Ceaiul de urzică, leac cu puteri nebănuite
Ceaiul de urzică, leac cu puteri nebănuite
Ceaiul de urzică, leac cu puteri nebănuite
1. Ceai de urzică: beneficii
a. Ceaiul de urzică menține sănătatea căilor urinare
b. Ceaiul de urzică gestionează glicemia
c. Ceaiul de urzică previne apariția afecțiunilor cronice
d. Ceaiul de urzică, remediu pentru inflamații, artrită și durere
e. Ceaiul de urzică fluidifică sângele și îmbunătățește activitatea cardiacă
f. Ceaiul de urzică este un diuretic natural
g. Ceaiul de urzică, rezultate benefice asupra pielii
h. Ceaiul de urzică întărește sistemul imunitar și oferă energie
2. Cum se prepară ceaiul de urzică?
3. Contraindicații și precauții ceai de urzică
Ceai de urzică: beneficii
Urzicile sunt populare în special primăvara, când umplu piețele în căutarea iubitorilor, care le apreciază pentru textura unică și gustul foarte proaspăt. Sunt însă folosite pe tot timpul anului sub formă de infuzie, datorită multiplelor beneficii pe care le au pentru sănătate.
Așadar, primăvara aceasta fă-ți un stoc serios de urzici, pe care să le usuci natural chiar tu și pe care să le folosești ulterior pentru starea ta de bine. Frunzele, tulpina sau rădăcina plantei de urzică pot fi zdrobite și transformate în pulberi, tincturi, creme, ceaiuri și multe altele. În timp ce oamenii folosesc de secole ceaiul de urzică drept remediu pe bază de plante, cercetările moderne susțin, de asemenea, consumul de ceai de urzică, deoarece are o serie de beneficii potențiale pentru sănătate. Printre acetsea: combate mătreața, stimulează metabolismul, are efect laxativ, neutralizează bacteriile și tratează infecțiile, cicatrizează rănile și regenerează țesuturile.
Ceaiul de urzică menține sănătatea căilor urinare
Urzica poate ajuta la eliminarea bacteriilor dăunătoare din tractul urinar, ceea ce poate fi un real ajutor persoanelor care suferă de afecțiuni urinare, cum ar fi hiperplazia benignă de prostată, care provoacă o prostată mărită la bărbați. Acest lucru poate provoca durere sau alte probleme la urinare.
Potrivit unui studiu ceva mai vechi, bărbații cu hiperplazie benignă de prostată care au luat extract de urzică au avut mai puține simptome clinice decât cei care nu au făcut acest lucru. Urzica poate ajuta, de asemenea, la susținerea oricăror medicamente pe care le iei pentru infecții sau afecțiuni legate de tractul urinar, însă este necesar să discuți mai întâi cu medicul despre eventualele interacțiuni dintre remediile pe bază de plante și medicamentele pe care le iei.
Ceaiul de urzică gestionează glicemia
Urzica a arătat unele efecte promițătoare asupra nivelului de glucoză din sânge. Poate ajuta pancreasul să producă sau să elibereze mai multă insulină. Într-un alt studiu științifiic, extractul de frunze de urzică a scăzut glicemia și hemoglobina glicozilată (A1C) la un grup de persoane cu diabet de tip 2 care luau insulină, precum și medicamente pentru diabet, administrate pe cale orală.
Ceaiul de urzică previne apariția afecțiunilor cronice
Urzica este bogată în substanțe chimice vegetale numite polifenoli. Acești compuși puternici pot juca un rol în prevenirea și gestionarea bolilor cronice legate de inflamație, cum ar fi diabetul, obezitatea, cancerul și bolile de inimă. În special, polifenolii din extractul de urzică au arătat un potențial în tratarea cancerului de sân și cancerului de prostată, întocmai cum s-a demonstrat în cadrul unor cercetări. Plantele precum urzica, conțin, de asemenea, antioxidanți puternici, care sunt substanțe care protejează corpul împotriva îmbătrânirii și deteriorării celulelor.
Ceaiul de urzică, remediu pentru inflamații, artrită și durere
Dacă bei ceai de urzică, poți avea parte și de alte beneficii. Urzica a fost folosită de-a lungul timpului pentru a trata durerea, inclusiv cea a mușchilor, corelată, în special, cu artrita. Specialiștii sugerează că ceaiul de urzică poate reduce, de asemenea, inflamația și durerea asociate cu osteoartrita. Urzica are o varietate de compuși care pot reduce inflamația. Cercetările cu participanți umani au demonstrat că aplicarea unei creme de urzică sau consumul de produse pe bază de urzică pare să amelioreze afecțiunile inflamatorii, cum ar fi artrita. Întocmai cum s-a dovedit într-un mic studiu efectuat cu 27 de participanți, aplicarea unei creme de urzică pe zonele afectate de artrită a redus semnificativ durerea, în comparație cu un tratament placebo.
De asemenea, într-un alt studiu, administrarea unui supliment care conține extract de urzică a redus semnificativ durerea provocată de artrită, iar participanții au simțit că își pot reduce doza de analgezice și antiinflamatoare datorită acestei capsule.
Ceaiul de urzică fluidifică sângele și îmbunătățește activitatea cardiacă
Tensiunea arterială ridicată este o problemă serioasă pentru sănătate, deoarece te expune riscului de boli de inimă și accidente vasculare cerebrale. Urzica a fost folosită în mod tradițional pentru tratarea tensiunii arteriale crescute, iar cercetările efectuate ilustrează că această plantă poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale prin stimularea producției de oxid nitric, care acționează ca un vasodilatator. Vasodilatatoarele relaxează mușchii vaselor de sânge.
În plus, urzica are compuși care pot acționa ca blocante ale canalelor de calciu, care relaxează inima prin reducerea forței contracțiilor. De asemenea, ceaiul de urzică scade nivelul tensiunii arteriale în timp ce crește apărarea antioxidantă a inimii.
Ceaiul de urzică este un diuretic natural
Urzica îți poate ajuta corpul să elimine excesul de sare și apă, care la rândul său ar putea scădea temporar tensiunea arterială, după cum arată și un studiu efectuat pe șobolani. Totodată, ceaiul de urzică are efect laxativ, curăță rinichii, tractul digestiv, reglează digestia și combate infecțiile la nivelul acestor organe. Poate combate diareea și stimulează metabolismul. Aceste efecte, împreună cu antioxidanții din compoziție, îl fac ideal și pentru curele de slăbire.
Ceaiul de urzică, rezultate benefice asupra pielii
Un ceai de urzică vine și cu beneficii pentru piele. Ceaiul de urzică susține regenerarea tegumentelor, grăbește cicatrizarea și are efect antiseptic. De asemenea, în cadrul unor studii s-a observat că aplicarea cremelor de urzică poate accelera vindecarea rănilor și arsurilor.
Ceaiul de urzică întărește sistemul imunitar și oferă energie
Bogat în vitamine precum vitamina D, E şi K, lecitină și antioxidanți, ceaiul de urzică poate combate stresul și oboseala și te poate feri de boli. În plus, distruge bacteriile din organism. Totodată, planta de urzică are mai mulți compuși care stimulează imunitatea, inclusiv flavonoide, carotenoide și vitaminele A și C. Acești antioxidanți ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor care pot slăbi funcția imună. Cercetările arată că extractul de urzică întărește răspunsul imun, stimulând activitatea celulelor imune. Potrivit unuei lucrări științifice, urzica stimulează celulele T ale sistemului imunitar, fapt care ajută la combaterea infecțiilor și a altor agenți patogeni care cauzează boli.
În plus, antioxidanții sunt molecule care îți protejează celulele împotriva daunelor provocate de radicalii liberi, care sunt legate de îmbătrânire, precum și de cancer, dar și alte boli care pot ataca organismul.
Cum se prepară ceaiul de urzică?
Poți cumpăra ceai de urzică vrac sau pliculețe pentru a te bucura de beneficii, dar poți crește și recolta frunzele chiar tu în grădina proprie. Dacă folosești frunzele proaspete, poți prepara ceaiul de urzică respectând raportul de două căni de apă pentru fiecare cană de frunze. Iată cum: adaugă apă peste frunzele de urzică, lasă să fiarbă, oprește focul și lasă amestecul la infuzat timp de cinci minute. După aceea strecoară decoctul și adaugă un pic de miere, scorțișoară sau stevia, dacă dorești. Începe prin a bea doar o ceașcă de ceai de urzică pentru a te asigura că nu ai nicio reacție la acesta.
Contraindicații și precauții pentru ceaiul de urzică
În cazul femeilor însărcinate, ceaiul de urzică nu este recomandat, pentru că poate cauza contracții uterine, însă este benefic la o lună după naștere, pentru că stimulează lactația și oferă energie proapetei mămici. Deși la bărbați consumul de ceai de urzică crește în mod natural secreția de testosteron, de asemenea, reduce activitatea dehidrotestosteronului, care cauzează afecţiuni ale prostatei. În plus, datorită conținutului de vitamina K, ceaiul de urzică determină creșterea vitezei de coagulare naturală a sângelui, însă acest efect este periculos pentru pacienții cu afecțiuni cardiace, cu tromboze sau care urmează tratamente cu anticoagulante.
Ceaiul de urzică are o concentrație destul de mare de substanțe active și, prin urmare, este indicat să discuți cu un medic înainte de a începe o cură de acest fel. Cantitatea zilnică recomandată de ceai de urzici depinde de scopul consumului și de toleranța fiecărei persoane. În general, doza sigură este de 1-3 căni pe zi (aproximativ 250-750 ml). Ca recomandări generale:
- Pentru detoxifiere și susținerea rinichilor: 1 cană/zi, timp de 2-3 săptămâni.
- Pentru susținerea imunității și reducerea inflamației: 2-3 căni/zi.
- Pentru efecte diuretice: Se începe cu 1 cană/zi și se monitorizează efectele.
- Pentru susținerea sănătății părului și pielii: 1-2 căni/zi, pe termen lung.
Precauții:
- Nu depăși 3 căni/zi, deoarece urzicile au efect diuretic și pot cauza dezechilibre electrolitice.
- Nu consuma zilnic perioade lungi de timp (peste 6 săptămâni fără pauză), pentru a evita scăderea excesivă a tensiunii arteriale sau pierderea mineralelor prin urinare frecventă.
- Persoanele cu afecțiuni renale, diabet, tensiune mică sau care iau anticoagulante ar trebui să consulte un medic înainte de consum.
Dacă vrei să bei ceai de urzici pe termen lung, este bine să faci pauze regulate (de exemplu, 2-3 săptămâni de consum, urmate de o pauză de 1 săptămână).
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Mount Sinai - Stinging nettle
https://www.mountsinai.org/health-library/herb/stinging-nettle
PMC - Nutritional and pharmacological importance of stinging nettle (Urtica dioica L.): A review
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9253158/
Studiul „Nutritional and pharmacological importance of stinging nettle (Urtica dioica L.): A review”, apărut în Heliyon. 2022 Jun 22;8(6):e09717. doi: 10.1016/j.heliyon.2022.e09717, autori: Khuma Kumari Bhusal et al.
Te-ar mai putea interesa și...


