Tusea seaca la copii: cele mai frecvente cauze
Tusea seaca la copii: cele mai frecvente cauze
Tusea seaca la copii: cele mai frecvente cauze
Ce este tusea
Care sunt cauzele ce duc la tusea seacă la copii
În cât timp dispare tusea seacă
Cum se tratează tusea acasă
Tusea este o parte importantă a sistemului nostru de apărare, ajutând organismul să scape de potențialele microorganisme care ne fac rău. Aceasta este de mai multe tipuri, după cum probabil ai observat și la copilul tău: productivă și uscată. Primul tip înseamnă că tusea produce sau se aude de parcă ar produce spută sau mucus. Tusea seacă, pe de altă parte, nu produce mucus.
Ce este tusea
Tusea este un mecanism prin care organismul încearcă să protejeze căile respiratorii și să combată infecțiilor. Tusea semnalează că al tău copil este bolnav.
Care sunt cauzele ce duc la tusea seacă la copii
Există mulți factori care pot cauza episoade de tuse seacă la cei mici, începând de la o simplă răceală, până la inhalarea sau înghițirea unui obiect.
Infecțiile virale
Numeroase tipuri de infecții respiratorii virale pot duce la tuse în cazul copiilor, din cauza iritației și inflamației din căile respiratorii. Unele dintre infecțiile care sunt de regulă cauzate de virusuri și care pot duce la tusea seacă la copii sunt: răceala comună, gripa, crupul sau laringotraheobronșita (o boală a laringelui la copii, care se manifestă prin tuse răgușită), pneumonie, bronșiolită. Deși există mulți viruși diferiți care pot provoca tusea copilului, SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, este unul dintre aceștia.
În funcție de infecție, tusea seacă a copilului poate să sune diferit, poate fi un sunet răgușit sau se poate auzi ca un sunet șuierător (așa numita respirație wheezing). În plus, tusea se poate agrava noaptea, din cauză că mucusul din nas se scurge în gât, provocând iritație.
Tusea convulsivă
Numită și pertussis, aceasta este o infecție bacteriană contagioasă a căilor respiratorii. Tusea apare din cauza toxinelor produse de bacterii, care afectează căile respiratorii și le face să se umfle, să se inflameze.
Copiii care suferă de pertussis vor avea, adeseori, crize lungi de tuse, în timpul cărora le este greu să respire. După ce micuțul a terminat de tușit, cel mai adesea va încerca să respire adânc, iar acest lucru determină un sunet diferit în timpul respirației.
Astmul
Este o boală cronică ce implică inflamația și îngustarea căilor respiratorii. Din acest motiv, copilului cu astm îi este foarte greu să respire. Simptomele astmului pot fi declanșate de diverși factori, inclusiv de substanțe iritante din mediul înconjurător, de o afecțiune respiratorie ori de efortul fizic1.
Perioadele frecvente de tuse, care poate fi seacă sau productivă, sunt unul dintre semnele pe care le are astmul la copii. Tusea poate fi mai accentuată în timpul nopții sau în timp ce copilul se joacă. Părintele poate să audă, de exemplu, un sunet șuierător, atunci când copilul inspiră și expiră. În unele cazuri, tusea cronică poate fi singurul simptom al astmului, așa că mergi cu cel mic la medic dacă tușește des și te îngrijorează tusea lui.
Un obiect străin inhalat sau înghițit
Nu este ceva neobișnuit ca unii copii mici să își pună în gură unele obiecte, cum ar fi nasturi, mărgele sau alte obiecte foarte mici. Dacă cei mici inspiră prea adânc, obiectul poate să se oprească în căile respiratorii. Sau, în alte cazuri, copilul poate să înghită obiectul, iar acesta se poate bloca în esofag.
Dacă fiul ori fiica ta a înghițit ori a inhalat ceva (a băgat pe nas un mic obiect), tusea lui sau a ei ar putea fi un semn ce indică faptul că organismul încearcă să îndepărteze/să miște obiectul. Este posibil ca părintele să audă un sunet șuierător (wheezing) sau sunete ce arată că al lor copil se îneacă.
În cazul în care crezi că micuțul tău a inhalat sau a înghițit un obiect străin, cere imediat ajutorul personalului medical, pentru tratamentul rapid.
Alergiile
Acestea pot să aibă loc când sistemul imunitar „crede" în mod greșit că un factor inofensiv este un invadator și din acest motiv reacționează mai mult decât ar fi normal. Factorul care cauzează o reacție alergică se numește alergen.Există mai multe tipuri de alergeni în natură, însă și în locuință, cum ar fi: polenul, mătreața din blana animalelor, anumite alimente sau unele medicamente. Histamina este eliberată în timpul unei reacții alergice și poate cauza simptome în zona sistemului respirator. Tusea uscată poate fi un simptom al alergiilor, mai ales dacă ea debutează la un anumit moment al anului sau dacă cel mic începe să tușească după expunerea la un anumit factor (ori alergen).
Substanțe iritante
Expunerea la diverse substanțe iritante din mediul înconjurător poate cauza inflamație în gât, care poate duce la tusea seacă la copii. Cele mai comune substanțe care pot cauza tusea seacă la cel mic pot fi: fumul de țigară, gazele de eșapament, poluarea din aer, praful, mucegaiul, aerul care este prea rece sau prea uscat.
În cazul în care copilul tău este expus în mod frecvent la o substanță iritantă, tusea seacă poate deveni cronică. În plus, ca părinte, este bine să reții că cel mic poate avea o predispoziție mai mare spre iritația căilor respiratorii dacă suferă și de alergii sau de astm.
Tusea psihogenă
O tuse de acest fel este termenul pe care medicii îl folosesc pentru a descrie o tuse care nu are o cauză clară și care nu răspunde la tratament. Acest tip de tuse psihogenă este, de regulă, cauzat de un tip de problemă psihologică nedescoperită încă sau de un stres de natură psihologică. Această tuse durează, de cele mai multe ori, peste 6 luni și poate să afecteze activitățile de zi cu zi ale copilului.
Dacă medicul pediatru al copilului tău a eliminat toate cauzele potențiale ale tusei seci, el poate să pună diagnosticul de tuse psihogenă sau pe „fond nervos". În această situație, părintele va fi îndrumat să ceară ajutorul unui psiholog sau psihiatru care să îl ajute pe cel mic să descopere ce anume îl face să tușească.
În cât timp dispare tusea
O infecție virală tipică tinde să dureze până la 10 zile, dar este important de menționat că în sezonul rece circulă zeci de viruși. Din acest motiv, este important să te vaccinezi an de an antigripal. Chiar și dacă te vaccinezi, există riscul să te îmbolnăvești. Partea bună este că dacă acest lucru se întâmplă, simptomele cu care te confrunți sunt blânde.
Pentru că, așa cum menționăm mai sus în sezonul rece, circulă zeci de viruși și astfel tusea copiilor de la grădiniță și de vârstă școlară poate să dureze săptămâni la rând.
Cum se tratează tusea acasă
Este important ca al tău copil să se hidrateze corespunzător, să mănânce bine și să se odihnească cât mai mult. Hidratarea subțiază mucusul care căptușește căile respiratorii, facilitând tusea și suflarea nasului. Pentru a menține căile nazale umede se pot folosi picături de nas.
Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 1 an, hidratarea este cel mai bun remediu pentru tuse. Oferă-i copilului lapte matern sau lapte praf. Dacă acesta nu se poate hrăni din cauza tusei sau a congestiei, oferă-i lapte în cantități mai mici, cât mai des, sau folosește o seringă ori o lingură. Ca să te asiguri că al tău copil nu se deshidratează, discută cu medicul dacă e necesar să-i oferi o soluție de rehidratare orală. Nu-i oferi copilului miere dacă acesta are sub un an, deoarece există riscul de botulism infantil. Dacă bebelușul are mai puțin de 3 luni, ia legătura cu medicul pediatru.
Copiii cu vârsta peste 1 an pot lua 1/2 până la 1 linguriță de miere. Poți să-i oferi mierea simplă sau amestecată în apă caldă pentru a calma durerea în gât, pentru a subția mucusul și pentru a calma tusea. Cercetările au arătat că mierea este mai bună decât siropurile de tuse din farmacie când vine vorba de diminuarea frecvenței și severității tusei nocturne.
Copiii cu vârsta peste 6 ani pot folosi siropuri pentru tuse pentru a ameliora gâtul iritat și pentru a reduce tusea. De asemenea, sunt utile și dropsurile contra durerilor în gât. Ca să atenuezi tusea, este bine să folosești și un umidificator pe timp de noapte. În felul acesta se atenuează iritația la nivelul căilor respiratorii. Cu toate acestea, este important să utilizezi un astfel de aparat în siguranță. Fără o curățare adecvată, mucegaiul și bacteriile se pot acumula în umidificator și pot agrava simptomele respiratorii.
Dacă folosiți un umidificator, este vital ca acesta să fie curățat o dată pe săptămână, umplând rezervorul cu suficient oțet alb distilat pentru a acoperi acele părți în contact cu apa. Lasă amestecul să acționeze timp de 20 de minute. Apoi folosește o periuță de dinți pentru a curăța totul foarte bine, clătește cu apă din abundență și lasă totul să se usuce la aer.
Medicamentele pentru tuse și răceală fără prescripție medicală (OTC) pot provoca reacții adverse grave la copiii mici. De aceea, Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a recomandat ca astfel de medicamente pentru tuse și răceală să nu fie niciodată utilizate la copiii sub 4 ani.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 National Library of Medicine - Asthma
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430901/
National Library of Medicine - Cough
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK493221/
Te-ar mai putea interesa și...


