Educația școlară scade riscul cardiovascular [studiu]

Dacă până acum se știa că educația ne ajută să ne păstrăm sănătatea creierului, un nou studiu¹ sugerează că învățatul este util și pentru sănătatea inimii.

Educația școlară este un predictor excelent al bolilor de inimă, au arătat deja mai multe studii. Dr. Arshed A. Quyyumi, profesor de medicină și directorul Institutului de Cercetare Cardiovasculară Clinică Emory din Atlanta, a declarat că, deși a avea mai puțini ani de școală nu reprezintă un factor de risc la fel de mare ca fumatul sau diabetul, este totuși semnificativ. 

O persoană cu studii superioare care a avut deja un atac de cord se confruntă cu același risc de a muri într-o anumită perioadă de timp ca o persoană fără studii universitare care nu a avut niciodată un atac de cord. Cu alte cuvinte, a nu avea un nivel înalt de educație școlară este ca și cum ai fi avut deja un infarct.

Educația școlară, importantă pentru sănătatea inimii

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Aceasta este una dintre constatările desprinse dintr-un studiu recent, publicat în Journal of the American Heart Association, care a urmărit adulți mai în vârstă cu boli coronariene timp de aproximativ patru ani. Cei al căror nivel de educație cel mai înalt era școala primară sau gimnaziul au avut un risc cu 52% mai mare de a muri din orice cauză decât cei care au terminat facultatea sau aveau studii postuniversitare. Cu cât cineva are mai multă educație, cu atât riscul cardiovascular este mai mic, sunt de părere autorii studiului.

Chiar și la persoanele fără boli cardiace existente, riscul de a dezvolta în cele din urmă boli coronariene, insuficiență cardiacă sau accident vascular cerebral a fost de 59% pentru bărbați și 51% pentru femeile cu studii oprite la școala generală, comparativ cu 42% pentru bărbați și 28% pentru femeile care au mers mai departe cu educația școlară, conform unui studiu din 2017, apărut în JAMA Internal Medicine.

Oamenii de știință sunt de părere că există dovezi crescânde și convingătoare că educația este într-adevăr un factor critic de risc pentru bolile de inimă. Natura exactă a conexiunii încă este cercetată, dar există o mulțime de căi diferite care leagă educația și sănătatea inimii.

Studiul lui Quyyumi, de exemplu, a arătat că, cu cât educația formală a unei persoane este mai mare, cu atât este mai puțin probabil ca acea persoană să fumeze sau să aibă tensiune arterială ridicată ori diabet, adică să aibă factori de risc pentru bolile de inimă. Dar, din moment ce studiul său a fost ajustat pentru acestea, riscurile tradiționale nu oferă o imagine completă.

Persoanele mai educate sunt mai bine informate despre obiceiurile sănătoase

Persoanele care au niveluri mai ridicate de educație au mai multe șanse să obțină locuri de muncă mai bune, subliniază oamenii de știință. În SUA, de exemplu, acest lucru este legat de posibilitatea de a obține asigurări de sănătate mai bune. În plus, riscul mai mic pentru boli cardiovasculare al persoanelor mai educate este legat și de faptul că acele persoane sunt mai informate despre ceea ce înseamnă mâncarea sănătoasă.

S-a dovedit că persoanele mai educate au niveluri mai scăzute de stres, poate pentru că se simt mai confortabil din punct de vedere financiar. Aceste niveluri mai scăzute de stres sunt, evident, mai bune pentru inimă pe termen lung. O persoană cu mai puțină educație și cu venituri mici este, de asemenea, mai puțin probabil să aibă o rețea de sprijin care să o ajute să aibă grijă de ea atunci când are probleme de sănătate. Acest lucru i-ar putea îngreuna și respectarea tratamentului.

Lacunele de realizare educațională pot fi observate pe linii rasiale. Potrivit unui raport din 2019 al Centrului Național pentru Statistici Educaționale, începând din 2016, procentul persoanelor cu vârsta de 25 de ani și peste care nu au terminat liceul a fost cel mai mare pentru hispanici (33%), urmat de indienii americani / nativii din Alaska (17%), negri (15%), asiatici și insulari din Pacific (13% fiecare) și albi (8%).

Grupurile minoritare etnice și rasiale se pot confrunta, de asemenea, cu discriminarea sistemică, pe care cercetătorii au legat-o de o stare de sănătate mai slabă. De exemplu, un studiu din 2020, publicat în revista Hypertension, a constatat că o viață expusă la stresul discriminării poate crește riscul de hiptertensiune arterială la afro-americani.

Programa școlară ar trebui să includă și educație sanitară

Din păcate, sunt de părere cercetătorii, nu există un remediu universal pentru a depăși aceste lacune în educație și ar fi nevoie de o mobilizare la nivel mondial și național pentru susținerea educației în rândul tuturor persoanelor. Mai mult decât atât, suportul pentru o persoană ar trebui început încă de dinainte ca aceasta să se nască, prin asigurarea că mama are parte de susținere prenatală corespunzătoare.

Dezvoltarea creierului se petrece în bună parte în primii ani de viață ai unei persoane; cantitatea și calitatea dezvoltării creierului depinde de cantitatea și de calitatea interacțiunilor pe care copilul le are în mediul lui social, cu familia și cu alte persoane din jur. Oamenii de știință consideră că educația trebuie luată în considerare atât în cercetare, cât și în cabinetele medicilor. Savanții spun că lumea științifică tinde să se gândească de obicei la factorii de risc biomedical în loc să ia în calcul și factorii de risc social.

Acest lucru nu înseamnă, spun autorii studiului, că medicii ar trebui să înceapă să întrebe pacienții despre nivelul lor de educație în timpul examenelor clinice, dar consideră că medicii ar trebui să ia în considerare capacitatea unui pacient de a înțelege boala de care suferă și importanța tratamentului recomandat.

O soluție pentru o mai bună educație în ceea ce privește sănătatea ar putea fi introducerea în școli a unor programe de lecții pe înțelesul copiilor, prin care aceștia să conștientizeze importanța igienei personale și a alimentației pentru o viață sănătoasă, precum și care sunt factorii de risc pentru anumite boli, inclusiv cele cardiovasculare.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
NCBI - Low Educational Attainment is a Predictor of Adverse Outcomes in Patients With Coronary Artery Disease
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6755831/
1. Studiul „Low Educational Attainment is a Predictor of Adverse Outcomes in Patients With Coronary Artery Disease”, apărut în J Am Heart Assoc. 2019 Sep 3; 8(17): e013165. Published online 2019 Sep 3. doi: 10.1161/JAHA.119.013165, autori Arshed A. Quyyumi et al.
NCES - Status and Trends in the Education of Racial and Ethnic Groups
https://nces.ed.gov/programs/raceindicators/indicator_RFA.asp

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0