Vaccinurile COVID-19: o varietate de abordări

Cursa pentru realizarea unui vaccin util în lupta împotriva SARS-CoV-2 este în plină desfășurare. În prezent, diverse echipe de cercetare din companii și universități din toată lumea au în lucru un număr mare de vaccinuri.

Oamenii de știință folosesc în dezvoltarea vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2 tehnologii diferite, dintre care unele nu au mai fost utilizate până în prezent pentru realizarea unui vaccin. Mai multe echipe de cercetare au început deja trialuri în care voluntari sănătoși sunt injectați cu aceste formulări, iar altele au început să efectueze testări pe animale. 

La finalul lunii august 2020, erau 33 de vaccinuri în evaluări clinice, în faze diferite, de la I la III, și 143 de vaccinuri în evaluări preclinice. Faza I implică testarea de siguranță pe un număr redus de voluntari sănătoși (în doză subterapeutică), deci stabilește dacă vaccinul este sigur pentru a-i fi testată eficacitatea. Faza II implică testarea, în doză terapeutică, a unor participanți bolnavi, pentru a evalua eficacitatea și efectele secundare, iar faza a treia implică testarea unui număr mai mare de participanți bolnavi (până la câteva mii) pentru a se evalua eficiența și siguranța și a se stabili efectul terapeutic.

Ce fel de vaccinuri se dezvoltă împotriva SARS-CoV-2?

Vaccinuri cu virusuri vii atenuate și vaccinuri cu virusuri inactivate

Unele dintre echipele de cercetare dezvoltă vaccinuri folosindu-se chiar de noul coronavirus, fie sub forma atenuată, fie sub forma inactivată. Multe vaccinuri existente în prezent împotriva a diverse virusuri și bacterii sunt realizate în acest fel, cum ar fi cele împotriva pojarului și împotriva poliomielitei, dar acest tip de vaccin necesită testări de siguranță extinse pe o perioadă lungă.

Vaccinurile cu virusuri vii atenuate sunt făcute, practic, dintr-un virus slăbit până într-un punct în care nu mai poate cauza boala. Un virus slăbit intră într-o celulă și se reproduce suficient cât să trezească un răspuns imunitar, dar insuficient pentru a infecta mai multe celule și a provoca boala.

Vaccinurile cu virusuri inactivate (neutralizate) sunt făcute dintr-un virus distrus prin aplicarea unei substanțe precum formaldehida. Aceste virusuri nu se pot reproduce și nu pot provoca infecții, dar, expunând organismul la ele, se produce un răspuns imunitar. Pentru a realiza un astfel de vaccin e nevoie de cantități mari din virusul vizat.

Vaccinuri cu acid nucleic

Multe echipe de cercetare, cel puțin 20, au decis să folosească informații genetice, sub formă de ADN și ARN, pentru o proteină a virusului SARS-CoV-2 care să inducă un răspuns imunitar. Acidul nucleic este introdus în celule umane, care elimină ulterior copii ale proteinei virale. Vaccinurile bazate pe ADN și ARN sunt teoretic sigure și ușor de dezvoltat, deoarece pentru a le face e nevoie să se producă doar material genetic. Problema este că acest gen de vaccin nu are dovezi în spate, deoarece niciun vaccin care există în prezent nu folosește această tehnologie de dezvoltare.

Vaccinuri cu vector viral

Un număr mare de echipe de cercetare lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri cu vector viral. Acestea implică faptul ca un virus precum cel al pojarului sau un adenovirus este manevrat din punct de vedere genetic să producă proteine de SARS-CoV-2 în organism.

Aceste virusuri sunt slăbite și nu pot cauza boala. Există două tipuri de vaccinuri cu vector viral: acelea care se pot înmulți în celule și acelea care nu se pot înmulți, deoarece genele importante le-au fost inactivate.

Vaccinurile cu vector viral care se pot înmulți sunt sigure și provoacă un răspuns imunitar puternic (un exemplu este cel mai recent aprobat vaccin anti Ebola). Totuși, imunitatea existentă la vector ar putea știrbi eficiența vaccinului.

Vaccinurile cu vector viral care nu se pot înmulți folosesc o metodă care nu este utilizată în prezent pentru alte vaccinuri, dar au o istorie lungă în terapia genetică. Pentru a induce imunitate pe termen lung ar putea fi nevoie de mai multe inoculări.

Vaccinurile pe bază de proteine

Există destul de multe echipe de cercetare care iau în calcul injectarea proteinelor de SARS-CoV-2 direct în corp. De asemenea, ar putea fi folosite fragmente de proteine sau învelișuri proteice care imită stratul extern al virusului.

Vaccinurile cu subunități proteice. În prezent, mai multe echipe lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri care conțin subunități proteice (multe dintre ele pun accentul pe proteina S - „spike” - a virusului). Vaccinuri asemănătoare anti SARS au dovedit că protejează maimuțele împotriva infectării, dar nu au fost testate pe oameni. Pentru a funcționa adecvat, aceste vaccinuri ar putea avea nevoie de adjuvanți, cum ar fi molecule care stimulează imunitatea și care să fie injectate odată cu vaccinul și, de asemenea, ar fi nevoie de inoculări repetate.

Vaccinurile cu particule asemănătoare virusului (VLP). Învelișurile goale de virus imită structura noului coronavirus, dar nu sunt infecțioase pentru că le lipsește materialul genetic. Câteva echipe de cercetare lucrează la dezvoltarea unor astfel de vaccinuri: acestea ar putea determina un răspuns imunitar puternic, dar pot fi dificil de fabricat.

De ce majoritatea vaccinurilor necesită administrarea în mai multe doze? 

Compoziția unui vaccin are legătură atât cu tipul, cât și cu durata răspunsului imunitar pe care îl provoacă. Unele vaccinuri, mai ales cele pe bază de virusuri vii atenuate, generează un răspuns imunitar puternic, ceea ce înseamnă că, pentru majoritatea oamenilor, o singură doză este suficientă. Însă alte vaccinuri, cum ar fi cele cu virusuri inactivate sau cele proteice, nu au o eficiență la fel de mare, de aici nevoia de a se administra mai multe doze pentru a obține protecția în fața virusului. În acest caz, prima doză este cea de inițiere, când organismul începe să sintetizeze celule de memorie, iar dozele următoare sporesc numărul acestor celule și contribuie la păstrarea numărului de anticorpi circulanți.

Vaccinurile protejează persoana vaccinată, dar sunt utile și pentru imunitatea de grup: individul respectiv nu se poate infecta, deci nu poate da virusul mai departe. Astfel, dacă într-o comunitate majoritatea persoanelor sunt vaccinate, imune la virus, le protejează automat și pe cele câteva nevaccinate. Însă, în cazul virusurilor care se transmit extrem de ușor, este nevoie ca toată comunitatea să se vaccineze pentru a se obține imunitatea de grup.

 

 

 

Bibliografie: 
Nature - The Race for Coronavirus Vaccines
https://media.nature.com/original/magazine-assets/d41586-020-01221-y/d41586-020-01221-y.pdf
WHO - Draft landscape of COVID-19 candidate vaccines
https://www.who.int/publications/m/item/draft-landscape-of-covid-19-candidate-vaccines

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0