8 remedii naturale pentru un ten fara riduri

Îmbătrânirea este un proces ireversibil, iar intervențiile sunt pentru ajustare și nu pot înlocui tinerețea. Însă putem îmbătrâni frumos și fără prea multe costuri, mai ales că referirile de mai jos sunt făcute la ingrediente pe care cu siguranță le ai în casă.

Remedii naturale pentru un ten fără riduri 

1. Laptele din nucă de cocos 

Acesta este un elixir prețios pentru ten. Aplicat cu regularitate, acesta conferă un efect radiant și sănătos tenului. Datorită vitaminei C și a cuprului ce oferă flexibilitate și elasticitate tenului, dar și vaselor de sânge, nuca de cocos poate amână apariția semnelor îmbătrânirii pe ten.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

2. Avocado

Fructul ajută foarte mult ca tenul să capete acel aspect tânăr și fresh datorită texturii cremoase/ uleioase. Trebuie doar să aplici pe față pasta de avocado sau felii de avocado și tenul va capătă instant acel aspect de întinerire. Este foarte eficient și pentru pielea mâinilor, mai ales în sezonul rece, când temperaturile scăzute sau vântul fac pielea de pe mâini să fie aspră și deshidratată.

3. Uleiul de ricin 

Aplicat pe față, uleiul de ricin ajută la estomparea ridurilor. Este bogat în antioxidanți ceea ce îl califică să fie unul din produsele ideale pentru îngrijirea tenului. Indiferent de tipul de ten, el poate fi aplicat atât pe față, cât și pe zona din jurul ochilor.

4. Cartoful crud

Cartoful crud poate fi folosit cu succes pentru zonele pigmentate ale feței. Aplicat pe față, amestecul de cartof crud, glicerină și apă de trandafiri, în cantități egale, diminuează urmele cicatricelor de pe față.

5. Mierea de albine

Mierea de albine, de cea mai bună calitate, aplicată în jurul ochilor face minuni. Se știe că în această zonă, neavând țesut adipos pentru susținere, pielea, fiind transparentă, lasă să se vadă cu ușurință primele semne de oboseală, dar și de vârstă.

6. Lămâia 

Lămâia nu este folosită doar să-ți potolească setea, ci câteva picături aplicate pe față pot usca prematur coșurile și în egală măsură pot diminua semnele de bătrânețe. Efectul este de catifelare a tenului numai dacă zeama este proaspătă. Conține enzime care ajută la exfolierea și curățarea tenului. De asemenea, este un bun antioxidant natural ce stimulează producția de colagen. Pentru tenul uscat, folosește-o în combinație cu uleiul de măsline. Dacă aveți tenul sensibil, nu folosi zeamă de lămâie pe față.

7. Ananasul

Miezul de ananas aplicat pe față atenuează primele semne de îmbătrânire a tenului. Trebuie lăsat să acționeze 10-15 minute și apoi se îndepărtează prin clătire cu apa călduță. Ananasul conține, pe lângă vitamina C, și betacaroten ce favorizează menținerea structurii și funcției normale a pielii.

8. Uleiul de măsline

Uleiul de măsline, în combinație cu zahărul brun, este perfect pentru o exfoliere perfectă. Nu trebuie omisă importanța exfolierii tenului ce va ajuta ingredientele din lista de mai sus să acționeze mai eficient.

Cum îți mai poți menține tenul tânăr

Pe lângă folosirea acestor alimente pentru menținerea tenului tânăr, mai poți face câteva lucruri ce amână apariția ridurilor ori le estompează pe cele care au apărut deja.

Optează pentru produse cu ingrediente antirid

Alege numai produse cu ingrediente despre care s-a demonstrat că ajută în menținerea unui ten tânăr și frumos. De exemplu, retinolul (vitamina A) este primul antioxidant care este utilizat pe scară largă în cremele antirid fără prescripție medicală. Vitamina C, un antioxidant puternic, ajută la protejarea pielii de efectele nocive ale ultravioletelor, iar ceaiul verde este folosit în produsele de îngrijire a pielii datorită proprietăților sale antioxidante și antiinflamatorii. Printre ingredientele care ar trebui să se regăsească în produsele pe care le aplici pe ten se numără: 

  • Coenzima Q10
  • Extractul din semințe de struguri
  • Hidroxiacizii
  • Niacinamida
  • Peptidele
  • Retinolul
  • Extractul de ceai
  • Vitamina C

Produsele pe care le aplici pe piele se aleg și în funcție de tipul de ten. Pielea ta este grasă sau uscată? Este zona ta T (fruntea, nasul și bărbia) una cu probleme? Cunoașterea tipului tău de piele te poate ajuta să determini ce tipuri de tratamente pentru piele vor funcționa cel mai bine în cazul tău. Dacă tenul tău este predispus la acnee, ai grijă la cremele hidratante cu ingrediente care înfundă porii precum uleiul de măsline. Dacă tenul tău este mixt, este posibil să ai nevoie de tratamente diferite pentru obraji și frunte și nas.

Limitează numărul de produse pe care le aplici pe ten

Utilizarea prea multor produse pe piele, în special a mai mult de un produs anti-îmbătrânire, tinde să irite pielea. Acest lucru face adesea mai vizibile semnele de îmbătrânire, atrag atenția specialiștii. 

Acordă timp produsului să își facă efectul

În timp ce o cremă hidratantă poate ameliora imediat liniile fine, majoritatea produselor își fac efectul abia după șase săptămâni. Uneori poate dura trei luni până să vezi îmbunătățiri. 

Apelează la suplimentele alimentare

Administrarea suplimentelor alimentare pe bază de vitamine și minerale esențiale pentru ten poate fi de mare ajutor în menținerea tenului tânăr, elastic și luminos. Poți alege suplimente cu coenzima Q10, cu acid hialuronic vegetal, dar și cu acizi grași Omega-3, de exemplu.

Adoptă un stil de viață sănătos

Și stilul de viață abordat poate amâna îmbătrânirea tenului. În acest sens, se recomandă renunțarea la fumat, la consumul excesiv de alcool, precum și eliminarea din dietă a zaharurilor, grăsimilor în exces ori a sucurilor.  Am vorbit mai sus despre vitaminele A, D, E și K, antioxidanti și agenți antiinflamatori pe care îi poți aplica pe piele. Cu toate acestea, aceiași nutrienți sunt și mai puternici atunci când îi consumi ca parte a unei diete sănătoase.

O dietă bazată pe fructe, fructe de pădure și legume alimentează celulele pielii cu nutrienți. În felul acesta, ai un ten luminos și strălucitor. O dietă echilibrată, pe bază de fructe, legume, cereale integrale, pește și carne slabă, precum și un stil de viață activ, din care sportul să facă parte, sunt aliați de preț în menținerea tenului (mai) tânăr, în ciuda procesului natural de îmbătrânire.

Folosește cremă de protecție solară în fiecare zi

Cel mai dovedit mod de a arăta mai tânără este evitarea soarelui. Expunerea la razele UV ale soarelui este principalul motiv pentru îmbătrânirea pielii. Bronzul repetat duce la riduri timpurii, pete întunecate și chiar cancer de piele, deoarece razele UV accelerează procesul de îmbătrânire. De fapt, expunerea la soare accelerează îmbătrânirea pielii, inclusiv roșeața și pigmentarea neuniformă.

Modul în care aplici protecție solară este aproape mai important decât crema de protecție pe care o folosești. Este nevoie de aproximativ 2 linguri de cremă de protecție pentru a acoperi tot corpul. Asigură-te că aplici crema de protecție cu generozitate. Dacă folosești o cantitatea prea mică de cremă de protecție solară, nu vei fi protejată de ultraviolete. 

Crema de protecție solară trebuie aplicată cu 15 până la 30 de minute înainte de a ieși din casă. Nu uita să o reaplici la fiecare 2 ore și chiar mai devreme dacă transpiri sau înoți și insistă pe zonele cu probleme, cum ar fi tălpile, vârfurile urechilor și gâtul.

Protejează-ți părul și pielea purtând întotdeauna îmbrăcăminte de protecție, ochelari de soare și o pălărie. De asemenea, folosește cremă de protecție solară pe față în fiecare zi - chiar și în zilele în care afară este înnorat sau rece - înainte de a ieși în aer liber. Prevenirea ridurilor este o modalitate mult mai ușoară de a arăta tânără decât să petreci ore întregi în cabinetul unui chirurg estetician.

Hidratează-te corespunzător

Și pielea ta are nevoie de hidratare, așa că bea cel puțin 8 pahare de apă pe zi. Poate că ți se pare greu să te hidratezi suficient în condiții meteorologice extreme, cum ar fi atunci când este foarte frig sau foarte cald afară, așa că fă-ți un obicei din a avea la tine, oriunde mergi, o sticlă cu apă. De câtă apă ai nevoie depinde și de vremea de afară și de nivelul tău de activitate. Deși este dezbătut de câtă apă avem nevoie zilnic, Institutul de Medicină sugerează să consumăm până la 13 căni pe zi.

Îți poți face o idee despre nivelul tău de hidratare ținând cont de culoarea urinei. Dacă aceasta este de un galben deschis, de culoarea paiului, înseamnă că bei suficientă apă. Urina de culoare închisă semnalează că ar trebui să bei apă. Altfel, riști să te confrunți cu deshidratarea.

Dacă nu-ți place cum arată ridurile pe pielea ta, există opțiuni de tratament disponibile pentru a-ți îmbunătăți aspectul cosmetic, precum microdermabraziunea, dermabraziunea, peelingurile chimice ori refacerea pielii cu laser. 

Tratamentul nu este necesar pentru riduri, dar este o opțiune dacă dorești să  îmbunătățești aspectul tenului. Oricine are riduri poate beneficia de acest tratament dacă alege să facă acest lucru. De regulă, persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani sunt cele care vor să apeleze la astfel de tratamente pentru estomparea ridurilor.

Unele opțiuni de tratament sunt disponibile pentru a elimina definitiv ridurile de pe piele, cum ar fi dermabraziunea. Nu toate procedurile sunt permanente, dar oferă modificări cosmetice temporare pentru a un ten mai tânăr.  

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Dermatology association - Wrinkle remedies
https://www.aad.org/public/everyday-care/skin-care-secrets/anti-aging/wrinkle-remedies
American Society of Plastic Surgeons - Laser Skin Resurfacing
https://www.plasticsurgery.org/cosmetic-procedures/laser-skin-resurfacing


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0