8 simptome ale cancerului de piele pe care le ignori

Finalul verii reprezinta momentul ideal pentru a-ti examina pielea astfel incat sa te asiguri ca radiatiile UV la care te-ai expus in timpul verii nu ti-au cauzat probleme majore.

Potrivit medicilor, in cele mai multe cazuri cancerul de piele nu este simptomatic, nu cauzeaza dureri sau mancarimi, ceea ce inseamna ca poate fi diagnosticat abia in stadiu final. Fiind insa foarte atent la detalii si la semnele pe care ti le arata pielea ta, ai sansa de a depista cancerul de piele in faza incipienta - iata care sunt simptomele cancerului de piele pe care ai tendinta gresita de a le trece cu vederea!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Modificarea alunitelor – melanomul, cel mai rar dar si cel mai agresiv cancer de piele, se manifesta prin transformari ce apar la nivelul alunitelor. Acestea isi schimba forma, textura, aspectul, diametrul si chiar si culoarea atunci cand apare melanomul, iar tu trebuie sa fii foarte atent la aceste mici detalii pentru a merge de urgenta la medic in momentul in care observi transformarile.

O zona inrosita si solzoasa – daca dintr-o data apare, la nivelul pielii, o portiune care se inroseste si capata un aspect solzos, iar aceasta zona nu se vindeca in cateva saptamani chiar daca o hidratezi corespunzator, poate fi vorba despre carcinom bazocelular – cel mai raspandit tip de cancer de piele. Cu usurinta confundate cu eczemele, simptomele acestui tip de cancer pot fi ignorate mult timp.

O umflatura care nu se opreste din sangerat – daca apare la nivelul pielii o umflatura care arata precum un cos dar nu este cos, care sangereaza, se vindeca, apoi sangereaza iar si iar, este posibil sa fie, din nou, vorba despre carcinom bazocelular.

O umflatura cu aspect lucios – tot carcinomul bazocelular se poate manifesta si sub forma unui nodul de culoare roz, alba sau rosie, care are un aspect lucios.

O zona care capata subit aspect de cicatrice – stii sigur ca nu te-ai lovit niciodata in zona respectiva, insa la nivelul pielii a aparut o cicatrice de culoare alba sau galbuie, al carei aspect este lucios? Ei bine, este recomandat sa mergi de urgenta la medicul dermatolog intrucat este posibil sa fie vorba despre o forma agresiva de carcinom bazocelular.

 

 

Pete rosii care se extind – daca petele rosii au aparut in jurul unei alunite si se tot extind fara sa aiba un motiv evident, este posibil sa fie vorba despre o serie de schimbari la nivelul celular, iar cancerul de piele sa fie responsabil pentru aceste schimbari.

Sensibilitate, prurit sau durere – o serie de afectiuni dermatologice pot cauza sensibilitate, mancarime sau durere, printre care si cancerul de piele. Medicul dermatolog este cel in masura sa descopere cauza acestor simptome si sa stabileasca diagnosticul corect.

O excrescenta de culoare roz – marginile acestei excrescente sunt mai inalte decat mijlocul sau, iar centrul are aspect dantelat ori poate capata chiar si o crusta subtire. In cazul in care detectezi o asemenea formatiune la nivelul pielii, trebuie sa mergi la cabinetul medicului dermatolog de urgenta.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0