7 factori care prelungesc răceala

Răceala durează de obicei 3 până la 7 zile, dar uneori aceasta se prelungește până la 2 săptămâni. Din ce cauze se poate întâmpla acest lucru și ce e de făcut?
Răceala obișnuită nu este în general un motiv de îngrijorare, deoarece simptomele sunt de obicei ușoare - strănut, nas înfundat, secreții nazale, dureri de cap minore - însă este contagioasă și, chiar dacă nu e o boală gravă, creează o stare neplăcută persoanei afectate. Răceala trece de obicei în cel mult o săptămână, dar sunt și situații în care durează mai mult. De ce se întâmplă acest lucru?

Factori care prelungesc răceala

1. Nu te odihnești suficient

Somnul te ajută să menții funcționarea sistemului imunitar la cote înalte. Odată ce ai răcit, trebuie să dormi suficient pentru a-ți ajuta corpul să lupte împotriva virusului. Tocmai pentru că răceala nu este considerată periculoasă, multe persoane nu au grijă de ele când răcesc, ci continuă să muncească și să aibă activități ca de obicei, chiar dacă se confruntă cu simptome neplăcute și chiar dacă există riscul să îmbolnăvească și alte persoane. Pentru a scurta durata răcelii, e nevoie de odihnă și de somn, inclusiv pe timpul zilei.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

De altfel, dacă în general dormi prea puțin, riscul de a răci este mai mare, deoarece ești mai vulnerabil în fața virusurilor. Un studiu mai vechi a arătat că persoanele care dorm de obicei mai puțin de 7 ore pe noapte au un risc de aproape trei ori mai mare să se îmbolnăvească decât persoanele care dorm timp de 8-9 ore pe noapte.

2. Nu bei destule lichide

Când ești bolnav, este ușor să te deshidratezi, mai ales dacă îți curge nasul toată ziua. O durere în gât poate să te împiedice să înghiți normal și deci să nu-ți mai vină să mănânci sau să bei ca de obicei. Iar dacă ai și febră, și în această situație vei elimina prea multe lichide din corp.

Așadar, în caz de răceală, bea multă apă, ceaiuri de plante și supe făcute în casă. Un beneficiu secundar este acela că tot acest lichid suplimentar contribuie la eliminarea mucozităților din cavitatea nazală. Nu orice lichid îți este, însă, de ajutor, în refacere, așa că e bine să stai departe de cofeină și de băuturi alcoolice.

De altfel, este important de menționat că alcoolul poate interacționa cu medicamentele fără prescripție medicală pentru răceală, provocând simptome precum somnolență și amețeli și crescând riscul de supradozaj, atrag atenția oamenii de știință. 

3. Ești stresat

Dacă te confrunți cu stresul din cauza muncii, a unor probleme personale sau din orice alt motiv, sistemul tău imunitar este afectat, iar organismul nu poate lupta împotriva bolii la fel de bine cum ar trebui. De altfel, stresul cronic nu doar că prelungește durata răcelii, dar îți crește și riscul de a te îmbolnăvi mai des decât persoanele care gestionează mai bine stresul. În plus, simptomele de răceală pot fi mai grave.

Stresul continuu face ca organismul să fie mai puțin pregătit să răspundă la cortizol, un hormon care controlează răspunsul corpului la amenințări precum virusul care provoacă răceala obișnuită.

4. Tratezi boala greșită

Este ușor să confundați răceala cu alte afecțiuni. S-ar putea să tratezi o presupusă răceală timp de câteva săptămâni, doar pentru a-ți da seama ulterior că motivul pentru care nu te simți mai bine este că ai de fapt o altă problemă, cum ar fi alergiile. Ca să faci diferența între răceală și alergie, e bine să știi că atunci când ești răcit, simptomele tind să apară treptat, de-a lungul unei zile sau două zile, dar dacă apar brusc, cel mai probabil te confrunți cu o alergie. Dacă, pe lângă strănut, secreții nazale și ochi apoși ți-a apărut și o eczemă, e mai probabil să fie vorba de o alergie, nu de răceală.

Simptomele comune ale răcelii și alergiei sunt secrețiile nazale, congestia nazală, tusea, strănutul, ochii apoși sau înroșiți. Diferențele dintre răceală și alergie:în cazul răcelii vorbim despre simptome în plus (cum ar fi durerile de cap, o infecție sinusală care produce mucozități de culoare verzuie), pe când în caz de alergie vorbim despre eczeme.

5. Iei medicamente sau remedii nepotrivite

Multe persoane iau antibiotice în caz de răceală, ceea ce este total contraindicat, în primul rând, deoarece răceala este provocată de un virus, nu de o bacterie, și, în al doilea rând, deoarece antibioticele trebuie luate doar la recomandarea medicului. 

De asemenea, multe persoane iau anumite remedii pe bază de plante, însă nu toate funcționează. Unul dintre acestea este echinacea, unul dintre primele tratamente naturale pe care oamenii și le sugerează unii altora atunci când răcesc; însă majoritatea studiilor arată că pur și simplu echinacea nu are niciun beneficiu asupra scurtării răcelii sau ameliorării simptomelor. De asemenea, zincul este folosit de multe persoane pentru a încerca să pună capăt răcelii, dar din nou sunt puține studii care să confirme acest beneficiu posibil. 

Unele tratamente fără prescripție medicală luate în răceală te pot ajuta să te simți mai bine. De exemplu, spray-urile sau picăturile decongestionante nazale sunt de ajutor în tratarea nasului înfundat, simptom care apare în răceală. Însă ai mare grijă să nu exagerezi cu ele, căci, aceste tratamente pot avea de fapt efectul opus, agravând simptomele răcelii. 

Este important să știi că dacă folosești un decongestionant sub formă de spray sau picături mai mult de trei până la patru zile la rând, membranele nazale se vor umfla și mai mult. De aceea, citește prospectul medicamentului folosit și nu-l utiliza mai mult decât doza recomandată pe eticheta ambalajului. 

E bine de reținut că, fiind vorba de un virus, e nevoie de câteva zile pentru ca acesta să fie eliminat din corp și că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îți gestionezi simptomele și să ajuți corpul să elimine virusul. Poți face acest lucru prin odihnă, consum mare de lichide și, eventual, administrarea de ibuprofen sau paracetamol dacă ai febră sau dureri. Vitamina C îți poate fi de ajutor în scurtarea duratei răcelii chiar și cu două-trei zile, așa că e bine ca imediat ce te confrunți cu simptomele clasice ale răcelii să mănânci mai multe alimente cu vitamina C: portocale, kiwi, ardei gras crud și roșii proaspete.

6. Faci prea multă mișcare

Este în regulă să fii activ în perioada răcelii, mai ales dacă te confrunți doar cu nas înfundat, secreții nazale și strănut; dar chiar și așa, dacă obișnuiești, de exemplu, să alergi în fiecare zi câțiva kilometri, e bine ca atunci când ești răcit să înlocuiești alergarea cu plimbarea.

În plus, dacă ai simptome cum ar fi congestie toracică, tuse, diaree, febră, dureri musculare sau oboseală accentuată, oferă organismului condițiile necesare pentru a se recupera. Odihna este ceea ce oferă sistemului imunitar timpul necesar pentru a lupta cu virusul, așa că e indicat să lași deoparte pentru câteva zile rutina de sport. Gândește-te că nu ești în pericol de a-ți ieși din formă dacă nu te antrenezi trei zile și că, cu cât stai mai liniștit când ești răcit, cu atât te pui pe picioare mai repede și te întorci la activitățile tale obișnuite.

7. Fumatul 

Dacă te-ai îmbolnăvit, poate ar fi o ocazie bună să renunți la fumat. Acesta îți poate agrava simptomele răcelii, în special tusea. Iar asta se întâmplă pentru că, atunci când fumezi, plămânii se irită. Când ești răcit, plămânii tăi sunt deja iritați. Așa că fumatul în timp ce te confrunți cu o răceală nu va face decât să agraveze această iritație. De altfel, dacă ești răcit este important să stai departe și de persoanele care fumează, întrucât fumatul pasiv poate fi la fel de iritant ca și fumatul în sine atunci când ești bolnav. 

Complicațiile unei răceli

Așa cum am menționat mai sus, răceala se ameliorează în câteva zile, indiferent dacă bolnavul ia sau nu medicamente. Cu toate acestea, atunci când suntem răciți suntem mai vulnerabili în fața altor infecții care pot să invadeze organismul, inclusiv infecțiile sinusurilor sau ale urechii și bronșita acută. O complicație frecventă a răcelii este o infecție a sinusurilor cu tuse prelungită. În cazul în care ai astm bronșic, bronșită cronică sau emfizem, simptomele acestor afecțiuni se pot agrava timp de multe săptămâni, chiar și după ce răceala a trecut. 

Tusea post-infecțioasă, de obicei fără flegmă, poate dura săptămâni până la luni după ce răceala dispare. Printre complicațiile unei răceli se numără: 

  • Febră mare;
  • Durere de ureche;
  • Cefalee de tip sinusală;
  • Tuse care se agravează în timp ce alte simptome de răceală se ameliorează;  
  • Apariția oricărei probleme pulmonare cronice, cum ar fi astmul.
  • Dacă te confrunți cu astfel de simptome după ce ai răcit, nu mai amâna consultul medical de specialitate. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Lung Association - What Is a Cold?
https://www.lung.org/lung-health-diseases/lung-disease-lookup/facts-about-the-common-cold
Centers for Disease Control and Prevention - Common Cold
https://www.cdc.gov/antibiotic-use/colds.html

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0