COVID-19: Cele mai promițătoare tratamente împotriva noului coronavirus

De când noul coronavirus a fost descoperit în China în decembrie anul trecut, o serie de terapii experimentale au fost introduse în studiile clinice pentru pacienții cu COVID-19. Câteva dintre acestea și-au dovedit eficiența în aceste luni ale pandemiei de COVID-19. 

Multe dintre tratamentele testate pentru COVID-19 fuseseră aprobate anterior de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite ale Americii pentru tratarea altor boli, deci au fost ușor de testat și de implementat în timpul pandemiei de COVID-19. 

În ultimele câteva luni, s-au depus multe eforturi pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în toată lumea. Până la această oră, nu există tratamente farmacologice specifice infecția cu SARS-CoV-2, însă, oamenii de știință din întreaga lume s-au mobilizat în vederea analizării unor medicamente, deja existente, pentru tratamentul COVID-19.

Deși o parte dintre aceste medicamente disponibile au fost utilizate în trecut împotriva altor coronavirusuri, cum ar fi SARS, sau în tratarea unor boli, precum Ebola, este important de știut că, pentru început, oamenii de știință trebuie să evalueze eficiența medicamentelor împotriva SARS-CoV-2 in vitro și apoi să le testeze pe pacienți. În acest articol, am discutat pe larg despre câteva medicamente cu molecule mici care au fost utilizate frecvent în tratamentul COVID-19

Printre aceste medicamente se numără:

1. Dexametazona

Este un medicament foarte ieftin, despre care cercetătorii britanici de la Universitatea Oxford spun că tratamentul în doze mici scade riscul de deces pentru pacienții infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Tratamentul cu dexametazonă este acum tratament standard pentru pacienții bolnavi cu COVID-19. Datele sunt fiabile, deoarece provin din cel mai mare studiu din lume randomizat al tratamentelor eficiente contra COVID-19, la care au participat aproape toate spitalele din Marea Britanie.  

2. Plasma convalescentă

Cercetătorii au descoperit că recoltarea anticorpilor imunitari (plasma convalescentă) de la persoanele care s-au recuperat după boala COVID-19 și administrarea acestora celor care se confruntă cu un caz sever de COVID-19 pare să fie benefică. 

Scopul unui vaccin este de a induce organismul să producă mai mulți dintre acești anticorpi de protecție și de a reduce gravitatea infecției. În timp ce populația așteaptă punerea pe piață a unui vaccin COVID-19, eficient și sigur, terapia cu anticorpi oferă o opțiune de tratament potențial eficientă.

Plasma convalescentă a fost folosită și în epidemii recente precum SARS, MERS și Ebola. În fiecare caz, au existat unele dovezi că tratamentul este sigur și că poate fi eficient.

Mai multe studii au arătat deja că plasma convalescentă este eficientă în COVID-19. Un studiu retrospectiv efectuat de cercetători din New York, SUA, precum și un studiu prospectiv efectuat de oamenii de știință din Houston, SUA, sugerează că plasma convalescentă poate fi eficientă, în special atunci când este administrată înainte ca pacientul să fie conectat la un ventilator. 

Plasma convalescentă este, de asemenea, baza pe care se bazează terapia cu anticorpi specifici. În terapia cu anticorpi specifici, anticorpii neutralizanți specifici prezenți în plasma convalescentă care se leagă de virus sunt izolați și apoi sintetizați în laborator. Acest lucru s-a dovedit a fi eficient în tratamentului Ebola. Cercetătorii au izolat acum acești anticorpi neutralizanți pentru COVID-19, iar studiile clinice sunt în desfășurare pentru a testa și eficacitatea lor.

3. Remdesivir

Medicamentul a fost autorizat pentru utilizare de urgență în SUA, India și Singapore și aprobat în Uniunea Europeană, Japonia și Australia pentru administrarea la persoanele cu simptome severe. Este un medicament fabricat inițial pentru hepatita C, dar care s-a dovedit ineficient în această boală. A fost apoi refăcut pentru Ebola. Administrat în COVID-19, se pare că scurtează durata spitalizării pacienților de la 15 la 11 zile 1

4. Tocilizumab

O serie de tratamente antiinflamatorii sunt testate pentru a vedea dacă sunt eficiente în infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2.  Tocilizumab, este un medicament imunosupresor, în principal pentru tratamentul artritei reumatoide și artritei idiopatice juvenile sistemice, o formă severă de artrită la copii. Pacienții cărora li s-a administrat acest medicament în timpul focarului COVID-19 din Italia în luna martie au avut mai puține riscuri să fie conectați la un ventilator sau să decedeze. Dar specialiștii spun că este nevoie de un studiu randomizat pentru a stabili clar dacă acest medicament este sau nu eficient în cazul pacienților infectați cu SARS-CoV-2.

5. Tratament inhalat ce foloseşte interferon beta

Un mic studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, sugerează că un inhalator care conține medicamentul interferon beta, utilizat pentru tratarea sclerozei multiple, ar putea fi eficient în cazul pacienților cu COVID-19 2. Potrivit acestora, persoanele care inhalează medicamentul au avut nevoie de puține zile de spitalizare și erau mai predispuse să se recupereze mai ușor în urma infecției cu SARS-COV-2. 

6. Inhibitorii de protează: lopinavir/ritonavir

Lopinavirul este un inhibitor de protează utilizat în tratarea infecția HIV, asociat cu ritonavir pentru creșterea disponibilității. Când a fost administrat în tratamentul sindromului respirator acut sever (SARS), cercetătorii din Hong Kong au descoperit că bolnavii care primeau și lopinavir/ritonavir au avut un risc mai mic de suferință respiratorie acută (ARDS) sau de deces. În timpul epidemiei din Wuhan, utilizarea acestor inhibitori de protează (lopinavir/ritonavir) a avut efecte favorabile când au fost administrați precoce, acesta fiind și motivul pentru care specialiștii recomandă aceste medicamente ca terapie antivirală în faza inițială a bolii 2

7. Favipiravir

Favipiravirul este un inhibitor de ARN-polimerază, folosit în tratamentul gripei și infecției cu virusul Ebola. De altfel, s-a constatat că inhibă toate serotipurile și tulpinile de virusuri gripale A, B și C împotriva cărora a fost testat, inclusiv cele rezistente la inhibitorii de neuraminidază aprobați până în prezent. În cazul infecției cu SARS-CoV-2, favipiravirul a avut rezultate favorabile în privința eradicării virale și a regresiei imaginilor pulmonare. Este important de știut că acest medicament nu poate fi administrat femeilor însărcinate. 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Efficacy of various treatment modalities for nCOV‐2019: a systematic review and meta‐analysis”, publicat în European Journal of Clinical Investigation, în august 2020, autori: Shubham Misra Manabesh Nath  Vijay Hadda  Deepti Vibha
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/eci.13383
2 Studiul „Potential small‐molecule drugs as available weapons to fight novel coronavirus (2019‐nCoV): A review”, publicat în Cell Biochemistry & Function, în august 2020, autori: Vahid Rahimkhoei Nassrollah Jabbari  Aynaz Nourani  Sina Sharifi  Ali Akbari
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/cbf.3576

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0