Ce vaccinuri ar trebui să faci la maturitate

Experții în sănătate recomandă ca adulții să facă unele vaccinuri, cum sunt cel antigripal, cel antipneumococic sau cele împotriva unor boli tropicale atunci când merg în călătorii.

Chiar dacă ai făcut toate vaccinurile în copilărie, e bine de știut că și adulții au nevoie de vaccinare din mai multe motive. De exemplu, protecția anumitor vaccinuri din copilărie dispare în timp (sau este posibil să nu ți se fi administrat unele dintre cele mai noi vaccinuri care sunt acum disponibile), unele vaccinuri sunt recomandate numai adulților, care sunt mai expuși riscului anumitor boli (cum ar fi zona zoster), iar unele virusuri, cum este cel gripal, se pot schimba de-a lungul timpului. În plus, e posibil să ai un risc crescut de a dezvolta anumite boli în funcție de afecțiunile pe care le ai, de locul de muncă sau de anumite zone ale lumii în care vrei să călătorești.

Vaccinul antigripal

Toți adulții au nevoie anual de vaccinul antigripal sezonier, acesta fiind deosebit de important mai ales pentru persoanele cu afecțiuni cronice, pentru femeile însărcinate și pentru adulții cu vârste de 65 de ani și peste. Oricine se poate îmbolnăvi de gripă și poate face complicații grave indiferent de vârstă, dar unii oameni prezintă un risc mai mare dacă se îmbolnăvesc (vârstnicii, persoanele de orice vârstă cu diabet, astm sau bolile de inimă), gravidele și copiii mici.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Pentru a crește nivelul de protecție, se recomandă ca vaccinul antigripal să fie administrat în luna octombrie. Însă, având în vedere că sezonul de gripă ține destul de mult, vaccinul se poate face în oricare dintre lunile de iarnă, inclusiv în februarie. Vaccinul antigripal se administrează intramuscular.

Vaccinul DTPA (diftero-tetano-pertussis-acelular)

Orice adult ar trebui să facă vaccinul DTPA o singură dată, în cazul în care nu i s-a administrat în adolescență, pentru a se proteja împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive (pertussis), apoi un vaccin de rapel Td (tetanos, difterie) la fiecare 10 ani. În plus, femeile ar trebui să facă vaccinul DTPA de fiecare dată când sunt însărcinate, de preferință între 27 și 36 de săptămâni. Calea de administrare pentru acest vaccin este intramusculară.

VaccinuL HPV

Adulții tineri, între 19 și 26 de ani, ar trebui să facă și vaccinul anti HPV. Acest vaccin protejează împotriva tipurilor de papilomavirusuri umane (HPV), care cauzează apariția negilor genitali, a cancerului de col uterin și a celui anal. Se recomandă să se vaccineze preadolescenții de 11-12 ani (vaccinul HPV poate fi administrat începând cu vârsta de 9 ani) sau, dacă o persoană nu a făcut vaccinul la acea vârstă, se mai poate face cu succes până la 26 de ani. Și adulții cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani, care nu sunt deja vaccinați, pot decide să facă acest vaccin după ce au discutat cu medicul despre riscul lor de noi infecții cu HPV și posibilele beneficii ale vaccinării. E bine de știut, însă, că vaccinarea în acest interval oferă mai puține beneficii, deoarece mulți oameni au fost deja expuși la HPV până la acele vârste. Vaccinul HPV se administrează intramuscular.

Vaccinul varicelic

Virusul varicelo-zosterian poate provoca varicelă (vărsat de vânt) sau zona Zoster. Dacă o persoană a avut varicelă în copilărie, poate dezvolta zona Zoster într-un moment în care sistemul imunitar este slăbit. Vaccinul protejează împotriva varicelei care, dacă apare la adulți, se manifestă într-o formă mai severă decât la copii. La adulți, vaccinul varicelic se administrează subcutanat la orice vârstă, dar mai ales după 50 de ani.

Vaccinul antipneumococic

Vaccinul pneumococic polizaharidic (PPSV23), care protejează împotriva bolilor pneumococice grave, inclusiv meningita și infecțiile din sânge, este recomandat pentru toți adulții cu vârste de 65 de ani sau peste și pentru adulții cu vârste sub 65 de ani, care au anumite probleme de sănătate. Vaccin pneumococic conjugat (PCV13), care protejează împotriva bolilor pneumococice grave și a pneumoniei, este recomandat pentru adulții cu afecțiuni care le slăbesc sistemul imunitar, care au scurgere de lichid cefalorahidian sau implant cohlear. Calea de administrare pentru aceste vaccinuri este intramusculară.

De ce să ții cont când călătorești

Dacă intenționezi să călătorești în străinătate, este posibil să ai nevoie de anumite vaccinări. Află din timp de ce vaccinuri ai nevoie în funcție de zona lumii în care îți organizezi călătoria. Fă-ți o programare pentru a ți se administra vaccinurile recomandate cu cel puțin 4 până la 6 săptămâni înainte de călătorie. Administrarea vaccinurilor în avans îți oferă suficient timp pentru a-ți dezvolta imunitatea și a beneficia de cea mai bună protecție (mai ales dacă unele vaccinuri au nevoie de doze multiple).

De ce să ții cont dacă ai anumite afecțiuni

Diabet. Diabetul, chiar dacă este bine gestionat, poate face mai dificilă combaterea infecțiilor, astfel încât este posibil să fii la risc de complicații mai grave ale unei boli. De exemplu, persoanele cu diabet au rate mai mari de hepatită B decât restul populației și prezintă un risc crescut de deces din cauza pneumoniei, bacteremiei și a meningitei. Vaccinurile recomandate pentru diabetici sunt cel antigripal, pneumococic, DTPA, varicelic și zona Zoster și cel împotriva hepatitei B.

Boli de inimă, AVC, infarct. Prezența unei boli de inimă îngreunează lupta sistemului imunitar cu alte posibile afecțiuni. Unele boli care pot fi prevenite prin vaccinare, cum ar fi gripa, pot crește riscul unui alt atac de cord. Vaccinurile recomandate pentru persoanele cu boli de inimă, AVC, infarct sunt antigripal, pneumococic, DTPA și varicelic și Zona Zoster.

Boli hepatice sau renale. Pentru peraoanele cu boli de ficat sau de rinichi, următoarele vaccinuri sunt importante: antigripal, DTPA, pneumococic polizaharidic, varicelic și zona Zoster, ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), vaccinul HPV și cele împotriva hepatitei A (în caz de boală hepatică) și hepatitei B. Vaccinul hepatitic A inactivat se poate face după vârsta de 15 ani, iar cel hepatitic B, după 16 ani, pe cale intramusculară.

Boli pulmonare. Adulții cu BPOC sau astm au un risc mai mare de complicații în caz de gripă, astfel încât este le sunt recomandate în special vaccinul antigripal și cel pneumococic, dar și vaccinul DTPA și cel împotriva varicelei și zonei Zoster. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Citește și:
 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - What Vaccines are Recommended for You
https://www.cdc.gov/vaccines/adults/rec-vac/index.html
Vaccines - Vaccines for Adults
https://www.vaccines.gov/who_and_when/adults
Mayo Clinic - Flu shot: Your best bet for avoiding influenza
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/flu/in-depth/flu-shots/art-20048000

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0