Mic dicţionar de fashion

Clutch, animal print, boyfriend jacket, peep-toe. Sunt doar câteva dintre cuvintele pe care le întâlnim zilnic în revistele de modă şi care par să monopolizeze tendinţele. Ce înseamnă ele de fapt? Îţi prezentăm un mic dicţionar de modă!

Aplicații: decupaje din alte materiale (textile sau nu) atașate pe o piesă vestimentară sau pe un accesoriu, prin coasere sau lipire, cu scopul de a înfrumuseța piesa respectivă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Boho-chic: este un stil care îmbină elemente boeme cu accente hippie, dar şi glam. Aşadar, asortează cu grijă veste, pălării, cizme sau chiar pene pentru un look fantastic, însă fără a cădea în ridicol.

Bonetă: acest termen face referire la piesele care acoperă capul, purtate de femei sau de copii, fără cozoroc sau boruri. De regulă, boneta acoperă partea din spate a capului, precum și creștetul, și este legată sub bărbie.

Camizolă: în secolul al XIX-lea, camizola era o piesă de lenjerie intimă purtată peste corset, care acoperea bustul și soldurile. În zilele noastre, orice piesă de lenjerie intimă purtată peste sutien poartă această denumire. De asemenea, și bluzele și topurile cu o croială similară celei a camizolei din secolul al XIX-lea poartă această denumire.

Clutch: adică o poşetă de mână, din material rigid, care scoate zgomotul “clutch” atunci când se închide. Poate fi din material textil, de piele sau de plastic, ba chiar din metal.

Colecţie capsulă: o colecţie formată din piese cheie, esenţiale, evergreen-uri, care pot fi apoi combinate cu piese de sezon.

 

 

Cruise-collection: există două astfel de colecţii anual: înainte de lansarea colecţiei de toamnă-iarnă şi înaintea lansării colecţiei de primăvară-vară. De fapt, aşa au şi apărut aceste colecţii: ca intermediare colecţiilor clasice, destinate persoanelor cu putere de achiziţie mare, care îşi doreau să strălucească şi între sezoane.

Color-block: această tendinţă combină diverse culori opulente sau complementare, în cadrul aceleiaşi ţinute, care şochează tocmai prin contrast.

Hipster: cuvântul defineşte o cultură contemporană, asociată cu muzica şi cinematograful independent, cu o aplecare spre modă şi artă, îndepărtându-se de canoanele stabilite în mod general. Sunt adepţi ai curentului vintage, pe care îl redau în vestimentaţie şi în modul lor de viaţă.

LBD: sau little black dress defineşte o rochie neagră, cu o croială simplă, atemporală, considerată un must în garderoba fiecărei femei.

Oxford: pantoful clasic, fără toc, care se închide cu șiret sau, în varianta mai modernă, cu un fermoar.

Peep-toe: pantofii deschişi în faţă, cu sau fără toc.

Peplum: un volan sau o zona evazată a unei jachete, bluze, rochii sau fuste cu talie înaltă, care este atașată imediat sub talie. Peplumul poate fi cusut pe piesa vestimentară, dar poate fi și atașat cu ajutorul unei centuri.

Print: cu derivatele sale animal print, floral print. Adică modelul materialului.

Raglan: croială a mânecii, care începe din zona gulerului, atât în față, cât și în spate.

Stilettos: pantofi cu tocul subţire, foarte înalt (cel puţin 10 cm).

Trendsetter: persoane care stabilesc un anumit trend, care au un cuvânt în modă, asociaţi cu o ţinută impecabilă, pe care ceilalţi îi urmează.

Trendy: sau în trend, adică o persoană care respectă tendinţele actuale.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

 

 
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0