Care sunt beneficiile acidului hialuronic pentru păr?

Poate că ești deja familiarizat cu beneficiile acidului hialuronic în îngrijirea pielii, dar știai că acesta ar putea ajuta și la îmbunătățirea sănătății părului tău? Hai să vedem detalii despre beneficiile potențiale ale acidului hialuronic pentru păr, plus câteva sfaturi despre încorporarea acestui ingredient popular în rutina ta zilnică de îngrijire a podoabei capilare.

Popularitatea acidului hialuronic se referă, cel puțin parțial, la proprietățile sale umectante. Umectanții rețin hidratarea, astfel încât pot aduce completări excelente produselor destinate pielii uscate. În plus, acidul hialuronic tinde să provoace mai puține reacții cutanate în comparație cu alte ingrediente folosite des în îngrijirea pielii.

Diferite părți ale corpului, inclusiv pielea și ochii, conțin în mod natural acid hialuronic. Desigur, substanța găsită în produsele de îngrijire a pielii este de obicei produsă în laborator.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Cum poate ajuta părul acidul hialuronic?

Acidul hialuronic își poate absorbi greutatea în apă, ceea ce adaugă umiditate foliculilor de păr, lucru care oferă un aspect neted și mai puțin electrizat.

Dacă părului tău îi lipsește acidul hialuronic, ceea ce se poate întâmpla în mod natural odată cu înaintarea în vârstă, vei observa probabil șuvițe uscate și subțiri.

Suplimentele sau tratamentele topice pentru păr care conțin acid hialuronic ar putea, deci, să:

•    Ajute la revitalizarea parului
•    Crească capacitatea părului de a reține umezeala
•    Îmbunătățească aspectul general și textura părului

Adăugarea acidului hialuronic la rutina de îngrijire a părului este puțin probabil să oprească căderea deja existentă a părului, deși unii susțin că poate ajuta.

Ce alte beneficii are acidul hialuronic?

Acidul hialuronic poate face ceva mai mult decât să îmbunătățească aspectul general al părului.

Poate de asemenea:

•    îmbunătăți sănătatea generală a pielii
•    ajuta la tratarea dermatitei
•    contribui la reducerea aspectului ridurilor prin netezirea și hidratarea pielii
•    accelera vindecarea rănilor
•    ajuta la ameliorarea durerilor articulare
•    reduce simptomele refluxului acid
•    ajuta la tratarea uscaciunii si disconfortului ochilor

Aceste beneficii pot varia, în funcție de alegerile tale. Poți opta pentru utilizarea  tratamentelor topice cu acid hialuronic sau pentru suplimente. De asemenea, poți face injecții cu acid hialuronic, numite fillere, la un dermatolog, pentru beneficii suplimentare pentru piele.

Deși nu vei obține exact aceleași rezultate din tratamentele topice ca din cele injectabile, acidul hialuronic funcționează bine și ca simplu hidratant.

Oricine poate folosi acid hialuronic?

Poți utiliza acid hialuronic indiferent de tipul tău de păr. Îți va ajuta foliculii de păr să rețină hidratarea, să elimine frizz-ul și, eventual, să adauge volum podoabei capilare. Dacă ai probleme cu pielea uscată a scalpului, acidul hialuronic poate ajuta, de asemenea, la hidratarea oricăror zone uscate și la reducerea fulgilor de mătreață.

Probabil că vei observa cele mai multe beneficii dacă ai părul deteriorat, vopsit sau creț. 

Părul ultra-uscat, deteriorat, ca părul vopsit și decolorat constant, este mai poros decât părul sănătos. Părul poros reține mai greu apa, astfel încât orice agent umed care pătrunde în firele tale se evaporă imediat.

Acidul hialuronic contribuie la reducerea porozității, pentru a minimiza pierderile de umiditate.

Riscuri potențiale și efecte secundare

Dovezile existente nu indică efecte secundare majore ale acidului hialuronic topic. Experții consideră că este foarte sigur de folosit, atât pentru pielea, cât și pentru părul tău.

De asemenea, este puțin probabil să dezvolți o alergie sau o sensibilitate, deoarece corpul tău produce deja acid hialuronic.

Dacă vrei să iei un supliment cu acid hialuronic, îți recomandăm să consulți medicul în prealabil dacă:

•    Ești gravidă sau alăptezi
•    Ai cancer sau antecedente de cancer (suplimentele cu acid hialuronic ar putea favoriza creșterea celulelor canceroase.)

Cum alegi un produs de îngrijire

Până în prezent, puține cercetări se concentrează în mod special pe beneficiile potențiale ale produselor de îngrijire a părului care conțin acid hialuronic.

Cele mai multe cercetări existente au studiat pe modul în care suplimentele și tratamentele topice pot îmbunătăți sănătatea pielii.

Atunci când alegi un produs de îngrijire a părului, dr. Goldstein recomandă să alegi unul care să conțină și ingrediente de întărire, cum ar fi:

•    keratina
•    colagen
•    uleiuri nutritive, cum ar fi uleiul de jojoba sau argan

De asemenea, ea sugerează să optezi pentru un produs foarte hidratant, care să rețină umezeala, cum ar fi un balsam sau un ser, pentru a crește concentrația de acid hialuronic din păr.

Sfat: Mai degrabă decât să întinzi produsul pe vârfurile părului și să-l masezi bine, ar putea fi mai eficient să îl masezi la rădăcină și să îl piepteni pe șuvițe.

Cum se utilizează acidul hialuronic pentru păr

Pentru cele mai bune rezultate, aplică balsamul sau serul după șamponare. Masează-l pe scalp în timp ce părul tău este încă umed (dar nu îmbibat cu apă).

Dacă ai părul deosebit de creț sau uscat sau dacă descoperi că părul îți cade masiv odată cu îmbătrânirea, dr. Goldstein sugerează utilizarea acestui tip de produs zilnic.

Deși este puțin probabil ca acidul hialuronic să îți irite pielea, ea recomandă eliminarea altor ingrediente care ar putea provoca o reacție alergică.

Sfat: Fă întotdeauna un test pe o zonă mică a scalpului înainte de a-l aplica pe întreaga zonă.

•    Aplică-l pe scalp ca tratament pre-șamponare: Înainte de șamponare, poți aplica acid hialuronic pe tot scalpul și să-l masezi cu degetele, cu mișcări circulare, concentrându-te pe zonele care sunt mai problematice decât altele.
•    Folosește-l pe părul umed: Se recomandă aplicarea acidului hialuronic după duș, în timp ce firele de păr sunt încă umede. Nu numai că atunci părul este cel mai receptiv la produse, dar și apa este esențială atunci când se utilizează acid hialuronic. Deoarece acidul hialuronic absoarbe apa, utilizarea ingredientului pe părul umed poate accelera efectul. 
•    Alege produse cu acid hialuronic: Mai eficient decât să experimentezi propriul amestec de păr realizat cu produsele tale de îngrijire a pielii cu acid hialuronic este să utilizezi o formulă special concepută pentru păr. 
•    Folosește-l ca ser leave-in: Serurile de păr cu acid hialuronic ar putea fi utile ca protecție înainte de coafare pe părul umed sau în componența unei măști de păr. Aplică-l de la rădăcină până la vârfuri, piaptănă pentru o distribuție uniformă, apoi aplică produsul de coafare preferat deasupra.
•    Combină-l cu uleiuri: Deși acidul hialuronic singur ajută la îmbunătățirea aspectului părului, se recomandă utilizarea ingredientului împreună cu altele pentru a ajuta efectiv la repararea părului deteriorat. Cele mai bune alegeri sunt: uleiuri de jojoba și argan pentru părul uscat și colagen și proteine, cum ar fi cheratina, pentru întărirea părului. 

Reține!

•    Deși există puține cercetări despre beneficiile acidului hialuronic pentru păr, acesta pare să aibă un anumit potențial pentru creșterea conținutului de umiditate al părului și îmbunătățirea aspectului acestuia.
•    În plus, deoarece este puțin probabil să provoace reacții adverse, nu există niciun motiv să nu îl încerci!


 

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0