Reiki, metoda japoneză de vindecare naturală

Reiki este o tehnică japoneză de reducere a stresului, de relaxare și chiar de vindecare. La începutul secolului XX, dr. Mikao Usui a redescoperit această metodă de vindecare prin atingerea, cu mâinile, a diverselor părți ale corpului care prezintă probleme. Această tehnică poate fi practicată de oricine, cu ușurință, după ce a primit inițierea de la un Maestru Reiki.

Cuvântul Reiki este format din doua cuvinte: Rei-înțelepciune spirituală (cunoașterea cauzelor tuturor problemelor sau blocajelor energetice și vindecarea lor). Ki –energia vieții (circulă prin și împrejurul oricărei ființe vii). Dacă energia vieții e scăzută sau blocată, persoana este vulnerabilă la îmbolnăviri, dacă ființa moare, energia pleacă. Astfel, energia vieții joacă un rol foarte important în tot ce facem. Avem nevoie ca ea să fie animată astfel încât emoțiile și gândurile noastre să fie cât mai pozitive. Ki este utilizată și de cei care practică arte marțiale în pregătirea fizică și dezvoltarea mentală.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De asemenea, este folosită și în exercițiile de respirație (pranayama) precum și în vindecarea conștiinței psihice. Prin urmare, Reiki poate fi definită ca fiind energia vieții, ghidată spiritual. Reiki ajută la curățarea corpului fizic, a minții și a emoțiilor. Toxinele pot fi îndepărtate din corp împreună cu șabloanele de gândire care nu mai sunt utile, prin acest proces de purificare. Acest tratament duce la creșterea energiei și a stării de bine.

Cum acționează terapia Reiki

Pentru că suntem vii și energia ki curge prin noi și împrejurul nostru (aura), sănătatea se menține prin curgerea energiei libere și echilibrate, hrănind astfel organele și celulele corpului pentru a susține funcțiile vitale. Când fluxul ki este întrerupt, apar slăbiri în funcționarea organelor și țesuturilor din corpul fizic. Astfel, întreruperea fluxului de ki este cauza principală a bolilor.

Ki răspunde de gânduri și sentimente. Când acestea sunt pozitive, ki curge liber și ne simțim bine, iar când gândurile negative se cuibăresc în mintea subconștientă, ele creează o întrerupere a ki-ului. Acest lucru se întâmplă când acceptăm gânduri și sentimente negative despre noi înșine, în mod conștient sau inconștient, atașându-se de câmpul energetic, întrerupând sau chiar blocând ki-ul, iar acest fapt poate duce la îmbolnăvire.

Reiki ridică nivelul vibratoriu în jurul corpului fizic curățând, îndreptând și vindecând căile energetice ca ki-ul sănătos să curgă natural. Tratamentul Reiki ajută la vindecarea multor probleme de sănătate, crește eficiența altor terapii, aduce stări pozitive și armonie. În paralel cu tratamentul medical, Reiki vine cu rezultate benefice, acționează în sensul diminuării efectelor secundare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De asemenea, scurtează perioada de vindecare, reduce stresul și ajuta la redobândirea optimismului. Reiki este folosit și în combinație cu psihoterapia pentru vindecarea traumelor emoționale. Reiki nu are nicio religie, dogmă, nu depinde de credință. Eficacitatea Reiki este datorată faptului că vine din iubire, compasiune și bunătate. Persoanele care sunt capabile de asemenea virtuți au cele mai mari reușite în a ajuta persoanele care au nevoie de terapii și în a le da o stare de bine. Există posibilitatea de a trăi mai bine, în armonie cu ceilalți oameni. Este opțiunea fiecăruia dacă vrea să-și schimbe viața în bine sau să se complacă în suficiența cu care este obișnuit.

Reiki este o alternativă sănătoasă care i-a facut pe mulți oameni, în ultimele sute de ani, să-și îmbunătățească viața. Este calea binelui deschisă tuturor. Practicanții de reiki nu sunt diferiți de ceilalți, orgoliul nu-i domină, ci din contră, descoperă permanent lucruri minunate, senzații și satisfacții formidabile pe care sunt gata să le transmită clienților lor.

“Să-ți trăiești soarta. Acesta e un lucru relativ ușor de trăit. Dar dac-ar fi să ne trăim opera, ce ne-am face?” spunea Nichita Stănescu.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0