De ce ne cade mai mult păr în acest anotimp?

Căderea în exces a părului este un motiv de îngrijorare pentru multe persoane, dar uneori avem numai impresia că ne cade mult păr, fără a ține cont de faptul că este normal să ne cadă undeva între 50 și 100 de fire de păr pe zi. Părul nostru trece prin multiple faze de creștere și regenerare și este important să le înțelegem, pentru a depista o problemă reală, atunci când aceasta apare. 

Așadar, căderea de păr sezonieră este un fenomen normal care apare pe durata verii și la finalul toamnei, care se poate prelungi, uneori, și în lunile de iarnă. Cu toate acestea, nu trebuie să te îngrijorezi. Află, în cele ce urmează, care sunt ciclurile prin care trece părul, când este normal să îți cadă mai mult păr și când este cazul să mergi la medic. 

Fazele de creștere, stagnare și cădere a părului

Potrivit specialiștilor, este normal să îți cadă undeva între 50 și 100 de fire de păr pe zi. Firele noi de păr au o durată de viață între doi și șase ani și, de asemenea, au rolul de a înlocui firele pe care le pierdem zi de zi. Fiecare folicul produce un fir nou de păr, care se dezvoltă în cicluri succesive, înainte de a cădea. 

Astfel, ciclul de viață al unui fir de păr este împărțit în trei faze, și anume: anagenă, catagenă și telogenă. Iată ce se întâmplă în fiecare fază:
-    În faza anagenă, părul crește cu aproximativ 1.30 cm pe lună, iar dezvoltarea sa este mai accelerată pe timpul verii față de iarnă. Această fază de creștere durează undeva între doi și șase ani.
-    Faza catagenă reprezintă încheierea fazei anagene și reprezintă o perioadă scurtă de tranziție care durează aproximativ 10 zile. 
-    Faza telogenă este cea în care firele de păr mature sunt eliberate, pentru a face loc noilor fire. În faza telogenă, foliculul rămâne inactiv pentru trei luni, după care se reinițiază ciclul, începând cu faza anagenă.

Cu toate acestea, de reținut este că fiecare folicul este independent și trece prin ciclul de creștere la timpul său. În caz contrar, ne-ar cădea tot părul deodată. În acest fel, pierdem o cantitate limitată de păr pe zi, fără ca podoaba capilară să aibă de suferit, în condiții normale. 

Potrivit mai multor cercetări, părul tinde să crească mai mult în timpul primăverii, iar firul de păr este mai voluminos, în timp ce, la sfârșitul toamnei, firele de păr încep să se subțieze. Cu toate acestea, specialiștii consideră că regula nu se aplică tuturor persoanelor. 

Un studiu1 observațional demarat de către Johns Hopkins și Universitatea din Washington sugerează, însă, că există, în mod clar, un ciclu de cădere accelerată a părului vara și toamna, adesea chiar și în lunile de iarnă. La polul opus, primăvara există o cerere limitată pentru produse de creștere a părului, în special în lunile martie, aprilie și mai.  

Pe lângă aceste etape normale de cădere a părului, este important de luat în calcul și anumite evenimente din viață, cum ar fi sarcina, pierderea în greutate, anumite intervenții chirurgicale solicitante, ce pot afecta modul în care ne cade părul. Odată ce evenimentul a fost depășit, părul își revine la normal. În ceea ce privește alopecia, aceasta apare, de regulă, în jurul vârstei de 50 de ani, în special la bărbați. Cu toate acestea, pragul de 50 aduce anumite schimbări și în rândul femeilor. Aproximativ 50% dintre femeile de vârsta a doua se confruntă cu probleme mai pregnante de cădere a părului, precum și cu subțierea firelor de păr.  

Cum poți preveni căderea accelerată a părului?

Adesea, factorii de mediu pot contribui la o cădere mai pronunțată a părului, iar aici poți lua măsuri, pentru a-ți păstra părul sănătos și bogat.  Pe durata iernii, multe fire de păr se prind și se rup în fular, glugă și căciulă. Pentru a evita ruperea firelor de păr, îți poți prinde părul într-un coc lejer înainte de a-ți lua hainele de iarnă pe tine. 

De asemenea, ține cont de faptul că, pe timp de iarnă, părul tinde să fie mai uscat, ceea ce facilitează ruperea firelor de păr. Hidratează-ți părul în profunzime la fiecare spălare și descâlcește-l cu blândețe. Pentru hidratare, măștile sunt un remediu foarte util. Caută produse bogate în ingrediente emoliente, cum ar fi untul de shea, uleiul de jojoba, glicerina sau extractul de aloe. De asemenea, uleiurile de păr, aplicate după spălare, pe părul umed, oferă un plus de protecție și hidratare.     

În ceea ce privește uscarea și coafarea părului, evită, pe cât posibil, folosirea aparatelor de stilizare și uscare pe bază de căldură, pentru că acestea pot duce la degradarea și ruperea firelor de păr. Este recomandat să îți lași părul să se usuce în mod natural. Dacă nu ai timp, încearcă să folosești uscătorul de păr pe o temperatură scăzută, pentru a evita deshidratarea firelor de păr. În același timp, nu pleca din casă cu părul umed. Pe lângă riscul de a răci, ține cont de faptul că părul ud este mai vulnerabil în fața factorilor de mediu, iar expunerea la temperaturile scăzute de afară îl pot face să înghețe și să se rupă mai ușor. 

Un supliment alimentar pentru piele, unghii și păr, pe bază de acizi grași Omega-3, poate fi de real ajutor. Iarna avem nevoie de nutrienți mai mult ca oricând, pentru a ține piept temperaturilor scăzute fără a ne compromite sistemul imunitar. Acizii grași Omega-3 au proprietăți antiinflamatoare și regenerante și oferă rezultate vizibile, dacă urmezi o cură de câteva luni. Complexul de vitamine B, zincul, seleniul și acidul hialuronic sunt alte substanțe după care te poți uita atunci când cauți un supliment alimentar pentru piele, unghii și păr. 

Nu în ultimul rând, este important să îți tunzi vârfurile în mod regulat. Acest obicei ajută atât în obținerea unei forme mai frumoase a părului, dar poate preveni și deshidratarea și ruperea firelor de păr din cauza firelor despicate. Specialiștii recomandă tunderea vârfurilor undeva între patru și opt săptămâni. 


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
1. Studiul Seasonality of hair loss: a time series analysis of Google Trends data 2004–2016, publicat în Wiley Online Library, în octombrie 2017, autori: E.Y. Hsiang, Y.R. Semenov, C. Aguh, S.G. Kwatra
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/bjd.16075 
Mayo Clinic – Hair Loss
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/symptoms-causes/syc-20372926 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0