Mancarimi la nivelul sanilor si mameloanelor: ce semne sa nu ignori?

Rezumat: Articolul explică de ce mâncărimile la nivelul sânilor și mameloanelor sunt frecvente și, uneori, au cauze simple, precum pielea uscată, eczema, psoriazisul, săpunurile iritante, detergentul de rufe, transpirația, sarcina, alăptarea, menstruația sau menopauza.

Totuși, anumite modificări nu trebuie ignorate: noduli, roșeață persistentă, aspect de coajă de portocală, secreții mamelonare, retracția mamelonului, schimbarea formei sânului sau descuamarea pielii.

Se recomandă autoexaminarea lunară, consultul medical și investigațiile potrivite, deoarece depistarea timpurie crește șansele de tratament eficient, iar diagnosticul corect poate fi pus doar de medicul specialist, după consult și analize adecvate.

1. Mâncărimi de piele normale
2. E normal să ai o mâncărime la nivelul sânilor?
3. Cauze prurit la sân
   a. Ai eczemă, psoriazis sau piele uscată
   b. Ai o reacție chimică la săpunul sau detergentul de haine pe care îl folosești
   c. Nu ai făcut duș după un antrenament solicitant
   d. Ești însărcinată
   e. Alăptezi
   f. Ești la menstruație
   g. Intri în perioada de premenopauză sau menopauză
4. Nu ignora modificările apărute la nivelul sânilor!
5. Când să mergi la medic?
6. Concluzie

Studiul Gardenia pentru LES

1. Mâncărimi de piele normale

Mâncărimi de piele (prurit) pot apărea în multe situații și pot fi considerate obișnuite atunci când sunt trecătoare, ușoare și au o cauză evidentă. De exemplu:

  • Piele uscată: apare frecvent iarna, după dușuri fierbinți, după folosirea săpunurilor dure sau la persoane cu piele sensibilă.
  • Iritație ușoară: de la haine strâmte, materiale sintetice, transpirație, detergent, parfumuri sau produse cosmetice noi.
  • Înțepături de insecte: mâncărime locală, cu o mică umflătură, care se ameliorează în câteva zile.
  • Vindecarea pielii: zgârieturi, mici răni sau arsuri solare pot mânca pe măsură ce se vindecă.
  • Transpirație și căldură: pot provoca mâncărimi temporare, mai ales în pliuri sau sub haine strânse.
  • După epilat sau ras: poate apărea mâncărime ușoară din cauza iritației foliculilor.

Ar trebui să ceri sfatul medicului dacă mâncărimea este intensă, persistă peste 1–2 săptămâni, te trezește noaptea, apare pe tot corpul fără explicație, este însoțită de icter, febră, scădere în greutate, oboseală puternică, umflături, bășici, răni, secreții, durere sau erupție.

 2. E normal să ai o mâncărime la nivelul sânilor?

Da, poate fi normal să ai o mâncărime la nivelul sânilor, mai ales dacă aceste mâncărimi sunt ușoare, trecătoare și apar în contexte clare: piele uscată, transpirație, frecare de la sutien, detergent nou, schimbări hormonale înainte de menstruație, sarcină sau alăptare.

Însă, dacă eo astfel de mâncărime este persistentă, unilaterală sau vine cu modificări vizibile ale sânului ori mamelonului, e nevoie de un consult medical.

3. Cauze prurit la sân

a. Ai eczemă, psoriazis sau piele uscată

Cel mai adesea, pe de o parte, persoanele cu eczemă dezvoltă zone uscate de piele, cu mâncărimi, în pliurile de la nivelul brațelor sau genunchilor. Psoriazisul, pe de altă parte, provoacă apariția unor plăci albe și a unor zone roșii mai ridicate pe scalp, pe coate și pe genunchi.

Însă e bine de știut că ambele afecțiuni ale pielii pot provoca mâncărimi în zona mameloanelor și la nivelul întregului sân. Cere sfatul medicului dacă ai aceste simptome.

b. Ai o reacție chimică la săpunul sau detergentul de haine pe care îl folosești

Substanțele chimice adăugate în produsele de curățare care intră în contact direct cu pielea pot declanșa o dermatită de contact (mâncărimea pornește, așadar, de la o substanță iritantă).

Pentru că sânii sunt săpuniți în duș, în fiecare zi, și sunt acoperiți pe parcursul zilei de un material textil care a fost spălat cu detergent de rufe, nu este de mirare că sunt mai predispuși la mâncărimi. 

Multe paciente se pot confrunta cu o erupție cutanată sau cu piele înroșită dacă sunt expuse la un săpun iritant sau la un detergent de rufe pe care nu îl tolerează. În această situație, e bine să se cumpere un săpun blând și un detergent de haine pentru piele sensibilă.

c. Nu ai făcut duș după un antrenament solicitant

Transpirația este în mare parte alcătuită din sare, care poate să îți usuce pielea dacă stă prea mult în acea zonă. După ce pielea se usucă, poate să apară prurit.

Transpirația pe care o lași pe pielea de sub sâni poate contribui la senzația de mâncărime, atrăgând microorganismele în acea zonă și contribuind la apariția unor infecții fungice.

Așadar, dacă ai făcut un antrenament sportiv sau pur și simplu ai transpirat în drum spre casă, e bine să faci imediat duș.

d. Ești însărcinată

Când o femeie rămâne însărcinată, modificările hormonale și creșterea în greutate fac ca sânii și mameloanele să devină mai mari. Deși poate părea ciudat, faptul că pielea se întinde în acele zone poate avea drept rezultat o mâncărime mai pronunțată.

Ca să nu te mai scarpini, poți încerca să aplici o loțiune hipoalergenică pe pielea de pe piept, după duș.

e. Alăptezi

Și alăptarea poate să declanșeze mâncărimi de piele în această zonă, în special în jurul mameloanelor. Reziduurile rămase de la laptele matern pot provoca iritații, la fel cum și suptul constant (sau mușcăturile) unui bebeluș înfometat pot irita sânii.

Mergi la doctor dacă mâncărimea este acompaniată de alte simptome, cum ar fi durere, umflături sau piele crăpată în zona mameloanelor. Acestea sunt semnele unei mastite, o problemă des întâlnită la mamele care alăptează la sân.

f. Ești la menstruație

Probabil ai observat că sânii se simt mai sensibili sau te dor în săptămâna de dinaintea menstruației sau chiar și în timpul menstruației.

La fel ca în cazul altor probleme care au legătură cu menstruația, și când e vorba de o mâncărime la nivelul sânilor poți da vina pe modificările hormonale din organism.

Când nivelul hormonilor fluctuează, sânii tind să devină mai sensibili, ceea ce înseamnă că pot fi mai predispuși la iritații și la mâncărimi. Tulburările hormonale de la menopauză pot avea același efect, adică mâncarimile sânilor sunt frecvente.

g. Intri în perioada de premenopauză sau menopauză

Modificările de la nivelul sânilor, sub influența scăderii nivelurilor de estrogen și progesteron pot genera prurit, uneori senzația de tensiune a sânilor și dureri.

Mai ales când acestea se instalează la un sân care a suferit în perioada fertilă fibroze chistice, adenofibroame și alte forme de patologie asociate variațiilor hormonale.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

4. Nu ignora modificările apărute la nivelul sânilor!

Dincolo de acele mâncărimi de piele care au o cauză ușor de identificat, există anumite semne și simptome la nivelul sânilor pe care nu trebuie să le treci cu vederea, pentru că pot trăda un cancer mamar.

Primele simptome ale cancerului mamar sunt, de regulă, o zonă de țesut îngroșat care există în interiorul sânului sau un nodul în glanda mamară ori în axilă. Alte simptome ale cancerului la sân pot fi:

  • durere în zonele axilelor (la subraț) ori durere de sâni care nu se modifică odată cu menstruația lunară;
  • roșeață pe pielea sânului sau un aspect neobișnuit, precum coaja de portocală;
  • o iritație în preajma sau pe unul dintre mameloane;
  • scurgere de secreții dintr-un mamelon, care conține cel mai probabil sânge;
  • retracția mamelonului;
  • o schimbare în ce privește dimensiunea sau forma sânului;
  • pielea de pe sân sau de pe mamelon se exfoliază ori se descuamează (pare că se cojește).

5. Când să mergi la medic?

Chiar dacă ai simțit un nodul la sân, e bine de știut că majoritatea acestor formațiuni nu sunt canceroase, însă ar trebui să mergi la un medic specialist, pentru a investiga natura nodulului.

Se poate efectua atât ecografie de sân sau fibroelastografie cu examen Doppler (care vizează neo-vascularizația generată de posibile tumori periculoase), cât și mamografie, în funcție de vârsta pacientei și de ce rezultate au celelate investigații (consultul senologic și ecografia).

E bine să-ți faci un obicei ca, fiecare lună, după menstruație, sa faci o autoexaminare a sânilor, pentru a depista eventualele modificări la nivelul acestora și la nivelul ganglionilor axilari.

Dacă descoperi anumite modificări, recomandarea noastră este să mergi la medicul de familie pentru a-ți da o trimitere la un medic ginecolog, care să te consulte și să-ți recomande investigațiile imagistice necesare.

Orice afecțiune depistată de timpuriu are șanse mai mari de a fi tratată și, acolo unde este posibil, vindecată.

6. Concluzie

În concluzie, mâncărimile sânilor și mameloanelor sunt, de multe ori, legate de iritații, piele uscată, transpirație sau schimbări hormonale normale, precum cele din sarcină, alăptare, menstruație sau menopauză.

Totuși, articolul subliniază că nu trebuie ignorate simptomele care apar împreună cu roșeață persistentă, noduli, secreții cu sânge, retracția mamelonului, modificări de formă sau piele descuamată.

Autoexaminarea lunară și prezentarea la medic ajută la depistarea rapidă a problemelor. Chiar dacă majoritatea modificărilor nu sunt canceroase, evaluarea medicală rămâne cea mai sigură cale pentru diagnostic, tratament și liniște.

Orice schimbare nouă, unilaterală sau persistentă ar trebui discutată cu un specialist cât mai curând posibil.

Întrebări și răspunsuri

Întrebare: Ce înseamnă când te mănâncă sânul?
Răspuns: Poate însemna o iritație simplă, piele uscată, transpirație, reacție la detergent sau schimbări hormonale, dar dacă mâncărimea persistă ori apare cu noduli, roșeață sau secreții, este nevoie de consult medical.

Întrebare: Ce înseamnă o pată roșie pe sân?
Răspuns: O pată roșie pe sân poate fi cauzată de iritație, eczemă, alergie sau infecție locală. Dacă nu trece, se extinde, doare sau modifică aspectul pielii, trebuie verificată de medic.

Întrebare: Pot fi mâncărimile sânilor semn de sarcină?
Răspuns: Da, în sarcină, sânii și mameloanele se pot mări, iar întinderea pielii și modificările hormonale pot provoca mâncărimi.

Întrebare: De ce apar mâncărimi de piele în alăptare?
Răspuns: Pot apărea din cauza iritației produse de supt, reziduurilor de lapte matern, pielii crăpate sau unei inflamații. Dacă există durere, umflare sau fisuri, este indicat consultul medical.

Întrebare: Când trebuie să mergi la medic pentru o mâncărime la nivelul sânilor?
Răspuns: Mergi la medic dacă apar noduli, secreții mamelonare, sânge, retracția mamelonului, piele descuamată, roșeață persistentă, aspect de coajă de portocală sau modificări ale formei sânului.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Why Are Your Breasts Itchy?
https://health.clevelandclinic.org/itchy-breast
PMC - Nipple thrush or dermatitis: a retrospective cohort study of nipple-areolar complex conditions and call for coordinated, multidisciplinary care
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11810049/ 
Studiul „Nipple thrush or dermatitis: a retrospective cohort study of nipple-areolar complex conditions and call for coordinated, multidisciplinary care”, apărut în J Am Acad Dermatol. 2023 Feb 6;88(6):1383–1384. doi: 10.1016/j.jaad.2023.01.033, autori: Anna Sadovnikova et al.


Te-ar mai putea interesa și...


Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0