Filmele bune ajută oamenii să facă față mai bine dificultăților vieții

Urmărirea unor filme bune, care ni se par consistente și emoționante, ne poate face să ne simțim mai pregătiți să facem față provocărilor vieții și să dorim să fim o persoană mai bună.

Vizionarea filmelor reprezintă o modalitate de relaxare la îndemână pentru multe persoane, fie că le urmăresc la televizor, pe diverse rețele sau la cinematograf. Deși aspectul de divertisment este foarte important, acele filme mai profunde, care ne pun pe gânduri și ne emoționează, pot avea efecte majore asupra felului în care vedem viața și asupra dezvoltării noastre ca ființe mai empatice, mai îndreptate spre fapte bune și mai pregătite în fața problemelor inerente care apar de-a lungul timpului.

Filmele bune, cu subiecte profunde, ne ajută să devenim mai empatici și mai puternici

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio au descoperit în urma unui studiu¹ că, atunci când oamenii și-au amintit că au vizionat filme bune precum „The Shawshank Redemption” (tradus la noi „Închisoarea îngerilor”), au raportat o varietate de reacții pozitive, cum ar fi faptul că au ajuns să accepte mai bine condiția umană și să înțeleagă problemele cu care se pot confrunta alții în viață.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Astfel de experiențe pozitive au fost mai puțin raportate atunci când oamenii s-au gândit la filme care au făcut furori la Hollywood, cum ar fi „Catch Me if You Can” („Prinde-mă dacă poți”). Deși este vorba de un film bine cotat, pe care oamenii îl pot urmări cu plăcere, se pare că vizionarea acestui film și a altora de gen nu are un impact deosebit în ceea ce privește schimbările interne asupra unei persoane.

Potrivit cercetătorilor, filmele bune care au și o semnificație mai profundă îi ajută pe oameni să facă față dificultăților din propria viață și, de asemenea, îi ajută să își dorească să urmărească obiective mai consistente. De exemplu, unele filme sau chiar seriale de profunzime pot face o persoană să înceapă să trăiască mai sănătos, să fie mai încrezătoare în forțele proprii sau să își dea seama că problemele pe care le are nu sunt imposibil de rezolvat.

Deși alte studii anterioare au analizat modul în care reacționează oamenii la vizionarea unor filme bune, semnificative rațional și emoțional, sau a unor fragmente din filme într-un cadru de laborator, această cercetare a fost concepută pentru a vedea cum aceste filme afectează oamenii în viața lor de zi cu zi. Practic, cercetătorii au încercat să afle cum „trăiesc” oamenii aceste filme și cum le influențează viețile.

Concret, cercetătorii au creat două liste cu 20 de filme: pe o listă au notat filme bune cu subiecte puternice, dramatice, și impact emoțional mare, iar pe cealaltă listă, filme cu subiecte mai ușoare, toate realizate după anul 1985 și care au avut succes la public. 

Filmele de pe prima listă, care includeau titluri precum „Hotel Rwanda”, „Schindler's List” („Lista lui Schindler”) și „Slumdog Millionaire” („Vagabondul milionar”), au fost cele pe care utilizatorii de pe site-ul IMDB le-au descris folosind termeni precum „intens”, „semnificativ” și „care inspiră”. Filmele de pe a doua listă, care au inclus „Ratatouille”, „Fight Club” și „Pulp Fiction”, nu au generat astfel de comentarii.

Studiul a implicat 1.098 adulți recrutați online. Participanții au fost selectați la întâmplare pentru a primi fie lista cu filme semnificative, fie lista cu filme mai puțin semnificative și li s-a cerut să le indice pe care le-au văzut. Unul dintre filmele pe care au bifat că le-au văzut a fost apoi selectat aleatoriu pentru fiecare participant, care a răspuns la restul sondajului în legătură cu filmul respectiv.

Sondajul conținea o varietate de întrebări cu privire la modul în care fiecare participant a reacționat la filmul ales. Rezultatele au arătat că oamenii care și-au amintit un film semnificativ au fost mai predispuși decât ceilalți să spună că filmul i-a ajutat să înțeleagă mai bine dificultățile vieții și problemele cu care se confruntă alte persoane. De exemplu, aceștia au declarat că filmul i-a ajutat „să simtă că momentele de luptă personală au un sens” și „să gestioneze mai ușor situațiile dificile, cu grație și curaj”.

Rezultatele au arătat și că filmele nu doar bune, ci și cu subiecte puternice, au fost, de asemenea, mai susceptibile decât celelalte filme de a ajuta spectatorii să accepte condiția umană. Participanții care și-au amintit aceste filme au spus că filmul le-a lăsat sentimentul că „atât experiențele fericite, cât și cele triste oferă sens vieții noastre” și că „atât câștigurile, cât și pierderile fac parte din viață”.

Participanții care își aminteau acel film au fost, de asemenea, mai predispuși să spună că vizionarea i-a motivat să fie o persoană mai bună, să facă lucruri bune pentru alți oameni și să caute ceea ce contează cu adevărat în viață.
Cum anume au avut filmele profunde aceste efecte pozitive? Studiul a constatat că elementele cheie ale acestor filme erau intensitatea lor, amestecul de fericire și tristețe, raza lor emoțională și capacitatea lor de a-i face pe oameni să se simtă inspirați urmărindu-le.

Și filmele de divertisment pot avea efecte pozitive

Faptul că acele filme dramatice au avut efecte pozitive mai mari nu înseamnă că oamenii nu pot găsi sens și în filmele mai distractive, mai spun cercetătorii. Oamenii de știință le-au cerut participanților să selecteze până la trei valori dintr-o listă de 16 pe care le-au văzut reprezentate în filmul pe care li s-a cerut să și-l amintească. Unele dintre aceste valori includeau „realizarea și succesul personal”, „dragostea și intimitatea” și „curajul și îndrăzneala”. Participanții au evaluat apoi importanța personală a fiecărei valori.

S-a constatat astfel că oamenii s-au simțit mai capabili să înțeleagă dificultățile din propria lor viață când și-au amintit un film care se concentra pe valori care erau importante pentru ei. Acest lucru s-a întâmplat chiar și atunci când filmul respectiv era clasificat pe a doua listă, drept unul dintre filmele mai puțin semnificative.

Concluzia cercetătorilor este că filmele pot fi mai mult decât divertisment; unele dintre ele pot ajuta oamenii să facă față mai bine perioadelor dificile din viața lor, să înțeleagă mai bine viața și lumea și să-i facă să țină minte acest efect la  mulți ani după ce au văzut acele filme.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Taylor & Francis Online - Eudaimonic Media in Lived Experience: Retrospective Responses to Eudaimonic vs. Non-Eudaimonic Films
https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/15205436.2021.1912774
1. Studiul „Eudaimonic Media in Lived Experience: Retrospective Responses to Eudaimonic vs. Non-Eudaimonic Films. Mass Communication and Society”, apărut în 2021; 1 DOI: 10.1080/15205436.2021.1912774, autori: Jared M. Ott, Naomi Q. P. Tan, Michael D. Slater


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0