup de peste 200 de virusuri care cauzează în mod obișnuit apariția verucilor genitale, precum și diferite tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, o boală care ucide anual, la nivel global, peste 250.000 de femei. Peste 100 de țări din întreaga lume au implementat programe naționale de vaccinare împotriva HPV pentru fete, iar în unele dintre aceste programe sunt incluși și băieții.

În timp ce majoritatea infecțiilor cu HPV dispar de la sine, anumite tulpini cu risc ridicat, cum ar fi HPV-16 și HPV-18, pot persista și provoca modificări celulare care duc la cancer. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), HPV este responsabil pentru aproape toate cazurile de cancer de col uterin și pentru o proporție semnificativă din alte tipuri de cancer, inclusiv 70% dintre cancerele orofaringiene și 90% dintre cancerele anale.

Vaccinul HPV vizează aceste tulpini cu risc ridicat, prevenind infecția și, în consecință, cancerele pe care le provoacă. 

Studii anterioare au arătat că vaccinul HPV protejează împotriva infecției cu acest virus, împotriva condiloamelor genitale (negi) și a leziunilor cervicale precanceroase care s-ar putea transforma ulterior în cancer de col uterin. Cu toate acestea, există o lipsă de cercetări bazate pe populație care, la nivel individual, să fi studiat legătura dintre vaccinul HPV și așa-numitul cancer invaziv de col uterin (carcinom scuamos sau adenocarcinom), care este cea mai severă formă a bolii. 

În acest studiu1, cercetătorii au urmărit pe parcursul unei perioade de 11 ani un număr de aproape 1,7 milioane de femei cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani. Dintre aceste femei, peste 500.000 au fost vaccinate împotriva HPV, majoritatea înainte de vârsta de 17 ani. În această perioadă, au fost diagnosticate cu cancer de col uterin 19 dintre femeile vaccinate, comparativ cu 538 dintre femeile nevaccinate, ceea ce ar însemna 47, respectiv 94 de femei la suta de mii.

Analiza cercetătorilor arată că vaccinarea împotriva HPV a fost asociată cu un risc semnificativ redus de cancer de col uterin și că fetele vaccinate înainte de vârsta de 17 ani și-au redus riscul de cancer de col uterin cu 88%. Femeile vaccinate cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani și-au redus la jumătate riscul de cancer de col uterin, comparativ cu femeile nevaccinate, potrivit studiului.

Cu alte cuvinte, fetele vaccinate la o vârstă fragedă par a fi mai protejate, probabil pentru că este mai puțin probabil ca ele să fi fost expuse la infecția cu HPV înainte de a face vaccinul și având în vedere că vaccinarea împotriva HPV nu are niciun efect terapeutic împotriva unei infecții preexistente.

Studiul a fost ajustat pentru mai multe covariabile care ar fi putut influența rezultatul, inclusiv vârsta, zona rezidențială, anul calendaristic, timpul de urmărire și caracteristicile părinților, cum ar fi educația, veniturile, țara de naștere și istoricul de boală.

În concluzie, studiul de față arată că vaccinarea anti-HPV poate reduce semnificativ riscul de cancer de col uterin, mai ales dacă este realizată la o vârstă fragedă. Datele sprijină cu tărie continuarea vaccinărilor HPV la copii și adolescenți prin programe naționale de vaccinare.
Introdus în 2006, vaccinul a fost studiat pe scară largă și este acum o piatră de temelie a strategiilor de sănătate publică la nivel mondial. Dar cât de eficient este și ce spun cele mai recente cercetări despre impactul său?

2. De ce este important vaccinul HPV?

Virusul papilloma uman se transmite de la o persoană la alta prin contact direct piele pe piele în timpul activității sexuale. Majoritatea persoanelor active din punct de vedere sexual se vot infecta cu HPV la un moment dat în viață, deși mulți oameni nu vor ști că îl au. Infecția cu HPV este cea mai frecventă la persoanele de 18-20 de ani. 

Există aproximativ 40 de tipuri de HPV care pot infecta zonele genitale ale bărbaților și ale femeilor, cele mai multe nu cauzează simptome și dispar de la sine. Dar unele tipuri pot duce la cancer de col uterin la femei și alte tipuri de cancer mai puțin frecvente - cum ar fi cancerele de anus, penis, vagin și vulvă. Alte tulpini de HPV pot provoca veruci în zonele genitale ale bărbaților și ale femeilor. Negii genitali nu pun viața în pericol, dar pot provoca stres emoțional și tratamentul lor poate fi foarte incomod. Pentru persoanele active sexual, prezervativele pot reduce riscul de a lua HPV, dacă sunt utilizate la fiecare contact sexual, de la început până la sfârșit.

3. Eficacitatea vaccinului HPV împotriva cancerului de col uterin

Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel global, cu aproximativ 604.000 de cazuri noi și 342.000 de decese în 2020. Legătura dintre HPV și cancerul de col uterin este bine stabilită, HPV-16 și HPV-18 reprezentând aproximativ 70% din cazuri 2. Vaccinul HPV, disponibil sub denumirile Gardasil, Gardasil 9 și Cervarix, vizează aceste tulpini și altele, oferind o protecție robustă.

a. Vaccinul HPV reduce ratele cancerului de col uterin

Studii recente demonstrează eficacitatea remarcabilă a vaccinului. Un studiu din 2021 publicat în The Lancet a analizat date din Suedia și a constatat că femeile vaccinate împotriva HPV înainte de vârsta de 17 ani au avut un risc cu 88% mai mic de cancer de col uterin comparativ cu femeile nevaccinate1. În mod similar, un studiu din 2020 publicat în The New England Journal of Medicine a raportat o reducere cu 90% a incidenței cancerului de col uterin în rândul femeilor vaccinate din Anglia 3. Aceste descoperiri evidențiază capacitatea vaccinului de a preveni boala atunci când este administrat înainte de expunerea la HPV, de obicei înainte de începerea activității sexuale.

b. Vaccinul HPV previne leziunile precanceroase

Vaccinul reduce, de asemenea, incidența leziunilor precanceroase de col uterin, care pot evolua spre cancer dacă nu sunt tratate. O meta-analiză a analizat 65 de studii și a constatat că vaccinarea împotriva HPV a redus riscul de neoplazie intraepitelială cervicală de grad înalt cu până la 99% la femeile vaccinate înainte de expunerea la HPV. Acest lucru este esențial deoarece intervenția timpurie în stadiul precanceros previne necesitatea tratamentelor invazive și reduce riscul de cancer.

c. Vaccinul HPV oferă protecție pe termen lung

O preocupare legată de vaccinuri este dacă protecția lui scade în timp. Din fericire, cercetările indică faptul că vaccinul HPV oferă imunitate de lungă durată.  

4. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer

Deși cancerul de col uterin este principala țintă, vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer legate de HPV. Acestea includ cancerul de anus, orofaringe (gât), penis, vulvă și vagin. Impactul mai larg al vaccinului este din ce în ce mai recunoscut pe măsură ce cercetătorii descoperă eficacitatea sa în aceste tipuri de cancer.

a. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancer anal

Cancerul anal, deși mai puțin frecvent decât cancerul de col uterin, este puternic legat de HPV, HPV-16 fiind responsabil pentru aproximativ 85% dintre cazuri. Un studiu mai vechi a arătat că vaccinarea împotriva HPV a redus incidența leziunilor precanceroase anale cu 75% la persoanele vaccinate, comparativ cu grupul de control nevaccinat. Acest lucru sugerează că vaccinul ar putea reduce semnificativ ratele cancerului anal în timp, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat, cum ar fi bărbații care întrețin relații sexuale cu bărbați și persoanele cu sistem imunitar compromis.

b. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancer orofaringian

Incidența cancerului orofaringian, care afectează gâtul, amigdalele și baza limbii, a crescut, în special la bărbați. HPV, în special HPV-16, este implicat în 70% dintre aceste cazuri în țările cu venituri mari.

c. Vaccinul HPV previne și alte tipuri de cancer: Cancere vulvare, vaginale și peniene

HPV este, de asemenea, o cauză majoră a cancerelor vulvare, vaginale și peniene, deși acestea sunt mai rare. Un studiu mai vechi a constatat că vaccinarea împotriva HPV a redus riscul de leziuni precanceroase vulvare și vaginale cu 87% la femeile vaccinate înainte de vârsta de 17 ani. În urma unei analize, medicii au observat o scădere semnificativă a leziunilor peniene legate de HPV la bărbații vaccinați.

5. Cine ar trebui să se vaccinezi împotriva HPV?

Vaccinul HPV este cel mai eficient atunci când este administrat înainte de expunerea la virus, de obicei înainte de începerea activității sexuale. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, deși poate fi administrată încă de la vârsta de 9 ani. Vaccinarea este recomandată și persoanelor cu vârsta de până la 45 de ani, deși beneficiile sale sunt mai mari la persoanele mai tinere, care sunt mai puțin susceptibile de a fi fost expuse la HPV.

Vaccinul se administrează în două sau trei doze, în funcție de vârstă. Pentru cei sub 15 ani, două doze sunt suficiente, în timp ce persoanele mai în vârstă necesită trei doze. Efectele secundare sunt în general ușoare, inclusiv durere la locul injectării sau oboseală temporară, evenimentele adverse grave fiind rare.

6. Care este situația vaccinului HPV în România?

Politica de vaccinare a fost îmbunătățită recent. Din decembrie 2023, vaccinul HPV este inclus în Programul Național de Imunizare și presupune vaccinarea gratuită a fetelor şi băieţilor cu vârsta ≥ 11 ani și < 19 ani, şi compensarea 50% în cazul femeilor cu vârsta ≥ 19 ani și ≤ 45 de ani. 

7. Femeile diagnosticate cu cancer se mai pot imuniza cu vaccinul HPV?

Femeile care au trecut printr-un cancer pot fi vaccinate împotriva HPV, dar decizia trebuie luată în funcție de situația lor medicală specifică. Este esențial să consulte un medic care cunoaște istoricul lor medical pentru a determina dacă vaccinul este sigur și benefic. Vaccinul HPV este în general sigur, dar contraindicațiile includ reacții alergice severe la componentele vaccinului sau la doze anterioare, iar femeile însărcinate nu ar trebui să se vaccineze.

Pentru femeile care au avut cancer, în special dacă acesta a fost cauzat de HPV (cum ar fi cancerul de col uterin), vaccinarea poate să nu ofere protecție suplimentară, deoarece ele au fost deja expuse virusului. Totuși, atât pentru cele diagnosticate cu cancer de col uterin, cât pentru cele care au avut un alt tip de cancer, vaccinul poate fi benefic pentru a preveni infecții viitoare cu HPV. 
Tratamentele pentru cancer, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia, pot afecta sistemul imunitar, ceea ce poate influența eficacitatea sau siguranța vaccinului, de aceea consultul medical este esențial.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The New England Journal of Medicine - HPV Vaccination and the Risk of Invasive Cervical Cancer
https://www.nejm.org/doi/10.1056/NEJMoa1917338
1. Studiul „HPV Vaccination and Risk of Invasive Cervical Cancer”, apărut în New England Journal of Medicine (2020). DOI: 10.1056/NEJMoa1917338, autori: Jiayao Lei et al.
Ministerul Sănătății - Vaccinarea gratuită antiHPV
http://www.ms.ro/2019/11/15/vaccinarea-gratuita-antihpv/
CDC - HPV Vaccine Information For Young Women
https://www.cdc.gov/std/hpv/stdfact-hpv-vaccine-young-women.htm
World Health Organization - Human papillomavirus and cancer
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/human-papilloma-virus-and-cancer
„Global and regional estimates of genital human papillomavirus prevalence among men: a systematic review and meta-analysis”, Volume 11, September 2023, Laia Bruni, Ginesa Albero, Jane Rowley, Laia Alemany, Marc Arbyn, Prof Anna R Giuliano
https://www.thelancet.com/journals/langlo/article/PIIS2214-109X(23)00305-4/fulltext
Institutul Național de Sănătate Publică - Campanie de prevenire a cancerului de col uterin
https://insp.gov.ro/2024/01/03/ianuarie-2024-campanie-de-prevenire-a-cancerului-de-col-uterin/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0