Micsorarea stomacului la adolescenti - argumente pro si contra

Obezitatea la adolescenti este din ce in ce mai intalnita in zilele noastre. Asadar, micsorarea stomacului a devenit o preocupare a tinerilor adulti care sufera de supraponderalitate, precum si a parintilor acestora  - iata ce recomandari fac medicii, cu privire la micsorarea stomacului la aceasta varsta problematica.

Obezitatea in perioada adolescentei nu are consecinte nedorite numai asupra stimei de sine si a relationarii cu cei din jur, ci vine si cu o serie de riscuri pentru sanatate, incepand de la riscul de steatohepatita non-alcoolica si pana la cel de diabet ori afectiuni cardiovasculare. Depresia, tulburarile alimentare si anxietatea sunt adesea urmari ale obezitatii in perioada adolescentei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Dieta si sportul sunt principalele masuri luate impotriva obezitatii la adolescenti, insa acestea rareori au rezultate pe termen lung. La adolescentii care au un indice de masa coroporala mai mare de 35 si la care au aparut deja complicatii ale obezitatii precum apneea in somn, steatoza hepatica severa sau diabetul de tip 2, medicii iau in considerare varianta chirurgiei bariatrice.

Medicul ia in calcul si stabilitatea emotionala a pacientului atunci cand ia decizia de a face sau nu micsorare de stomac pacientului adolescent. Este foarte important ca pacientul sa aiba maturitatea si stabilitatea emotionala necesare, astfel incat sa inteleaga ce il asteapta si sa isi asume consecintele – recuperarea dupa o asemenea interventie nu este tocmai usoara pentru un adolescent, iar regulile stricte de dupa aceasta interventie pot reprezenta, de asemenea, un obstacol.

Contraindicatii pentru aceasta interventie chirurgicala la adolescenti intervin in caz de abuz de substante, dar si in cazul tulburarilor psihice ori a altor afectiuni medicale asociate.

Multi medici se opun, insa, chirurgiei bariatrice la adolescenti, preferand sa amane aceasta varianta si sa incerce metodele conventionale pana cand tanarul ajunge la maturitate. Acestia sunt de parere ca riscurile la care e expus adolescentul in timpul, dar si dupa aceasta procedura, pot fi evitate.

Totodata, dezvoltarea adolescentului poate fi afectata de procedura de micsorare a stomacului. Nu se cunosc inca efectele pe termen lung ale unei asemenea proceduri asupra mintii si corpului adolescentului.

Nefiind foarte bine studiate efectele chirurgiei bariatrice asupra adolescentilor, medicii nu vor recomanda aceasta interventie chirurgicala decat in cazurile extreme, atunci cand complicatiile obezitatii pun in pericol sanatatea tanarului adult si sunt mai riscante decat interventia chirurgicala.

Este recomandat ca parintele sa ia decizia impreuna cu medicul, insa la fel de important este si ca adolescentul sa fie de acord cu aceasta interventie. In acest fel, se reduc riscurile post-operatorii.

Ce riscuri implica chirurgia bariatrica la adolescenti

La fel ca orice alta interventie chirurgicala, si cea de micsorare a stomacului are o serie de riscuri, printre care si:

  • Riscul de infectie
  • Riscul de sangerari
  • Riscul de formare a unui cheag de sange
  • Riscuri asociate cu anestezia.


Dupa interventia chirurgicala, adolescentul se poate confrunta cu urmatoarele efecte secundare:

  • Greata
  • Varsaturi
  • Probleme la inghitire
  • Dureri abdominale
  • Reflux gastroesofagian
  • Intinderea stomacului, care la randul ei vine la pachet cu kilogramele pierdute.

Cum este adolescentul pregatit pentru interventia chirurgicala de micsorare a stomacului

In primul rand, medicul ii va face o examinare fizica, apoi analize de sange, ecografii si analiza urinei.

Inainte de operatie, adolescentul va fi trimis la nutritionist, dar si la psiholog, astfel incat medicii sa confirme faptul ca acesta este pregatit pentru o asemenea interventie chirurgicala.

Medicul va recomanda adolescentului sa nu administreze o serie de medicamente cu cateva zile inainte de interventia chirurgicala.

Este extrem de important ca tanarul sa inteleaga ca operatia este doar primul pas, insa ca foarte important este stilul de viata abordat dupa aceasta interventie. Dieta stricta si sportul nu sunt excluse din programul de slabire, in ciuda acestei interventii.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0