Cum funcționează medicina tradițională chineză

O viață sănătoasă este puntea de legătură între cunoașterea tradițională chineză a celor cinci elemente, dualitatea yin/ yang precum și știința ori tehnologia moderna de nutriție pentru a ținti către o sănătate perfectă!

Principiile medicinei tradiționale chineze

Tradițiile chineze sunt de două tipuri: religioase și metafizice. Cele religioase se bazează pe credință iar cele metafizice sunt mai ușor de explicat dacă înțelegem principiile de bază și cum pot fi acestea aplicate.

Teoria big-bang-ului acceptă că universul s-a născut printr-o explozie. Așa au apărut cele cinci elemente de bază reprezentate simbolic de cinci materiale. În momentul exploziei, a luat naștere focul, temperatura a început să scadă și s-a format material, pământul; în pământ, sunt minereuri, adică metalul care se lichefiază, iar apa la rândul ei hrănește lemnul.

[{ads-medicina-alternativa-first}]

Acesta se numește ciclul nașterii iar el ne arată cum un element dă naștere și sprijină alt element.

FOCUL-PĂMÂNTUL-METALUL-APA-LEMNUL

Ciclul distrugerii arată situația opusă, adică cum un element cucerește, controlează alt element și anume: apa stinge focul; focul topește metalul; metalul (toporul) taie lemnul; lemnul (rădăcinile copacului) penetrează pământul; pământul (alunecările de teren) pune dig apei.

APA-FOC-METAL-LEMN-PĂMÂNT.

Cele două cicluri stau la baza metafizicii chinezești.

Corelația elementelor cu părțile corpului

În medicina tradițională chineză, cele cinci elemente sunt corelate cu părți ale corpului după cum urmează:

-metalul-plămâni,aparat respirator, piele, dinți,intestine

-lemnul-ficat,membre, gât, cap, coloană vertebrală

-apa-rinichii, oasele, organele sexuale, sistemul urinar

-focul-inimă, sânge, creier, sistem nervos

-pământul-stomac, splină, organe digestive

Ideea fundamentală este că trupul nostru este compus (metaforic vorbind) din cele cinci elemente de bază și dacă acestea se află în echilibru, corpul nostru este perfect sănătos. Boala va apărea daca un element se dezechilibrează, adică devine excesiv de slab sau de puternic. Înțelegerea și buna gestionare a stării de sănătate sunt extrem de importante pentru a acorda o atenție specială și a se lua măsuri de prevenire în primele etape, nu după instalarea bolii.

De exemplu, în medicina tradițională chineză, un tratament eficient pentru tensiune crescută îl reprezintă suplimentele nutritive care să sprijine rinichii. Motivul este ciclul distrugerii a celor cinci elemente: sângele, reprezentat de foc este controlat de apă. Dacă focul este excesiv, atunci puterea apei scade și astfel nu-l mai poate controla.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De aceea, se recomandă suplimente care să întărească apa, pentru a ține sub control focul. O persoană care are probleme cu rinichii (apa) nu trebuie să mănânce dulce (pământ), căci pământul distruge apa. Fumatul nu face bine plămânilor, iar gustul amar al tutunului (foc) distruge metalul

Cine are probleme cu inima (foc), nu are voie să mănânce sărat (apa), căci apa stinge focul. Înțelegerea și buna gestionare a sănătății ne ajută să luăm cele mai bune măsuri preventive. În tradiția chineză, tao reprezintă principiul suprem între yin și yang. Polaritatea dintre yin și yang, în care yin reprezintă pământul, iar yang reprezintă cerul echilibrează universul.

Ca și mediator între dualitatea cer-pământ este omul. Astfel apare triada Cer-Om-Pământ. Omul ajută cei doi poli să se întrepătrundă: yin reprezintă pasivul, iar yang reprezintă activul, de unde deducem că cele doua polarități nu pot acționa independent una fără cealaltă, sunt complementare.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0