Diagnosticarea timpurie a cancerului ovarian nu salvează mai multe vieți

Un studiu randomizat la scară largă de screening anual pentru cancerul ovarian, condus de cercetători de la University College London, arată că diagnosticul timpuriu nu a reușit să reducă decesele cauzate de boală.

Deși rata la care femeile sunt diagnosticate cu cancer ovarian a scăzut în ultimii ani, zeci de mii de femei primesc anual acest diagnostic și majoritatea își pierd viața din cauza acestei boli. Acest tip de cancer se dezvoltă în principal la femeile mai în vârstă, cam jumătate dintre cele diagnosticate având peste 63 de ani.

De obicei, cancerul ovarian nu este diagnosticat până când nu ajunge într-un stadiu tardiv și greu de tratat. Studiul¹ de față a fost conceput pentru a testa ipoteza că o metodă de screening fiabilă, care depistează cancerul ovarian mai devreme, când tratamentele ar putea fi mai eficiente, ar putea salva vieți.

Cercetarea a analizat datele de la peste 200.000 de femei cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani la recrutare, care au fost urmărite în medie timp de 16 ani. Oamenii de știință au creat trei grupuri, iar femeile au fost alocate aleatoriu în unul dintre cele trei: grupul fără screening, grupul cu screening anual (ecografie) și grupul cu screening anual multimodal, care implică un test de sânge urmat de o ecografie ca test de a doua linie.

Detectarea timpurie a cancerului ovarian nu crește speranțele de vindecare

Autorii studiului au descoperit că, în timp ce abordarea care utilizează testarea multimodală a reușit să detecteze cancerul într-un stadiu incipient, nicio metodă de screening nu a dus la o reducere a deceselor din cauza cancerului ovarian. Cu alte cuvinte, detectarea timpurie a bolii nu s-a tradus neaparat prin salvarea de vieți, așa cum este în cazul altor tipuri de cancer (de col uterin, de sân etc.) insa a impus instalarea mai precoce a tratamentului, ceea ce se traduce prin metode mai putin invazive si cresterea calitatii vetii supravietuitoarelor.

Astfel, acest studiu extins a arătat că screening-ul riguros poate detecta cu siguranță cancerul ovarian mai din timp, dar acest lucru nu ajută la vindecarea bolii. Prin urmare, spun cercetătorii, nu pot recomanda screening-ul pentru cancerul ovarian pentru populația generală folosind aceste metode.

Oamenii de știință nu și-au ascuns dezamăgirea, deoarece sperau că, după ce au lucrat atâția ani la această cercetare, rezultatul va fi unul care să ajute la supraviețuirea femeilor afectate de această boală. Pentru a salva vieți, mai spun aceștia, ar putea fi nevoie de un test de screening și mai bun, care să detecteze cancerul ovarian și mai devreme. Acesat este posibil la ora actuala prin testari genetice de tipul depistarii prezentei genelor BRCA1  si BRCA 2, la persoanele cu istoric familial de cancer de san si ovar, sau istoric medical personal de cancer de san. Acestor teste contribuie la un scor de risc ce ia in calcul si alte considerente, de tipul medicatiei hormonale, numar de nasteri, avorturi, alaptare, fumat, greutate, stil de viata etc.

Participantele cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani au fost înscrise în studiu între anii 2001 și 2005, iar screening-ul a durat până în 2011. Aproximativ 100.000 de femei au fost alocate grupului fără screening și mai mult de 50.000 de femei în fiecare dintre grupurile de screening.

Analizele de testare a sângelui au înregistrat cu 39% mai multe tipuri de cancer într-un stadiu incipient (Stadiul I / II), dar au detectat cu 10% mai puține tipuri de cancer într-un stadiu târziu (Stadiul III / IV) comparativ cu grupul fără screening. Nu a existat nicio diferență în stadiul de cancer detectat în grupul cu ecografie comparativ cu grupul fără screening.

Analiza inițială a deceselor din proces a avut loc în 2015, dar nu existau suficiente date la acel moment pentru a concluziona dacă screening-ul a redus sau nu decesele. Analizând încă cinci ani de date de urmărire de la femeile implicate, cercetătorii au putut în cele din urmă să concluzioneze că screening-ul timpuriu nu a salvat vieți.

Screening-ul populației pentru cancerul ovarian poate fi susținut doar dacă se demonstrează că poate reduce decesele. Oamenii de știință spun că este nevoie în continuare de cercetări pe acest subiect și că, realist vorbind, o metodă de screening pentru cancerul ovarian care să aibă rezultate bune ar putea să apară abia peste mai mulți ani.

Având în vedere că participantele au donat multiple eșantioane pentru cercetări viitoare și că datele din acest studiu sunt disponibile lumii științifice, acestea pot fi utilizate de cercetătorii din întreaga lume, care pot contribui la îmbunătățirea înțelegerii cancerului ovarian, precum și a altor tipuri de cancer, dar și a altor boli.

Cercetătorii spun că studiul a generat, de asemenea, informații despre modul cel mai bun de a proiecta, desfășura și analiza un studiu clinic randomizat la scară largă, în special la persoanele care nu au semne de boală. Aceste informații vor fi utile pentru viitoarele studii în toate domeniile sănătății. De asemenea, a contribuit la progresele în evaluarea riscurilor, prevenirea și diagnosticarea cancerului ovarian.

E bine de știut că screening-ul este destinat persoanelor fără simptome, deci este important ca, dacă o femeie observă modificări neobișnuite în zona genitală, să meargă la un consult ginecologic. Simptomele cancerului ovarian pot fi destul de vagi și similare cu ale altor afecțiuni mai puțin grave, situație care poate întârzia diagnosticarea bolii: balonare, senzație rapidă de sațietate după ce femeia mănâncă foarte puțin, pierdere în greutate, discomfort în zona pelvină, urinare frecventă, constipație.

Care sunt factorii de risc pentru cancerul ovarian?

O femeie poate dezvolta cancer ovarian atunci când:

Îmbătrânește

Riscul de a dezvolta cancer ovarian crește odată cu înaintarea în vârstă. Cancerul ovarian este rar la femeile cu vârsta sub 40 de ani, majoritatea cazurilor sunt reprezentate de femei care au trecut de menopauză. 

Este supraponderală sau obeză

Obezitatea a fost corelată științific cu un risc mai mare de a dezvolta multe tipuri de cancer. În plus, obezitatea poate afecta negativ supraviețuirea unei femei depistată cu cancer ovarian.

A avut o sarcină târzie sau a pierdut sarcini

Femeile care au prima sarcină după vârsta de 35 de ani sau care au fost însărcinate, dar nu au reușit să ducă sarcina la termen au un risc mai mare de cancer ovarian.

A făcut terapie hormonală 

Femeile care fac terapie hormonală după menopauză au un risc crescut de a dezvolta cancer ovarian comparativ cu femeile care nu au folosit niciodată hormoni.

Are antecedente familiale de cancer ovarian

Cancerul ovarian poate fi prezent în familii, deci riscul unei femei este crescut în cazul în care mama, sora, sau fiica are sau a avut cancer ovarian, deși poate proveni și din partea tatălui.

Are un sindrom de cancer familial

Până la 25% din cancerele ovariene fac parte dintre sindroamele de cancer familial rezultate din modificări moștenite (mutații) la anumite gene.

A urmat un tratament de fertilitate

Unele cercetări au arătat că fertilizarea in vitro poate să crească riscul de tumori ovariane.

A avut cancer mamar

Dacă o femeie a avut cancer mamar, riscul de face cancer ovarian este mai crescut.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The Lancet - Ovarian cancer population screening and mortality after long-term follow-up in the UK Collaborative Trial of Ovarian Cancer Screening (UKCTOCS): a randomised controlled trial
https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(21)00731-5/fulltext
1. Studiul „Ovarian cancer population screening and mortality after long-term follow-up in the UK Collaborative Trial of Ovarian Cancer Screening (UKCTOCS): a randomised controlled trial”, apărut în The Lancet, 2021; DOI: 10.1016/S0140-6736(21)00731-5, autori: Usha Menon, Aleksandra Gentry-Maharaj, Matthew Burnel et al.
American Cancer Society - About Ovarian Cancer
https://www.cancer.org/cancer/ovarian-cancer/about.html

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0