Noi abordări terapeutice în cazul tumorilor neuroendocrine cu celule mici

Specialiștii au descoperit noi metode de terapie preferate pentru pentru tumorile neuroendocrine cu celule mici.

Tumorile neuroendocrine sunt un grup celule canceroase care apar din malformațiile celulelor sistemului neuroendocrin. Cele mai afectate zone sunt plămânii și sistemul gastrointestinal, deși celulele neuroendocrine se găsesc în întregul organism. Tumorile maligne neuroendocrine sunt împărțite în 3 categorii, potrivit celei mai recente clasificări ale Organizației Mondiale a Sănătății: slab diferențiate - carcinom neuroendocrin cu celule mici sau cu celule mari; carcinoame neuroendocrine bine diferențiate și tumori neuroendocrine bine diferențiate. Tumorile pulmonare cu malignități neuroendocrine reprezintă aproximativ 25% din totalul cancerelor de plămân.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Tratamentele convenționale pentru tumorile neuroendocrine

Nu există o terapie de chimioterapie sau radioterapie specifică tumorilor pulmonare neuroendocrine. De cele mai multe ori, abordarea standard în cancerul de plămâni este chimioterapia, în special cea pe bază de platină. Deși chimioterapia pe bază de platină (etopozidă) este o abordare standard pentru cancerul pulmonar cu celule mici, nu este la fel de eficientă în cazul tumorilor neuroendocrine pulmonare. În aceste cazuri alte tratamente au avut efect, în principal cele pe bază de agenți de alchilare. S-a raportat că temozolomida este activă atât ca agent unic, cât și în combinație în tumorile neuroendocrine pulmonare, dar s-au raportat și date favorabile pentru chimioterapia pe bază de oxaliplatină.

Octreotida și lanreotida, cei doi analogi de somatostatină folosiți în prezent, au fost aprobați pentru tratamentul sindromului carcinoid, inclusiv atunci când este asociat cu tumori neuroendocrine pulmonare. De asemenea, sunt aprobați pentru cancerele cu tumori neuroendocrine gastro-entero-pancreatice care nu răspund la tratament. Deși nu există un tratament specific pentru tumorile neuroendocrine pulmonare care nu răspund la tratament, analogii de somatostatină pot fi propuși și sunt deja folosiți ca tratament antitumoral în acest context în peste 90 de țări.

Everolimus este în prezent singurul medicament aprobat specific pentru tumorile neuroendocrine pulmonare. Aprobările agențiilor de medicamente din SUA și Europa pentru everolimus s-au bazat pe rezultatele pozitive ale studiului RADIANT-4 faza III.1 Acest studiu a comparat tratamentul cu everolimus de 10 mg/ zi cu un medicament placebo la pacienții cu tumori neuroendocrine pulmonare și gastrointestinale avansate, progresive, bine diferențiate, care nu răspund la tratament. Pentru 90 de pacienți (30%) din totalul de 302 pacienți înscriși în studiu cu tumori neuroendocrine pulmonare, supraviețuirea mediană fără progresia cancerului a fost de 9,2 luni în cazul celor care au primit everolimus față de 3,6 luni pentru grupul placebo.

Atunci când imaginea funcțională legată de receptorul de somatostatină este pozitivă iar progresia tumorii este lentă, se recomandă terapia cu analogi de somatostatină. În acest caz, tratamentul secundar va fi cu everolimus. Acesta poate fi considerat un tratament de primă linie atunci când gradul tumoral este mai mare, progresia tumorii este mai rapidă și/ sau imaginea funcțională legată de receptorul de somatostatină este negativă sau neomogenă.

Dacă pacientul care suferă de cancer pulmonar cu tumori neuroendocrine răspunde la tratamentul cu analogi de somatostatină și everolimus, poate fi luată în considerare chimioterapia, terapia cu radionuclizi cu receptor peptidic, tratamente loco-regionale (nechirurgicale) sau agenți noi în cadrul studiilor clinice.

Perspective noi de tratament

În cazul tumorilor neuroendocrine pulmonare care demonstrează existența receptorilor de somatostatină omogeni în mod imagistic, terapia cu radionuclizi cu receptor peptidic poate fi propusă în cadrul unui studiu clinic. Unele studii2 retrospective au arătat o bună activitate și tolerabilitate a acestei terapii. Însă dovezile privind chimioterapia și terapia cu radionuclizi cu receptor peptidic în cazul tumorilor neuroendocrine pulmonare sunt relativ scăzute.

De asemenea, în cazul tumorilor neuroendocrine gastro-entero-pancreatice cu grad scăzut și intermediar, pot fi propuse tratamente loco-regionale. Este vorba în special de termoablație, embolizare sau radioembolizare, mai ales când tumorile se află la nivelul ficatului. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Medicamentul numit Spartalizumab, un agent anti-PD-1, se presupune că ar fi eficient și în cazul tumorilor neuroendocrine pulmonar. Efectele sale au fost investigate într-un studiu clinic internațional, care a inclus tumorile neuroendocrine pancreatice, gastrointestinale, pulmonare și carcinomul neuroendocrin al GEP.3 Rata totală de răspuns pozitiv a fost mai mică de 10%, iar în cazul tumorilor neuroendocrine pulmonare, rata de răspuns a atins 20%. Șapte pacienți cu un carcinoid atipic progresiv avansat care fuseseră tratați cu everolimus au prezentat un răspuns pozitiv parțial în urma acestui tratament. Va fi însă nevoie de mai multe studii pe perioadă lungă pentru a înțelege mai bine motivul clinic al acestor rezultate.



 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  1. Studiul “Everolimus for the treatment of advanced, non-functional neuroendocrine tumours of the lung or gastrointestinal tract (RADIANT-4): a randomised, placebo-controlled, phase 3 study”, publicat în Lancet, în 2015, autori: James C Yao, Nicola Fazio, Simron Singh et al.
  2. Studiul “Long-term results of PRRT in advanced bronchopulmonary carcinoid”, publicat în European Journal of Nuclear Medicine and Molecular Imaging, în 2015, autori: Annapaola Mariniello, Lisa Bodei, Carmine Tinelli et al.
  3. Studiul “Activity & safety of spartalizumab (PDR001) in patients (pts) with advanced neuroendocrine tumors (NET) of pancreatic (Pan), gastrointestinal (GI), or thoracic (T) origin, & gastroenteropancreatic neuroendocrine carcinoma (GEP NEC) who have progressed on prior treatment (Tx)”, prezentat în cadrul Congresului ESMO, în 2018, autori: Yao J.C. et al.

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0