Activități relaxante și ieftine pentru zilele ploioase

Zilele ploioase înseamnă, pentru multe persoane, un prilej bun de odihnă, în timp ce pentru altele, timp mort și plictiseală. Este adevărat că în zilele mohorâte, în care vremea rece și ploaia nu îți permit să petreci mult timp afară, ești limitată la activități. Cu toate acestea, nu trebuie să te lași descurajată. Aceste zile sunt o oportunitate pentru ceva nou sau pentru ceva ce nu ai mai făcut de mult timp. Iată câteva exemple de activități relaxante și accesibile pentru zilele în care ploaia te ține în casă. 

1. Vânătoare de comori în casă

Dacă ai copii, știi foarte bine că vremea ploioasă înseamnă că e timpul să găsești o activitate antrenantă în interiorul casei, pentru ca micuții să își poată consuma energia și să aibă un somn odihnitor la final de zi. În plus, cu toții știm că plictiseala nu face casă bună cu cei mici. 

O idee distractivă este să organizezi un concurs tip vânătoare de comori în interiorul casei tale. Tot ce trebuie să faci este să alegi o comoară valoroasă pentru copii, de exemplu ceva dulce sau un gadget nou, și să alcătuiești o serie de indicii. Fiecare indiciu trebuie să fie legat de cel anterior și de următorul, pentru ca vânătoarea să meargă așa cum ai plănuit. 

Poți sigila și numerota indiciile în plicuri, pentru ca cei mici să știe mereu în care pas al vânătorii se află. Este indicat să faci câte un set de indicii pentru fiecare jucător. Cine descoperă toate indiciile în timp util și ajunge primul la comoară este câștigătorul. Nu uita, cu cât ai mai multe indicii, sau cu cât sunt mai complicate, cu atât jocul va dura mai mult, iar timpul va trece pe nesimțite. 

2. O baie relaxantă, cu arome și spumă

Una dintre activitățile cele mai potrivite pentru o zi ploioasă este baia relaxantă cu spumă și cu orice alte elemente de răsfăț îți dorești. Dacă nu ai spumă de baie acasă, nu-ți face griji, poți să ți-o prepari singură. Tot ce îți trebuie este o jumătate de ceașcă de săpun lichid sau gel de duș, o linguriță de zahăr sau miere și un albuș de ou. Amestecă ingredientele bine și toarnă-le sub jet de apă fierbinte, în cadă. 

Mierea este un umectant natural, care va atrage și reține apa în țesuturile pielii, iar albușul de ou ajută la menținerea bulelor, pentru o spumă cât mai pufoasă și mare. Dacă ai pielea foarte uscată, adaugă în amestec o linguriță de ulei la alegere, cum ar fi ulei de migdale dulci, jojoba sau cocos. 

3. Alcătuiește o carte de bucate de la zero

Dacă îți place să gătești și ai rețete salvate peste tot, iar uneori îți este dificil să gătești, o zi ploioasă reprezintă prilejul perfect pentru a-ți compila propria carte de bucate. 

Pentru aceasta, vei avea nevoie de:

-    O agendă neîncepută (poate fi înlocuită cu un caiet, dacă nu ai o agenda la îndemână)
-    Post-its colorate 
-    Poze cu preparatele gătite (optional)

Poți începe prin sortarea tuturor rețetelor din toate locurile salvate. Le poți sorta alfabetic sau împărți pe categorii: supe, feluri principale, desert, aperitive, etc. Apoi, poți începe să scrii. Poți folosi post-it-uri colorate pentru a marca începutul unei noi secțiuni. Dacă ai imprimantă și poți imprima pozele cu preparatele, cu atât mai bine. 

De asemenea, dacă ai imprimantă acasă, poți economisi timpul alocat scrisului de mână și redacta rețetele la calculator. Apoi, poți încerca un proiect DIY pentru copertarea paginilor, așa încât să ai o carte de bucate personalizată. 

4. Aplică pe păr o mască hidratantă

La fel ca baia cu spumă, măștile hidratante pentru păr sunt un obicei pe care ne-am dori să-l practicăm mai des, dar nu găsim mai niciodată timp suficient. Iată că într-o asemenea zi, îți poți mulțumi pe deplin podoaba capilară. 

Dacă nu ai o mască de păr acasă, îți poți pregăti una cu ingrediente din bucătărie. Vei avea nevoie de un gălbenuș de ou, o jumătate de avocado sau o banană coaptă și un ulei la alegere, preferabil de jojoba sau de extract de struguri. Amestecă ingredientele bine, preferabil la blender, pentru a nu rămâne cocoloașe, aplică masca pe părul umed și las-o să acționeze jumătate de oră sau chiar o oră. 

5. Gătește ceva bun la cuptor

Noi îți recomandăm un desert preferat, pe care nu ai niciodată timp să ți-l pregătești. Fie că e vorba de niște fursecuri cu ciocolată, o tartă sau o plăcintă, zilele ploioase cer o recompensă dulce. În plus, vei avea suficient timp să prepari desertul cu migală, deci sigur va ieși delicios. Dacă ai copii, sigur vor fi foarte fericiți de această inițiativă. 

6. Prepară un cocktail (sau mai multe)

Cheamă-ți prietenele la tine și organizează, în mod spontan, o serată de cocktailuri și discuții interesante. Ar fi foarte bine dacă ai avea un shaker la îndemână, însă dacă nu ai, nu e nicio problemă. Există foarte multe rețete de cocktailuri online, mai simple sau mai complicate, pentru toate gusturile și toate bugetele. Înainte de a alege o rețetă, asigură-te că ai ingredientele necesare sau poți face rost de ele cu ușurință și că toți invitații pot consuma tipul de alcool ales pentru cocktail. 

7. Plănuiește în detaliu o vacanță

Chiar dacă afară e urât, nu înseamnă cu nu poți visa la o plajă însorită sau la o aventură într-un oraș cosmopolit. Acum ai suficient timp la dispoziție să cauți cu răbdare opțiuni de călătorie, destinații, cazări, curse de zbor sau alte mijloace de transport convenabile.  

Poți, de asemenea, să acorzi acest timp pentru revizuirea bugetului, a cheltuielilor necesare în lunile următoare, așa încât să poți economisi bani pentru vacanța mult dorită. 

Nu e nevoie să cheltuiești nimic acum, ci doar să planifici și, de ce nu, să visezi la ceea ce îți dorești să faci în această vacanță. De multe ori, prin simpla planificare a unui eveniment plăcut în viitor, ne simțim mai bine, mai relaxați și facem abstracție de vremea urâtă de afară. 

 

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Real Simple - 14 Fun Things to Do on a Rainy Day
https://www.realsimple.com/health/mind-mood/fun-things-to-do-rainy-day

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0