Legătura dintre grăsimea abdominală și atacurile de cord repetate [studiu]

Conform celor mai recente cercetări în domeniu, persoanele cu burtă care au, în istoricul medical, un atac de cord, riscă repetarea acestuia. Un studiu recent publicat în European Journal of Preventive Cardiology aduce noi informații în discuție pe acest subiect.

Dacă, până în trecutul apropiat, studiile clinice aduceau dovezi în privința faptului că obezitatea abdominală este un factor de risc pentru un prim atac de cord, conform unui nou studiu 1, grăsimea abdominală poate declanșa atacuri de cord repetate.

Dr. Hanieh Mohammadi, care a condus studiul în cauză, avertizează cu privire la incidența repetării atacurilor de cord la pacienții cu grăsime abdominală. Studiul, cel mai amplu și cu rezultatele cele mai categorice de până acum, a urmărit parcursul a peste 22.000 de pacienți după primul atac de cord, și a analizat legătura dintre obezitatea abdominală (stabilită prin măsurarea circumferinței pacienților) și riscul recurenței atacurilor de cord.

Obezitatea abdominală, factor de risc important în infarct

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cercetătorii s-au axat pe incidente survenite în urma blocării arterelor, precum atacurile de cord și infarcturile fatale și cele care nu s-au soldat cu deces. Subiecții studiului au fost recrutați din registrul național Swedeheart din Suedia, iar aceștia au fost monitorizați pe parcursul a 3 ani și 8 luni. Majoritatea pacienților aveau obezitate abdominală (78% bărbați și 90% femei), cu o circumferință a taliei de peste 94 cm, la bărbați, și peste 80 cm, la femei.

Creșterea obezității abdominale a fost independent asociată cu atacurile de cord și infarcturile soldate sau nu cu deces, separat de alți factori de risc, de exemplu fumatul, diabetul, hipertensiunea, indexul metabolic bazal, precum și de tratamentele de prevenție secundară. Mai mult, circumferința taliei a fost un marker mai important al incidentelor recurente decât obezitatea generală. Conform dr. Mohammadi, motivul pentru care obezitatea abdominală este predominantă la pacienții care au suferit un prim atac de cord este legătura strânsă între aceasta și condițiile favorizante blocării arterelor. Acestea includ: creșterea indexului glicemic, nivelului de zahăr în sânge și rezistenței la insulină.

Circumferința taliei, de vină pentru atacurile de cord repetate?

Rezultatele studiului sugerează faptul că există alte mecanisme negative, asociate cu obezitatea abdominală, care se impun ca factori de risc pentru atacurile de cord repetate și care rămân, momentan, necunoscute. Așadar, pacienții din studiu, deși urmau tratamente de prevenție secundară, prezentau un risc crescut pentru un nou atac de cord. Studiul se remarcă și prin faptul că este primul de acest tip care analizează bărbații și femeile simultan. Cu toate acestea, legătura dintre circumferința taliei și atacurile de cord repetate s-a dovedit a fi mai justificată în cazul bărbaților, deși este de notat faptul că numărul subiecților bărbați a fost de 3 ori mai mare față de cel al femeilor, deci această concluzie nu are suficientă putere statistică pentru a putea fi validată. 

În ceea ce privește posibilele motive pentru care rezultatele au fost diferite, în funcție de gen, acestea par să se datoreze legăturii dintre obezitatea abdominală și grăsimea viscerală, care este, la rândul ei, mai predominantă la bărbați decât la femei. Astfel, grăsimea abdominală a femeilor este, de regulă, grăsime subcutanată, deci mai puțin periculoasă. Concluziile studiului reflectă, prin urmare, un fapt îngrijorător, și anume – grăsimea abdominală nu doar crește exponențial riscul unui prim atac de cord sau infarct, ci mărește și riscul recurenței unui asemenea incident. Așadar, menținerea unui abdomen în parametri normali este foarte importantă pentru evitarea neplăcerilor cardiace, indiferent de grija acordată acestui aspect prin alte mijloace, și anume luarea de tratamente pentru inimă sau efectuarea EKG-urilor în mod regulat. Un abdomen plat se poate întreține cu puțin efort și disciplină, printr-o dietă echilibrată și mișcare zilnică moderată. 

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: 
Bibliografie: 
1 Studiul Abdominal obesity and the risk of recurrent atherosclerotic cardiovascular disease after myocardial infarction, publicat în European Journal of Preventive Cardiology, în ianuarie 2020, autori: Hanieh Mohammadi, Joel Ohm, Andrea Discacciati, Johan Sundstrom, Kristina Hambraeus, Tomas Jernberg, Per Svensson
https://medicalxpress.com/news/2020-01-belly-fat-linked-heart.html
https://www.cdc.gov/heartdisease/facts.htm


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0