Ziua Mondială a Diabetului - Informații esențiale pe care trebuie să le știi despre boală

Sărbătorită pe 14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului este cea mai mare campanie de conștientizare a acestei boli, care atinge un public global de peste 1 miliard de persoane în peste 160 de țări. Află mai multe despre diabet în cele ce urmează.

Potrivit cifrelor oferite de Federația Internațională de Diabet, la nivel mondial există în prezent 463 de milioane de adulți care se confruntă cu această boală. 90% dintre pacienții cu diabet au diabet zaharat de tip 2. Prevalența afecțiunii este în creștere și specialiștii consideră că în realitate există și mai multe persoane diabetice, care nu apar în statistici deoarece nu știu că au boala, pentru că nu au fost diagnosticate.

14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului

În fiecare an, Ziua Mondială a Diabetului se concentrează pe o temă dedicată, care se întinde pe unul sau mai mulți ani. Tema din 2020 este „Asistenta medicală și diabetul”. 

Campania își propune să pună în lumină rolul crucial pe care îl joacă asistentele medicale în sprijinirea persoanelor care suferă de diabet. Pe măsură ce numărul persoanelor cu diabet continuă să crească în întreaga lume, rolul asistenților medicali și al altor profesioniști din domeniul sănătății devine din ce în ce mai important în gestionarea impactului afecțiunii.

Pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului în acest an, Federația Internațională de Diabet organizează un chat pe Twitter cu privire la „Rolul asistentei în îngrijirea diabetului”.

Creșterea cazurilor de diabet, asociată cu stilul de viață actual

Creșterea numărului de persoane cu diabet de tip 2 este provocată de o asociere de factori socio-economici, demografici, genetici și de mediu. Punctele cheie includ îmbătrânirea populației, scăderea nivelului de activitate fizică și creșterea numărului de persoane supraponderale și obeze. Din motive necunoscute, și prevalența diabetului de tip 1 este în creștere.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Diabetul nu este, așa cum se crede în general, o boală a bătrâneții, statistici recente arătând că are un impact asupra tuturor grupelor de vârstă: în prezent, peste un milion de copii și adolescenți au diabet de tip 1, iar 3 din 4 bolnavi de diabet fac parte din populația activă (au între 20 și 64 de ani). Una din 5 persoane cu vârsta de peste 65 de ani are diabet.

Creșterea prevalenței diabetului la nivel mondial pune o presiune mare pe sistemul medical al unor țări și pe capacitatea de a garanta accesibilitatea la tratament pentru toți cei care au nevoie. Persoanele bolnave de diabet care nu știu că au această boală pentru că nu au mers la controale regulate și nu au fost diagnosticate, precum și cele care știu că au boala, dar nu respectă tratamentul, se află la risc de complicații grave: infarct, accident vascular cerebral, insuficiență renală, orbire și amputarea membrelor inferioare.

Dovezile sugerează că diabetul de tip 2 poate fi prevenit, iar un diagnostic timpuriu și respectarea indicațiilor medicului pot întârzia sau chiar evita complicațiile asociate cu această boală. În ceea ce privește prevalența, previziunile experților sunt sumbre, arătând că numărul persoanelor cu diabet va crește la 578 de milioane până în 2030.

Despre diabet

Diabetul este o boală care apare atunci când nivelul zahărului din sânge este prea mare. Cele mai frecvente tipuri de diabet sunt diabetul de tipul 1, de tip 2 și gestațional. Diabetul de tip 1 apare în copilărie sau în adolescență, iar diabetul de tip 2 este mai probabil să apară la persoanele cu vârste de peste 45 de ani, la cele care au antecedente familiale de diabet și la persoanele supraponderale. Diagnosticat și tratat, diabetul poate fi ținut sub control, iar persoana afectată poate duce o viață normală.

Diabetul de tip 1

În diabetul de tip 1, corpul nu produce insulină. Organismul descompune carbohidrații consumați în glucoză (zahărul din sânge), pe care o folosește pentru energie, iar insulina este un hormon de care organismul are nevoie pentru a duce glucoza din fluxul de sânge în celulele corpului. Cu ajutorul terapiei cu insulină și a altor tratamente, diabetul de tip 1 poate fi gestionat, iar persoana afectată poate duce o viață lungă și sănătoasă.

Diabetul de tip 2

În diabetul de tip 2, cea mai frecventă formă de diabet, corpul nu folosește adecvat insulina. Unele persoane pot controla nivelul de zahăr din sânge prin alimentație și sport, în timp ce altele au nevoie de medicamente sau de injecții cu insulină. În orice caz, alimentația adecvată este o componentă cheie în gestionarea diabetului de tip 2, la fel și mișcarea, chiar dacă e vorba doar de mers pe jos până la piață și înapoi, de exemplu.

Ce simptome prezintă o persoană cu diabet

Deși simptomele de diabet de tip 1 și cele de diabet de tip 2 sunt aproximativ aceleași, cauzele lor sunt diferite. Semnele diabetului de tip 1 pot apărea brusc, în timp ce ale diabetului de tip 2 pot apărea gradual (iar uneori, persoana nu prezintă niciun simptom evident și află că are boala doar în urma unui control medical).

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Simptome diabet de tip 1

  • Urinat des
  • Senzație puternică de sete
  • Senzație puternică de foame
  • Oboseală extremă
  • Vedere încețoșată
  • Vânătăi care se vindecă greu
  • Scădere în greutate (deși persoana mănâncă mult).

Simptome diabet de tip 2

  • Urinat des
  • Senzație puternică de sete
  • Senzație puternică de foame
  • Oboseală extremă
  • Vedere încețoșată
  • Vânătăi care se vindecă greu
  • Amorțeală, furnicături sau durere de mâini ori de picioare.

Simptome diabet gestațional

Diabetul gestațional poate apărea la orice femeie însărcinată, însă gravidele supraponderale sau obeze, precum și cele cu istoric familial de diabet, au un risc mai mare. În multe cazuri, femeile însărcinate care au diabet gestațional pot să nu prezinte niciun simptom, iar problema să fie pur și simplu depistată la controalele medicale din timpul sarcinii. Alteori, gravida se confruntă cu nevoia continuă de urinare, uscăciunea gurii, senzație puternică de sete și oboseală. O gravidă care are diabet gestațional poate dezvolta diabet de tip 2 mai târziu în viață.

Opțiuni de tratament în diabet

Spre deosebire de multe alte probleme de sănătate, diabetul este gestionat în principal de persoana afectată, cu sprijinul medicilor și eventual al familiei și al persoanelor apropiate.

Tratamentul diabetului de tip 1

Tratamentul diabetului de tip 1 se bazează pe injecțiile cu insulină, dar nu numai.

Terapia cu insulină

Persoana bolnavă de diabet de tip 1 trebuie să facă injecții cu insulină în fiecare zi, pentru a gestiona nivelul zahărului din sânge și pentru a obține energia de care are nevoie corpul. Medicul va stabili, în funcție de specificul bolii pacientului, cea mai eficientă doză de insulină.

Verificarea glicemiei

De asemenea, glicemia trebuie verificată regulat de către pacientul diabetic, care trebuie să fie atent la nivelurile țintă de zahăr din sânge. Menținerea nivelului glicemiei cât mai aproape posibil de țintă ajută la prevenirea sau întârzierea complicațiilor asociate cu diabetul. Glicemia se poate măsura cu ușurință la domiciliu cu ajutorul testelor de glicemie sau cu un glucometru.

Obiceiurile sănătoase

Stresul poate face mai dificilă gestionarea diabetului, dar activitatea fizică regulată, somnul suficient și exercițiile de relaxare pot fi de ajutor. De asemenea, obiceiurile sănătoase (o alimentație echilibrată, respectând indicațiile medicului, controlul tensiunii arteriale, al colesterolului etc.) sunt esențiale. Foarte important, o persoană cu diabet de tip 1 trebuie să respecte programările la medic pentru a se asigura că tratamentul funcționează sau pentru a face anumite modificări dacă este necesar.

Tratamentul diabetului de tip 2

Tratamentul diabetului de tip 2 include pierdere în greutate, alimentație sănătoasă, exerciții fizice regulate, monitorizarea glicemiei și, în unele cazuri, medicamente sau terapie cu insulină. Acești pași contribuie la menținerea nivelul zahărului din sânge mai aproape de normal, ceea ce poate întârzia sau chiar preveni complicațiile diabetului.

Pierderea în greutate și mâncatul sănătos

Pierderea în greutate poate reduce nivelul zahărului din sânge. Controlul porțiilor și consumul de alimente sănătoase sunt modalități simple de a scăpa de kilogramele în plus. Contrar percepției populare, nu există neapărat o dietă pentru diabetici, cât mai degrabă respectarea unor principii cum ar fi:

  • Mai puține calorii
  • Mai puțini carbohidrați rafinați, în special dulciuri
  • Mai puține alimente care conțin grăsimi saturate
  • Mai multe legume și fructe
  • Mai multe alimente cu fibre.

Activitatea fizică

În ceea ce privește activitatea fizică, toți oamenii, inclusiv persoanele perfect sănătoase, au nevoie de exerciții fizice regulate, iar persoanele care au diabet de tip 2 nu fac excepție. Singura diferență este că bolnavii de diabet trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe un program de exerciții. Trebuie alese activități simple și pe cât posibil plăcute, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau ciclismul, astfel încât să poată fi integrate cu ușurință în rutina zilnică.

Diabeticii nu trebuie să uite că activitatea fizică scade glicemia. Nivelul zahărului din sânge trebuie verificat înainte de orice activitate. Uneori, poate fi indicată o gustare înainte de a face mișcare pentru a preveni scăderea zahărului din sânge - dacă persoana ia medicamente pentru diabet care scad glicemia. De asemenea, este important să se reducă timpul petrecut în sedentarism, cum ar fi statul la televizor.

Monitorizarea zahărului din sânge

În funcție de planul de tratament, poate fi necesar ca nivelul zahărului din sânge să fie verificat din când în când sau, dacă se face terapie pe insulină, de mai multe ori pe zi. Monitorizarea atentă este singura modalitate pentru diabetic de a se asigura că nivelul zahărului din sânge rămâne în intervalul țintă.

Medicamentele pentru diabet și terapia cu insulină

Unele persoane care au diabet de tip 2 își pot atinge nivelurile țintă de zahăr din sânge doar cu dietă și exerciții fizice, dar multe au nevoie și de medicamente pentru diabet sau de insulină. Decizia cu privire la ce medicamente sunt cele mai bune depinde de mulți factori, inclusiv nivelul glucozei și orice alte probleme de sănătate cu care se confruntă persoana. Exemple de tratamente posibile pentru diabetul de tip 2 includ metformina, glibenclamida, repaglinida și rosiglitazona.

Prevenire diabet

Deși nu se cunosc nici cauza apariției și nici metode de prevenire pentru diabetul de tip 1, în ceea ce privește diabetul de tip 2 există o serie de pași simpli care pot preveni instalarea acestei probleme de sănătate cronice:

Controlul greutății

Excesul de greutate este cea mai importantă cauză a apariției diabetului de tip 2. A fi supraponderal crește șansele de a dezvolta diabet de tip 2 de șapte ori. A fi obez crește riscul de diabet cu de 20 până la 40 de ori. Dacă ai probleme cu numărul de kilograme și nu reușești să ajungi singur la o greutate normală, cere sfatul medicului de familie sau al unui nutriționist acreditat.

Evitarea sedentarismului

Inactivitatea favorizează instalarea diabetului de tip 2. Lucrând mușchii mai des și mai mult le îmbunătățește capacitatea de a utiliza insulina și de a absorbi glucoza. Acest lucru pune mai puțin stres pe celulele care produc insulină. Nu sunt necesare perioade lungi de exerciții intense și dificile, ci pur și simplu e nevoie de mișcare regulată: studiile arată, de exemplu, că mersul rapid pentru o jumătate de oră în fiecare zi reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 cu 30%. 

Adoptarea unei diete sănătoase

O alimentație care favorizează legumele și fructele, cerealele integrale, proteinele slabe și nucile în detrimentul zahărului, al grăsimilor, al cărnurilor procesate este o alimentație care scade riscul apariției diabetului. Nu doar alimentele contează în prevenirea diabetului, ci și băuturile: hidratarea corectă se face cu apă (aproximativ 2 litri pe zi), ceai de plante neîndulcit și supe de legume. Cafeaua trebuie consumată cu moderație, iar băuturile zaharoase e bine să fie evitate.

Renunțarea la fumat

Evitarea fumatului sau renunțarea la acest obicei nociv este un element important în prevenirea diabetului. Cercetările arată că fumătorii au un risc cu 50% mai mare decât nefumătorii să facă diabet de tip 2.

Consumul responsabil de alcool

Dovezile științifice au asociat în mod constant consumul moderat de alcool cu riscul redus de boli de inimă, dar același lucru poate fi valabil și pentru diabetul de tip 2; unele studii indică faptul că un consum moderat de alcool scade riscul de diabet de tip 2 (nu mai mult de un pahar cu vin sau cu bere pe zi pentru femei, și nu mai mult de două pahare pentru bărbați).

 

 

Sursă foto: Shutterstock
https://www.shutterstock.com/image-photo/woman-hand-holding-blue-ribbon-text-1217679952
Bibliografie:
World Diabetes Day - Latest figures show 463 million people now living with diabetes worldwide as numbers continue to rise
https://worlddiabetesday.org/media-hub/
American Diabetes Association - Diabetes
https://www.diabetes.org/diabetes
CDC - Type 1 Dyabetes
https://www.cdc.gov/diabetes/basics/type1.html
Mayo Clinic - Type 2 Diabetes
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/type-2-diabetes/diagnosis-treatment/drc-20351199

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0