5 sporturi de iarnă pentru un corp sănătos

Iarna este anotimpul care ne îmbie la petrecerea timpului liber sub pătură, în fața televizorului, cu o ceașcă de ciocolată fierbinte în mână. În același timp, activitatea fizică se rezumă, de cele mai multe ori, la mersul la serviciu și la goana după cumpărăturile de Crăciun. 

Deși relaxarea în fața unui film sau în compania familiei, de Sărbători, aduce multe beneficii, este bine să aveți în vedere și necesitatea sportului pentru menținerea sănătății fizice în parametri normali. 

Sporturile de iarnă sunt deosebite prin faptul că, majoritatea, nu se pot practica în afara sezonului, deci cu atât mai mult trebuie de profitat de sosirea iernii. Mai mult, acestea pot echilibra rata metabolică, mai scăzută în anotimul rece, când nivelul de sedentarism crește. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Deși o oră de schiat sau de snowboarding pare puțin, temperatura scăzută determină un efort de două ori mai intens din partea organismului pentru termoreglare,  ceea ce înseamnă un număr considerabil mai mare de calorii arse. Un motiv în plus pentru a merge pe pârtie, mai ales după Sărbători!

Așadar, iată câteva sporturi de iarnă propice pentru menținerea sănătății. 

Snowboarding

Snowboardingul este un sport fizic anaerob, ceea ce înseamnă că are un impact redus asupra sistemului cardiovascular, fapt care ajută la creșterea rezistenței și a masei musculare. Mișcările intense, determinate de schimbările subite de direcție, îmbunătățesc echilibrul și flexibilitatea, și întăresc mușchii abdominali și cei inferiori. Mai mult, într-o oră de snowboarding se ard aproximativ 480 de calorii, la o greutate corporală de 68 kg. Este important, însă, de luat în considerare antrenamentul în avans, dacă practicați snowboarding, deoarece există riscul de întinderi sau de alte afecțiuni musculare. De asemenea, nu trebuie de uitat faptul că snowboardingul este un sport de risc mediu, prin urmare este important să vă luați măsurile de precauție necesare când vă aflați pe pârtie. 

Schi

Schiatul face parte din categoria de sporturi care activează toate grupele de mușchi, prin urmare este o modalitate excelentă pentru întreținerea siluetei pe timp de iarnă. Astfel, prin schi vă puteți fortifia mușchii abdominali, dorsali, mușchii brațelor și ai picioarelor. De asemenea, schiatul mărește capacitatea pulmonară, permițând o oxigenare foarte bună a organismului. Este bine de știu că în 6 ore de schiat se pot arde până la 3000 de calorii, în funcție de intensitate și de greutatea corporală. La fel ca snowboardingul, schiatul prezintă anumite riscuri, prin urmare este important să vă echipați adecvat și să va luați toate măsurile de precauție pe pârtie. 

Patinaj

Patinajul de asemenea, ajută la creșterea masei musculare, deoarece face parte din categoria sporturilor cu impact redus asupra sistemului cardiovascular. Astfel, prin patinaj, se lucrează foarte bine o categorie variata de mușchi, printre care coapsele, mușchii dorsali, mușchii spatelui și cei abdominali. Patinajul contribuie și la dezvoltarea flexibilității generale a corpului și a echilibrului. În plus, patinajul este un sport accesibil, care nu necesită o deplasare la munte, ci doar o plimbare până la cel mai apropiat patinoar din oraș. 

Drumețiile pe munte

Drumețiile montane sunt o opțiune excelentă de deconectare și activitate fizică în aer liber pentru persoanele care nu stăpânesc sporturile de iarnă, dar și pentru cei cărora explorarea naturii este o plăcere. Pe lângă peisajele de vis, drumețiile oferă oportunitatea de oxigenare și de tonifiere a organismului. O oră la pas îmbunătățeste semnificativ circulația sangvină și întărește musculatura întregului corp. În plus, drumețiile sunt potrivite pentru persoanele de toate vârstele și pot fi practicate oricând în timpul anului. 

Alergatul

Joggingul este o activitate care poate fi desfășurată în orice moment al anului, în oraș sau în vacanță. Atât timp cât vă echipați corect, cu haine ușoare și izolante, nu există motiv pentru care să nu continuați acest sport și pe timpul iernii. Alergatul are beneficii multiple asupra organismului, printre care tonifiere, oxigenare, stimularea circulației sângelui și creșterea rezistenței. În plus, jogging-ul activează toate categoriile de mușchi și stimulează arderea calorică. 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
https://www.webmd.com/fitness-exercise/features/5-best-winter-sports-to-try#4
https://www.globalhealingexchange.com/7-amazing-health-benefits-of-winter-sports/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0