Regim alimentar in scleroza multipla

Scleroza multiplă este o boală cronică a sistemului nervos central, format din creier și măduva spinării. Tratamentul vizează adesea gestionarea simptomelor, încetinirea progresiei bolii și îmbunătățirea calității vieții pacientului. Și alimentația este importantă în gestionarea bolii, așa că, în acest articol, ne îndreptăm atenția spre ce regim alimentar este indicat în scleroza multiplă.

Scleroza multiplă este o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat mielina, stratul protector care acoperă fibrele nervoase. Acest atac provoacă deteriorarea mielinei și, în cele din urmă, leziuni la nivelul nervilor. Având în vedere, deci, că boala afectează sistemul nervos, te poți întreba de ce e importantă alimentația în ținerea sub control a bolii.

Ei bine, deși nu există recomandări dietetice specifice pentru persoanele cu scleroză multiplă, o alimentație care se concentrează pe alimente integrale, cât mai simple și naturale, cât mai puțin procesate, pare să aducă beneficii pacienților. Așadar, putem spune că un regim alimentar pentru scleroză multiplă poate fi de ajutor pentru o mai bună calitate a vieții persoanelor care au această boală debilitantă. Nu doar ce mănânci contează, ci și ceea ce eviți să mănânci poate face diferența între o stare mai bună și una mai puțin bună.

Recomandările Experților DOC

De ce e important ce mănânci dacă ai scleroză multiplă?

Alimentația poate juca un rol important în gestionarea sclerozei multiple din mai multe motive. O alimentație potrivită contribuie la menținerea unei stări generale de sănătate. Persoanele cu această boală pot avea un risc crescut de a dezvolta anumite condiții, cum ar fi bolile cardiovasculare, deci adoptarea unui stil de viață adecvat, inclusiv o alimentație echilibrată, poate ajuta la reducerea acestui risc.

Unii oameni cu scleroză multiplă se confruntă cu oboseală severă, care le poate afecta calitatea vieții. O alimentație bogată în nutrienți poate contribui la menținerea nivelurilor de energie și, deci, la o mai bună gestionare a oboselii.

Foarte important, scleroza multiplă este o boală inflamatorie, iar anumite alimente pot avea efecte antiinflamatorii. De exemplu, acizii grași Omega 3 au fost asociați cu reducerea inflamației și a simptomelor. De asemenea, alimentele bogate în nutrienți, cum ar fi vitaminele și mineralele, sprijină sănătatea sistemului nervos. 

Pacienții cu această afecțiune prezintă un risc crescut de stres oxidativ, care contribuie la leziunile neuronale. Alimentele bogate în antioxidanți, precum fructele și legumele colorate, pot ajuta la protejarea celulelor împotriva acestui stres oxidativ.

Alimentele care conțin zaharuri rafinate, precum dulciurile, băuturile îndulcite și produsele de patiserie sporesc inflamația, determină fluctuații ale nivelului de energie și contribuie la senzația de oboseală, de aceea ar trebui evitate de pacienții cu scleroză multiplă.

Limitarea consumului de grăsimi saturate și evitarea consumului de grăsimi trans, prezente în alimente precum carne roșie procesată, produse de patiserie, prăjeli și alimente de la fast-food, este benefică pentru sănătatea inimii. 

Consumul moderat de alcool poate fi acceptabil pentru unele persoane, dar excesul poate influența negativ sănătatea generală și poate interacționa cu anumite medicamente. Aportul de cofeină poate afecta somnul și poate contribui la senzația de oboseală, de aceea nu se va exagera cu cafeaua și alte băuturi cofeinizate.

Regim alimentar scleroză multiplă: opțiuni alimentare benefice

Cum spuneam, nu există un regim alimentar universal pentru persoanele cu scleroză multipl, iar nevoile nutriționale pot varia de la o persoană la alta. Cu toate acestea, unii oameni cu această boală au raportat beneficii în urma adoptării unui stil de viață sănătos și a unor opțiuni alimentare bine alese. Adoptarea unei diete echilibrate, bogate în fructe, legume, proteine slabe, grăsimi sănătoase și cereale integrale, poate contribui la menținerea unei bune stări generale de sănătate.

Iată câteva recomandări generale care ar putea fi luate în considerare în ce privește ingredientele care pot fi de ajutor:

Omega 3

Acizii grași Omega 3, prezenți în pește gras (cum ar fi somonul, tonul și macroul), semințe de in și nuci, pot avea beneficii antiinflamatorii și pot contribui la sănătatea sistemului nervos.

Vitamina D

Persoanele cu scleroză multiplă pot avea un risc crescut de deficit de vitamina D. Expunerea moderată la soare și/sau suplimentele de vitamina D pot fi recomandate sub supravegherea medicului.

Antioxidanții

Fructele și legumele bogate în antioxidanți, cum ar fi vitamina C și vitamina E, pot ajuta la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Proteine slabe

Consumul de proteine slabe, cum ar fi carnea slabă, peștele, tofu sau leguminoasele, poate contribui la menținerea masei musculare și la o mai bună energie.

Evitarea alimentelor procesate

Reducerea consumului de alimente procesate, bogate în zaharuri adăugate și grăsimi saturate, poate ajuta la menținerea unui stil de viață sănătos.

Hidratarea

Asigurarea unei hidratări adecvate este crucială. Apa simplă este cea mai bună opțiune, iar consumul de băuturi alcoolice și băuturi bogate în zahăr ar trebui redus.

Ce spun studiile despre alimentația pacienților cu scleroză multiplă?

Cercetările științifice actuale oferă dovezi că dieta poate influența debutul, evoluția și calitatea vieții pacienților cu scleroză multiplă. 

O analiză de dată recentă precizează că factorii antioxidanți alimentari pot regla activarea celulelor inflamatorii imune, ducând la reducerea stresului inflamator și, de asemenea, pot atenua stresul oxidativ, prevenind astfel demielinizarea cronică și deteriorarea axonală din scleroza multiplă. 

Factorii antioxidanți precum curcumina, vitamina D și acizii grași au fost studiați și par să joace un rol în reglarea stresului oxidativ. Curcumina pare să inhibe citokinele proinflamatorii - în modelele animale de scleroză multiplă, s-a demonstrat că această substanță reduce severitatea clinică a bolii și scade infiltrarea sistemului nervos central de către celulele inflamatorii la șoareci. 

Un alt factor nutrițional este melatonina, produsă în mod natural de glanda pineală în timpul nopții. În alimentația, melatonina se găsește în principal din carne, pește gras, cum ar fi somonul, în ouă, lapte, semințe, nuci, migdale și produse din soia. Se sugerează că melatonina reglează sistemele defensive antioxidante prin stimularea sintezei superoxid dismutază și glutation peroxidază.

Vitamina D joacă un rol semnificativ nu numai în homeostazia calciului și sănătatea oaselor, ci și în imunomodularea și reducerea stresului oxidativ, dar pacienții cu scleroză multiplă prezintă frecvent deficit de vitamina D, se mai subliniază în analiză. Suplimentarea cu vitamina D s-a dovedit a avea efecte antiinflamatorii și imunomodulatoare asupra mecanismelor patogenetice ale bolii prin inhibarea producției de celule T CD4+, diminuând astfel progresia bolii.

Rezultatele unor meta-analizele sugerează că acizii grași Omega 3 pot reduce frecvența episoadelor active în scleroza multiplă, dar nu sunt eficiente împotriva progresiei bolii. Un alt studiu a găsit dovezi ale îmbunătățirii legate de Omega 3 în ceea ce privește markerii specifici legați de inflamație și/sau neurodegenerare la pacienții cu scleroză multiplă.

Polifenolii, care se găsesc în legume, fructe, vin și ceai, s-au dovedit a fi benefici pentru pacienții cu scleroză multiplă, ducând la modularea răspunsului imunitar și influențând expresia genelor care codifică proteine pro-supraviețuire, inclusiv enzime antioxidante.

Aportul ridicat de grăsimi animale și trans duce la o disbioză a microbiotei intestinale, mai arată analiza – iar carnea roșie duce la formarea de compuși nitroși crescând inflamația cronică. Aportul ridicat de sare poate induce producerea de celule Th17 și citokine proinflamatorii, iar un consum ridicat de băuturi îndulcite cu zahăr și făină albă duce la producerea de insulină – crește astfel producerea de acid arahidonic, care participă la căile inflamatorii prin activarea celulelor Th17.

Regim alimentar scleroză multiplă: meniu pe o săptămână 

Un meniu pentru o săptămână în cazul unei persoane cu scleroză multiplă ar trebui să fie echilibrat, să includă alimente bogate în nutrienți: proteine slabe, grăsimi sănătoase, carbohidrați complecși, fibre și antioxidanți. 

Luni

Mic dejun: Omletă cu spanac + pâine integrală prăjită și felii de roșii + fructe proaspete
Prânz: Salată de quinoa fiartă și năut fiert cu legume crude la alegere și dressing cu ulei de măsline
Cină: Somon la cuptor, stropit cu lămâie și ierburi + sparanghel gătit la abur + cartofi dulci copți

Marți

Mic dejun: Iaurt grecesc cu fructe de pădure și chia + orice nuci, crude sau coapte
Prânz: Lipie integrală cu pui și humus, legume proaspete și avocado
Cină: Tocăniță de fasole neagră, roșii, dovlecei și condimente + orez brun fiert

Miercuri

Mic dejun: Fulgi de ovăz cu lapte de migdale sau alt lapte vegetal, banană și migdale
Prânz: Salată de ton cu boabe de fasole fiartă, roșii și dressing de iaurt
Cină: Pui la grătar cu sparanghel la abur și quinoa fiartă

Joi

Mic dejun: Smoothie cu fructe de pădure, banane, spanac și lapte sau iaurt
Prânz: Supă de linte cu turmeric și salată de legume proaspete
Cină: Curcan la cuptor cu broccoli și cartofi dulci

Vineri

Mic dejun: Omletă cu ciuperci, ardei gras și feta + pâine integrală prăjită
Prânz: Lipie cu humus, legume proaspete și avocado
Cină: File de somon cu zeamă de lămâie și mărar + sparanghel la abur + quinoa fiartă

Sâmbătă

Mic dejun: Un bol cu fructe, amestecate cu semințe de chia și iaurt simplu
Prânz: Salată cu pui la grătar, legume proaspete și dressing cu ulei de măsline
Cină: Tocăniță de fasole neagră, roșii, dovlecei și condimente + orez brun fiert

Duminică

Mic dejun: Pancakes din făină de ovăz cu fructe proaspete și sirop de arțar
Prânz: Lipie cu ton și humus, legume crude la alegere și avocado
Cină: Pui la cuptor cu legume neamidoanoase la alegere și cartofi dulci copți

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Johns Hopkins Medicine - Multiple Sclerosis (MS) 
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/multiple-sclerosis-ms
NCBI - The Role of Diet and Interventions on Multiple Sclerosis: A Review
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8955724/
Studiul „The Role of Diet and Interventions on Multiple Sclerosis: A Review”, apărut în Nutrients. 2022 Mar; 14(6): 1150. Published online 2022 Mar 9. doi: 10.3390/nu14061150, autori: Panagiotis Stoiloudis et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0