Lupus: proceduri de infrumusetare pentru eruptia lupica

Erupția lupică este fie o manifestare a lupusului eritematos discoid, fie unul dintre simptomele lupusului eritematos sistemic. Indiferent de cauză, această problemă este inestetică și, în majoritatea cazurilor, pacientul își dorește să o mascheze. Iată ce măsuri de înfrumusețare se pot lua dacă ai lupus și te confrunți cu o astfel de erupție.

Lupusul este o afecțiune de natură autoimună, fie că vorbim despre cel cutanat, fie că vorbim despre cel sistemic. Lupusul cutanat este cel care se manifestă preponderent prin iritații cutanate, deci la nivelul pielii, în timp ce lupusul sistemic afectează întreg organismul, începând de la piele, articulații și până la organele interne. 

STUDIU LUPUS POETYK SLE-1

Erupția cutanată în lupus

Erupția lupică este în general de culoare roșie, ieșită în relief, poate chiar cu formă solzoasă, umflată, și apare la nivelul pielii de pe corp ori al scalpului. Erupția în formă de fluture este specifică lupusului și este cea care cauzează cele mai multe complexe și probleme în rândul pacienților care suferă de această afecțiune autoimună. Erupția apare pe față, acoperind obrajii și partea de sus a nasului, căpătând astfel forma unui fluture cu aripile deschise - de aici și numele acesteia.

Iritațiile cutanate apar, în general, în zonele care sunt mai expuse soarelui: față, umeri, brațe sau scalp. Aceste erupții nu cauzează, în general, mâncărimi sau alte simptome. Erupțiile lupice pot dispărea fără să lase urme, însă pot lăsa și cicatrici.

Aceste erupții pot ține mai multe zile sau chiar săptămâni la rând. Cicatricile sunt adesea permanente, deși se pot estompa în timp sau cu tratamente. Primul pas în ameliorarea erupțiilor lupice constă în evitarea expunerii la soare. Pacientul care suferă de lupus trebuie să evite expunerea la radiațiile ultraviolete, care îi declanșează sau agravează simptomatologia. Atunci când expunerea la soare nu poate fi evitată, acesta va folosi loțiuni cu factor de protecție mare (FPS cel puțin 30), precum și haine și accesorii care acoperă porțiuni cât mai mari din piele.

Există trei tipuri de erupții cutanate în lupus: 

  • Erupție cutanată în formă de fluture - apare de obicei pe nas și obraji, seamănă cu un fluture și poate fi cauzată de medicamente, expunerea la soare sau infecție. 
  • Erupție cutanată discoidă - aceasta are adesea un aspect solzos și poate chiar să lase cicatrici. 
  • Erupție cutanată solară – numită și erupție cutanată corelată cu lupusul eritematos cutanat subacut, apare pe pielea expusă la soare și poate forma leziuni în formă de inele, care seamănă cu psoriazisul.

Tratamentul pentru erupția lupică

Tratamentul pentru erupția lupică depinde de severitatea simptomelor și poate implica o combinație de medicamente și măsuri de auto-îngrijire. Iată câteva strategii generale care pot fi utilizate:

Protecție solară

Expunerea la soare poate agrava simptomele lupusului. Utilizează întotdeauna loțiuni cu un factor de protecție solară ridicat și evită expunerea prelungită la soare. Poartă, de asemenea, haine care să te ferească de soare și ochelari de soare cu filtru potrivit.

Corticosteroizi

Medicamentele corticosteroide, administrate sub formă de creme sau sub formă de comprimate, pot fi prescrise pentru a controla inflamația și pentru a ameliora simptomele erupției lupice.

Antimalarice

Medicamentele antimalarice, cum ar fi hidroxiclorochina, pot fi utilizate pentru a controla simptomele lupusului, inclusiv erupția cutanată.

Monitorizarea stresului

Stresul poate afecta negativ sistemul imunitar și poate agrava simptomele lupusului. Caută tehnici de gestionare a stresului care să se potrivească firii tale și stilului tău de viață: sport, drumeții, dans, întâniri cu oamenii dragi etc.

Consultul medical periodic

Este important să urmezi instrucțiunile medicului și să te prezinți la controale regulate pentru a monitoriza evoluția bolii și pentru a ajusta tratamentul în funcție de necesități.

Proceduri de înfrumusețare pentru erupția lupică

O variantă extrem de eficientă și la îndemână de înfrumusețare în cazul pacienților cu lupus de sex feminin constă în aplicarea unui machiaj care să acopere erupțiile cutanate sau semnele lăsate de acestea la nivelul pielii. Un fond de ten cu putere de acoperire mare poate masca iritațiile cutanate provocate de lupus. Acesta trebuie aplicat peste o cremă hidratantă, dermatocosmetică, iar pentru fixare se recomandă folosirea unei pudre translucide.

Recomandările Experților DOC

Tratamentul de depigmentare a pielii cu laser poate fi folosit la pacienții care suferă de lupus și care au rămas cu zone mai închise la culoare în urma vindecării unei erupții lupice. Unele cercetări au arătat că laserul pulsat DYE este un tratament alternativ bun pentru eritemul din leziunile cutanate active ale lupusului eritematos.

Și injectarea cu colagen poate fi folosită pentru redarea volumului facial, atunci când este vorba despre lupus eritematos profund, acea formă de lupus care cauzează noduli subcutanați.

Unele voci spun că microdermoabraziunea poate fi folosită la pacienții care suferă de lupus și care au rămas cu mici cicatrice în ciuda vindecării erupției lupice. Prin această procedură de înfrumusețare, celulele moarte de la nivelul pielii sunt îndepărtate și tenul este uniformizat. Sunt șanse mari ca semnele de pe față să fie astfel estompate. Alte păreri însă indică faptul că această procedură ar trebui să fie contraindicată pentru pacienții cu lupus. De aceea, e bine să întrebi direct medicul la care mergi și care îți cunoaște istoricul de boală dacă microdermabraziunea ar putea fi potrivită sau nu.

Indiferent de procedura aleasă, pacientul cu lupus trebuie să fie conștient că pot exista efecte adverse. De asemenea, este important ca acesta să nu apeleze la nicio procedură fără a se consulta în prelabil cu medicul reumatolog și cu cel dermatolog, care îi tratează afecțiunea. Este important de menționat că aceste proceduri se pot face numai dacă lupusul se află în remisiune, altfel sunt contraindicate.

Chiar dacă pacientul cu lupus poate avea senzația că bronzul îi va acoperi semnele lăsate de erupțiile cutanate, efectul obținut în urma expunerii la soare este opus. Radiațiile ultraviolete declanșează puseele de activitate în cazul lupusului, lucru pe care pacientul nu și-l dorește.

Tratamentul recomandat de medic va diminua și manifestările cutanate ale lupusului, de aceea este important ca pacientul să îl respecte, în ciuda remisiunii bolii. Un stil de viață sănătos, asociat cu medicamentele potrivite, vă îmbunătăți atât starea, cât și aspectul pielii pacientului care suferă de lupus.

Cum se poate preveni o erupție cutanată în lupus?

Prevenirea erupțiilor cutanate în lupus implică adoptarea unor măsuri de protecție pentru a reduce riscul de agravare a simptomelor bolii. Este important să discuți cu medicul pentru a dezvolta un plan de prevenire personalizat.

  • Folosește întotdeauna când ieși din casă o cremă cu factor de protecție solară 30 sau mai mare.
  • Poartă haine cu protecție solară, cum ar fi cămăși cu mâneci lungi, pălării cu boruri largi și ochelari de soare.
  • Evită expunerea la soare în timpul orelor de vârf ale zilei, când radiațiile ultraviolete sunt cele mai intense.
  • Folosește produse de îngrijire a pielii și a hainelor care sunt blânde și nu irită pielea, care nu au parfum, evitând produsele cosmetice și de îngrijire care pot conține substanțe chimice nocive sau parfumuri iritante.
  • Bea suficientă apă pentru a menține pielea și organismul hidratate și mănâncă zilnic fructe și legume proaspete, evitând în același timp excesul de alcool.
  • Fii activ fizic de mai multe ori pe săptămână, pentru că astfel gestionezi mai bine și stresul.
  • Evită fumatul, deoarece acest obicei agravează simptomele lupusului, inclusiv pe cele cutanate.
  • Ține legătura cu medicul și raportează orice modificare a simptomelor sau a aspectului pielii.

Mai multe despre lupusul eritematos discoid

Cum spuneam, erupția cutanată tinde să fie o manifestare a lupusului eritematos discoid. Acesta este o formă specifică de lupus cutanat, caracterizată de leziuni distincte. Lupusul discoid afectează în principal pielea și poate provoca leziuni cutanate caracteristice sub formă de plăci roșii, scuamoase și inflamate. Aceste leziuni pot avea margini ridicate și lasă cicatrici atunci când se vindecă. Leziunile în lupusul eritematos discoid sunt de obicei localizate pe zonele expuse la soare, cum ar fi fața, gâtul și scalpul. Cu toate acestea, ele pot apărea și pe alte părți ale corpului.

Pacienții cu lupus eritematos discoid pot prezenta o sensibilitate crescută la radiațiile ultraviolete (UV), ceea ce înseamnă că expunerea la soare le va agrava simptomele. Diagnosticul lupusului eritematos discoid se face adesea pe baza examinării fizice și a istoricului medical. Uneori, poate fi necesară o biopsie cutanată pentru confirmarea diagnosticului.

Tratamentul lupusului eritematos discoid se concentrează pe gestionarea simptomelor cutanate și prevenirea agravării leziunilor. Acesta poate implica utilizarea de creme sau unguente cu corticosteroizi pentru reducerea inflamației și a mâncărimii, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) și, în unele cazuri, medicamente antimalarice, cum ar fi hidroxiclorochina.

Pacienții cu lupus eritematos discoid trebuie să fie monitorizați în mod regulat de către medicii lor pentru a asigura gestionarea eficientă a simptomelor și pentru a preveni complicațiile. Unele persoane pot avea nevoie de ajustări ale tratamentului în funcție de evoluția bolii.

Lupusul eritematos discoid poate apărea ca o formă izolată de lupus cutanat, dar unele persoane dezvoltă ulterior simptome ale lupusului sistemic, care afectează multiple organe și sisteme din corp.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Lupus Rash
https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/23163-lupus-rash#care-and-treatment
Pub Med - Pulsed-dye laser as an adjuvant treatment for discoid lupus erythematosus: a randomized, controlled trial 
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29676592/
Studiul „Pulsed-dye laser as an adjuvant treatment for discoid lupus erythematosus: a randomized, controlled trial”, apărut în J Dermatolog Treat. 2019 Feb;30(1):81-86. doi: 10.1080/09546634.2018.1468063. Epub 2018 May 10, autori: Pawinee Rerknimitr et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0