Obezitatea infantilă crește riscul de anxietate, depresie și moarte prematură [studiu]

Copiii obezi au un risc de mortalitate de trei ori mai mare la vârsta adultă tânără, comparativ cu copiii din populația generală și sunt mai susceptibili să sufere de anxietate și depresie, arată două studii recente.

Prevalența obezității la copii a crescut în ultimele decenii, iar Organizația Mondială a Sănătății clasează în prezent obezitatea infantilă ca fiind una dintre cele mai grave provocări de sănătate publică în secolul al XXI-lea. 

Studiile anterioare au legat obezitatea din copilărie de un risc crescut de mortalitate prematură la vârsta adultă mijlocie. În analizele actuale, cercetătorii au încercat să afle dacă acești copiii cu obezitate au un risc mai mare de moarte prematură la vârsta adultă timpurie, precum și dacă sunt mai susceptibili să sufere de anxietate și depresie decât alți copii.

Obezitatea la copii, asociată cu decesul prematur

Crezi că suferi de anxietate?

Astfel, într-un studiu¹ realizat de curând și publicat în PLOS Medicine, cercetătorii au arătat că persoanele cu obezitate infantilă au un risc de trei ori mai mare de a deceda la o vârstă tânără, decât un grup de control. Studiul a inclus aproximativ 7.000 de persoane care au primit tratament pentru obezitate, la un moment dat, între vârsta de 3 și 17 ani. Acestea au fost corelate cu aproximativ 34.000 de persoane de aceeași vârstă, gen și aceeași zonă de reședință din populația generală. Un total de 39 de persoane (0,55%) din grupul cu obezitate infantilă au decedat în perioada de urmărire medie de 3,6 ani, comparativ cu 65 (0,19%) din grupul de control. Vârsta medie la momentul decesului a fost de 22 de ani.

Studiul arată, spun oamenii de știință implicați, că acei copii care s-au confruntat cu obezitatea infantilă au un risc semnificativ mai mare de mortalitate prematură ca adulți tineri. Atât riscul de deces cauzat de boli somatice, dintre care mai mult de un sfert erau direct legate de obezitate, cât și riscul de sinucidere au fost crescute pentru acest grup. Cu toate acestea, nu s-a constatat un risc crescut de mortalitate din cauza rănilor sau cauzelor externe cum ar fi faptele penale, au mai observat cercetătorii.

Explicațiile posibile pentru aceste descoperiri pot fi că obezitatea din copilărie a fost legată de boli somatice precum diabetul, bolile hepatice și tensiunea arterială ridicată. Copiii și adolescenții cu obezitate sunt, de asemenea, mai expuși discriminării, ceea ce ar putea duce la probleme psihologice. Totuși, potrivit cercetătorilor, cauzalitatea privitoare la aceste asocieri va trebui evaluată în studii viitoare.

Obezitatea infantilă, corelată cu apariția depresiei

Un alt studiu² al aceluiași grup de cercetare, publicat recent în BMC Medicine, a relevat faptul că obezitatea este legată de un risc crescut de anxietate și depresie la copii și adolescenți. Fetele cu obezitate aveau un risc de anxietate și depresie cu 43% mai mare decât fetele din populația generală, în timp ce băieții cu obezitate aveau un risc cu 33% mai mare decât cei din populația generală

Studiul a inclus peste 12.000 de copii cu vârste cuprinse între 6-17 ani, care au fost tratați pentru obezitate, comparativ cu un grup de 60.000 de copii din populația generală. Asocierile au rămas valabile după ce oamenii de știință au făcut ajustările necesare pentru alți factori de risc, cum ar fi originea nordică, tulburările neuropsihiatrice, istoricul familial de anxietate sau depresie și statutul socio-economic.

Luate împreună, aceste două studii evidențiază situația vulnerabilă în care se află copiii care suferă de obezitate, consideră autorii. Anxietatea și depresia provoacă un stres emoțional și fiziologic, iar suferința poate împiedica, de asemenea, tratamentul obezității. Este important pentru copiii care se confruntă cu obezitatea să li se ofere un tratament adecvat și de lungă durată pentru a reduce aceste riscuri de afecțiuni în adolescență și la maturitate. Este profund lipsit de etică, concluzionează cercetătorii, ca acei copii care suferă de obezitate să nu primească nicio formă de tratament.

Pentru a lupta împotriva obezității copiilor, e bine ca părinții să le ofere spre consum mai multe fructe și legume, precum și leguminoase, cereale integrale și nuci, să le limiteze aportul de grăsimi „rele” (produse de fast-food, margarină, uleiuri hidrogenate, prăjeli, piele de pui, smântână, carne roșie) și de zaharuri și să le încurajeze activitatea fizică (copiii trebuie să facă cel puțin 60 de minute de activitate fizică moderată spre intensă în fiecare zi).

 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Science Daily - Childhood obesity linked to higher risk of anxiety, depression and premature death
https://www.sciencedaily.com/releases/2020/03/200318143706.htm
1. Studiul Association of childhood obesity with risk of early all-cause and cause-specific mortality: A Swedish prospective cohort study. PLOS Medicine, 2020; 17 (3): e1003078 DOI: 10.1371/journal.pmed.1003078, autori: Louise Lindberg, Pernilla Danielsson, Martina Persson, Claude Marcus, Emilia Hagman
2. Studiul Anxiety and depression in children and adolescents with obesity: a nationwide study in Sweden. BMC Medicine, 2020; 18 (1) DOI: 10.1186/s12916-020-1498-z, autori: Louise Lindberg, Emilia Hagman, Pernilla Danielsson, Claude Marcus, Martina Persson

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0