Antibioticele în stomatologie. Când sunt recomandate

Patologia stomatologică este în cea mai mare parte de natură infecțioasă. Caria dentară și parodontopatiile sunt entități nosologice majore care au în etiopatogenia lor în mod constant o componentă bacteriană.

Antibioticele în stomatologie

Patologia stomatologică este în cea mai mare parte de natură infecțioasă. Caria dentară și parodontopatiile sunt entități nosologice majore care au în etiopatogenia lor în mod constant o componentă bacteriană.

Flora microbiană responsabilă de îmbolnăviri în sfera cavității orale și maxilarelor este aproape întotdeauna nespecifică.

Terapia cu antibiotice în medicina dentară are anumite particularități. Creșterea consumului de antibiotice cu 40% în zece ani, din 2000 până în 2010, este un avertisment care trebuie luat în considerare.

Există la ora actuală o îngrijorare justificată cu privire la creșterea rezistenței microbilor la antibiotice și în ceea ce privește consecințele acesteia.

Automedicația pacienților, justificată de aceștia prin evocarea unor experiențe clinice anterioare sau prin recomandări neautorizate, este des întâlnită. Bolnavii obișnuiesc să declare la medic, ca motiv de prezentare, lipsa de efect scontat pentru un antibiotic pe care l-au luat din propria inițiativă pentru o durere la nivelul dinților sau a cavității orale. Terapiile cu antibiotice sunt nespecifice și argumentate frecvent de experiența, respectiv de obișnuință medicului dentist curant. Toate aceste aspecte particulare și fiecare în parte pot fi considerate ca factori de risc pentru dezvoltarea rezistenței la antibiotice.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Pacienții aleg prea des antibioticul după alte criterii decât cele medicale și scurtează din proprie inițiativă durata tratamentului cu antibiotice. Evident că administrarea antibioticelor în situații clinice în care ele nu sunt necesare este o greșeală generatoare de consecințe nefavorabile. Stimularea creșterii rezistenței microbilor la antibiotice prin astfel de greșeli este cu atât mai condamnabilă cu cât ea are repercusiuni în timp și în sistemul de apărare a bacteriilor, nu neapărat asupra pacientului care a greșit.

O zonă deosebit de sensibilă a antibioticoterapiei în medicina dentară este profilaxia unor infecții la pacienții cu susceptibilitate crescută prin boli generale, de sistem sau organice. Endocarditele sunt unele dintre complicațiile nedorite și cu risc vital la astfel de pacienți. Aplicarea corectă a tratamentului este obligatorie, dar este condiționată de calitatea relației medic dentist/medic specialist/pacient.

Aplicațiile topice de antibiotice sunt frecvente în stomatologie. Medicul trebuie să analizeze fiecare caz în parte și să aplice astfel de terapii doar în mod justificat și sub control medical.
Educația medicală continuă poate juca un rol important în actualizarea cunoștințelor despre antibiotice și folosirea lor.

Când sunt recomandate antibioticele în stomatologie

O infecție a dinților sau un abces dentar apare, în general, din cauza cariilor dentare și a unei igiene orale precare. Cu toate acestea, se poate dezvolta și din cauza lucrărilor dentare anterioare sau a leziunilor traumatice.

 
 

Când apare o infecție, ea provoacă apariția unui săculeț cu puroi în gură ca urmare a unei supraaglomerări de bacterii. Această infecție cauzează adesea umflarea și sensibilitate în acea zonă. Fără tratament, infecția se poate răspândi în alte zone ale maxilarului sau chiar în creier.

Cariile dentare sunt foarte frecvente. Specialiștii spun că până la 91% dintre adulți se prezintă la medicul stomatolog cu carii. Tratarea cariilor dentare precoce este importantă pentru a preveni complicațiile, cum ar fi infecțiile dentare.

Printre primele lucruri pe care un dentist le va recomanda pacienților cu abces dentar este tratamentul cu antibiotice. Se poate întâmpla ca medicul stomatolog să dreneze zona infectată, să îndepărteze dintele infectat pentru a remedia problema, fără să fie necesar tratamentul cu antibiotice. 

Ba din contra, medicii recomandă antibioticele doar atunci când sunt absolut necesare, cum ar fi atunci când infecția este severă sau riscă să se răspândească sau dacă pacientul are un sistem imunitar slăbit.

Deși antibioticele pot ajuta la eliminarea unei infecții a dinților, este important să se utilizeze antibioticul corect.  Tipul de antibiotic pe care îl recomandă medicul stomatolog variază în funcție de bacteriile care provoacă infecția. Acest lucru se datorează faptului că diferite antibiotice funcționează în moduri diferite pentru a elimina diferite tulpini de bacterii.

Specialiștii spun că există peste 150 de tulpini diferite de bacterii care apar în cavitatea bucală. Multe dintre aceste bacterii au potențialul de a crește și de a provoca o infecție.

Tratamentul se poate schimba în funcție de bacteriile care provoacă infecția, deși, de cele mai multe ori, medicii stomatologi recomandă un antibiotic cu spectru larg. 
 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0