Clasificarea gonartrozei (stadiile gonartrozei)

Exista 4 stadii ale gonartrozei pe baza examenului clinic, radiologic si artroscopic.

Stadiul 1

In care simptomatologia este caracterizata uneori de redoare (rigiditate) matinala, durere minima si uneori inflamatie locala (edem si tumefactie); radiologic nu exista modificari la nivelul articulatiei, dar artroscopic exista semne ale degenerarii cartilajului (cartilaj moale si opac).

stop artroza

Tratamente

Fara simptomele de la exterior ale gonartrozei de tratat, multi medici nu vor cere pacientului sa urmeze vreun tratament pentru stadiul 1 al gonartozei. Chiar si asa, daca ai o predispozitie pentru artroza de la nivelul genunchiului sau ai un risc crescut de a dezvolta aceasta boala, medicul tau iti poate recomanda sa iei suplimente alimentare, cum ar fi glucozamina si condroitina sau sa incepi un program de exercitii pentru a calma orice simptome minore ale gonartrozei si pentru a incetini progresia acestei forme de artrita.

Stadiul 2

Simptomele sunt moderate cu durere de intensitate medie, redoare articulara matinala importanta, semne de inflamatie locala; radiologic apare ingustarea spatiului articular, iar artroscopic fibrilarea cartilajului si degenerarea meniscului.

Tratamente

Discuta cu medicul tau despre posibilele semne ale gonartrozei. Medicul tau va putea sa detecteze si sa diagnosticheze boala in acest stadiu incipient. Daca este cazul, atunci puteti dezvolta un plan pentru a impiedica gonartroza sa progreseze.

•    Daca esti supraponderal(a), este esential sa slabesti cu ajutorul dietei si al exercitiilor fizice, pentru ca asa vei putea calma simptomele minore si iti vei putea imbunatati calitatea vietii. Chiar si persoanele care nu sunt supraponderale vor avea de beneficiat de pe urma exercitiilor.
•    Protejeaza-ti articulatiile de efort si nu le solicita prea tare, evita sa ingenunchiezi, sa sari sau sa faci genuflexiuni. Exista numeroase accesorii la farmacie care te pot ajuta sa iti stabilizezi genunchiul.
•    Unii pacienti pot avea nevoie de medicatie pentru a calma durerea usoara. Aceste medicamente sunt, de obicei, folosite in combinatie cu terapiile non-farmacologice. De exemplu, daca trebuie sa iei medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru calmarea durerii, ar trebui in acelasi timp sa incerci si unele exercitii fizice simple, sa scapi de kilogramele in plus si sa iti protejezi genunchii de efortul inutil.

Stadiul 3

Cu durere moderata, permanenta, redoare matinala si dupa repaus semnificativa, limitarea mobilitatii articulare, cracmente osoase la miscari de flexie/extensie; radiologic - ingustarea spatiului articular, osteofite marginale, modificarea axului biomecanic al membrului inferior, iar artroscopic - fragmentarea cartilajului articular, corpi liberi intraarticulari, leziuni degenerative ale meniscului.

Tratamente

Daca terapiile non-farmacologice nu functioneaza in cazul tau, medicul iti poate recomanda injectiile cu cortizon. Acesta este un steroid produs in mod natural de corpul tau, care calmeaza durerea cauzata de gonartroza atunci cand este injectat in apropierea articulatiei afectate.

Daca antiinflamatoarele nesteroidiene eliberate fara prescriptie nu mai sunt eficiente, atunci alte medicamente, pe baza de reteta, cum ar fi codeina si oxicodona pot ajuta la calmarea durerii severe in cazul gonartrozei de stadiu 3. Pe termen scurt, aceste medicamente pot fi folosite pentru a trata durerea moderata spre severa.

Pacientii care nu raspund bine la tratamentele conservative pentru gonartroza (fizioterapia, scaderea in greutate, folosirea analgezicelor si a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene) ar putea fi buni candidati pentru a incerca substantele de vascosuplimentare (sau infiltratiile in genunchi). Vascosuplimentele sunt injectii intraarticulare cu acid hialuronic, care se fac in genunchi.

Stadiul 4 

In care durerile intraarticulare sunt mari, insuportabile, apar in repaus, in timpul noptii, la schimbarea vremii, nu mai raspund la medicatia analgezica (antiinflamatoare, paracetamol), apare deformarea articulara si instabilitatea articulara; radiologic – ingustarea pana la disparitie a spatiului articular, osteofite marginale, scleroza osoasa, dezalinierea structurilor osoase,  iar artroscopic absenta cartilajului articular pe portiuni intinse.

Tratamente

Operatia de aliniere a oaselor (sau osteotomia) este o optiune pentru pacientii cu o forma severa de artroza la nivelul genunchiului. In timpul operatiei, un chirurg taie osul de deasupra si de sub genunchi, pentru a-l scurta, pentru a-l alungi sau pentru a-i modifica alinierea. De obicei, osteotomia se face la pacientii mai tineri.

Pe de alta parte, mai exista si optiunea de inlocuire totala a genunchiului (sau artroplastie). Aceasta este ultima solutie pentru majoritatea pacientilor cu gonartroza severa. In timpul procedurii, un chirurg indeparteaza articulatia deteriorata si o inlocuieste cu o proteza, un dispozitiv din metal si plastic. Recuperarea dureaza cateva saptamani sau luni.

 

Evalueaza-ti gratuit riscul de artroza la genunchi sau solduri! Completeaza chestionarul acesta pentru tine, pentru parintii sau bunicii tai si afla rapid daca durerile articulare indica un risc crescut de artroza. Daca te incadrezi in categoria de risc crescut, beneficiezi de un consult gratuit la medicul specialist!

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0