Dexametazona ar putea scădea rata de deces în rândul pacienților cu COVID-19 spitalizați [studiu]

Un studiu efectuat la începutul crizei sanitare globale, cauzate de infecția cu virusul SARS-CoV-2, care a evidențiat beneficiile utilizării de steroizi pentru a combate simptomele bolii COVID-19 la pacienții aflați în stare gravă, a salvat nenumărate vieți, potrivit echipei de cercetători din spatele acestuia, de la University of Huddersfield. 

Dr. Hamid Merchant, alături de Dr. Syed Shahzad Hasan, a evaluat rezultatele prin utilizarea de corticosteroizi, precum dexametazona, pe o serie de pacienți bolnavi cu COVID-19 spitalizați, aflați pe suport respiratoriu și cu sindrom respirator acut sever.

Până la jumătatea lunii aprilie, cercetătorii au ajuns la concluzia că procentul de pacienți bolnavi de COVID-19, din cadrul studiului, care s-au aflat în grupa participanților care au primit  corticosteroizi, dar care au decedat, este semnificativ mai mic față de cei care au murit din grupul celor care nu au primit tratament cu corticosteroizi. Mai precis, raportul de decese între cele două grupe a fost de 28% versus 69%. 

Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate Expert Review of Respiratory Medicine, după o perioadă îndelungată de analiză și verificare a informațiilor de către alți specialiști din domeniu. 

Munca academică a cercetătorilor de la University of Huddersfield, mai precis, durata verificării acesteia, pune în lumină dezavantajele pe care le poate impune protocolul de dublă verificare a informației, deoarece, în cazul de față, așteptarea a costat vieți. 

Un alt proiect de cercetare, venit din partea Universității din Oxford, vine cu o serie de concluzii similare cu privire la beneficiile corticosteroizilor pentru pacienții bolnavi de COVID-19 și aflați în stare critică. Așadar, grație informațiilor de la Centrul Recovery din cadrul Universității Oxford, dar și a rezultatelor studiului de la University of Huddersfield, guvernul Marii Britanii a decis ca dexametazona să fie făcută accesibilă pacienților bolnavi de COVID-19, urmând ca același pas să fie făcut și în restul lumii.     

Avantajele corticosteroizilor cântăresc mai greu față de riscurile asociate cu acestea

Organizația Mondială a Sănătății a recomandat, la începutul pandemiei, ca steroizii să nu fie folosiți în tratamentul administrat pacienților infectați cu SARS-CoV-2, din cauza riscului de încetinire a eliminării virusului, observat la anumiți pacienți. 

În ciuda avertizărilor venite din partea Organizației Mondiale a Sănătății, mai multe entități academice au recunoscut beneficiile aduse de corticosteroizi în tratamentul pacienților aflați în insuficiență respiratorie sau cu sindrom respirator acut sever. 

Potrivit Dr. Merchant, verificarea informației, în stare de criză, vine cu o serie de costuri, cum s-a întâmplat în acest caz, și anume este vorba despre timp, bani, resurse și vieți. 

Beneficiile tratamentului cu corticosteroizi

Corticosteroizi au un puternic rol antiinflamator, așadar tratamentul pe bază de  corticosteroizi poate calma inflamația, precum și anumite reacții ale sistemului imunitar, motiv pentru care sunt, deja, folosiți în numeroase afecțiuni de natură inflamatoare, precum artrită sau astm, dar și pentru anumite tipuri de infecții grave.

Soluțiile injectabile pe bază de corticosteroizi sunt recomandate în afecțiuni severe, în care tratamentul oral nu este suficient, cum ar fi stările de șoc cauzate de sângerări abundente, acumularea de lichid la nivelul creierului, ca urmare a unei tumori cerebrale, în tratamentul reacțiilor alergice virulente sau în tratamentul anumitor boli inflamatorii grave, cum ar fi artrita reumatoidă.

Cu toate acestea, tratamentul cu corticosteroizi nu este neapărat folositor în primele stadii ale infecției cu virusul SARS-CoV-2, atunci când singurele simptome sunt tusea, febra sau pierderea subită a gustului sau a mirosului. Pe măsură ce boala avansează, în schimb, sistemul imunitar poate începe să reacționeze împotriva organismului, dăunând plămânilor și altor organe interne. Așadar, în acest stadiu se poate interveni, în mod eficient, cu un tratament pe bază de corticosteroizi, precum dexometazonă.

Potrivit prof. Martin Landray, de la Universitatea din Oxford, momentul în care se pune problema asistării respiratorii este cel în care trebuie luat în calcul, de asemenea, tratamentul cu corticosteroizi. 

Rezultatele sunt imediat vizibile. În plus, corticosteroizii sunt accesibili peste tot în lume, au un preț avantajos, efectele și reacțiile lor adverse sunt bine cunoscute și prezintă beneficii reale pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19 și aflați în stare critică.

Medicii britanici au început, deja, să folosească dexometazona în tratarea pacienților de la terapie intensivă, imediat după ce rezultatele studiilor au fost anunțate, dar intenția este ca acest protocol să fie aplicat pe plan global, pentru a se putea salva cât mai multe vieți.  

Corticosteroizii se pot administra atât pe cale orală, sub formă de tablete, cât și pe cale intravenoasă, prin perfuzare.

Rezultatele cercetărilor efectuate până în prezent reflectă date obținute în urma administrării unor doze mici de corticosteroizi. Așadar, nu există nicio informație cu privire la efectul unor doze mai mari, dacă pot fi, sau nu, mai eficiente în ameliorarea simptomelor grave ale COVID-19. 

În prezent, se așteaptă noi instrucțiuni pentru cadrele medicale din întreaga lume, să fie furnizate de către Organizația Mondială a Sănătății, în lumina ultimelor descoperiri. 

În Marea Britanie, Sir Simon Stevens, directorul executiv al National Institute of Health, susține că institutul va lua acțiune imediată pentru a se asigura că pacienții aflați în stare gravă pot beneficia de cel mai bun tratament, fie pe bază de dexometazonă sau de hidrocortizon, așa încât să se reducă timpul de spitalizare și să crească speranța de viață a pacienților de la terapie intensivă. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Studiul „Mortality in COVID-19 patients with acute respiratory distress syndrome and corticosteroids use: a systematic review and meta-analysis”, publican în Expert Review of Respiratory Medicine, în iunie 2020, autori: Shahzad Hasan, Toby Capstick , Raees Ahmed , Chia Siang Kow , Faizan Mazhar , Hamid A Merchant, Syed Tabish Razi Zaidi
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/17476348.2020.1804365 


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0