Oxitocina: ce se intampla daca ai un nivel prea mare sau prea mic in corp?

Oxitocina este un hormon care acționează asupra organelor ca mesager chimic în creier, controlând aspecte cheie ale sistemului reproducător, inclusiv nașterea și alăptarea, precum și aspectele comportamentului uman. Poți citi mai multe despre oxitocină din articolul pe care ți l-am pregătit azi.

Oxitocina este produsă în hipotalamus și este secretată în fluxul sangvin de glanda pituitară posterioară. Secreția depinde de activitatea electrică a neuronilor din hipotalamus - este eliberată în sânge atunci când aceste celule sunt excitate.

Deși este în mod tradițional asociată cu sexul, alăptarea și nașterea, aproape orice formă de legătură socială sau contact fizic pozitiv poate declanșa oxitocina. Unii experți cred chiar că acest hormon influențează fidelitatea. Află cum acționează oxitocina și ce se întâmplă în corp dacă nivelul de oxitocină este prea mic sau prea mare.

Cum stai cu fericirea?

Ce este oxitocina?

Oxitocina este un neurotransmițător și un hormon produs în hipotalamus. De acolo, este transportat și secretat de glanda pituitară, la baza creierului, jucând un rol în funcțiile reproductive feminine, de la activitatea sexuală până la naștere și alăptare.
În timpul travaliului, oxitocina crește motilitatea uterului, provocând contracții. Pe măsură ce colul uterin și vaginul încep să se lărgească pentru travaliu, este eliberată oxitocina. Această extindere crește pe măsură ce apar contracții ulterioare.

Oxitocina are și funcții sociale, cum ar fi crearea de amintiri de grup și recunoașterea socială.

De ce este considerată oxitocina „drogul dragostei”?

Având în vedere că oxitocina este asociată cu încrederea, excitarea sexuală și construirea relațiilor, uneori este denumită „hormonul iubirii” sau „substanța chimică a îmbrățișării”. Nivelurile de oxitocină cresc, de asemenea, atunci când îmbrățișezi pe cineva și când experimentezi un orgasm. 

Cum acționează oxitocina?

Cele două acțiuni principale ale oxitocinei în organism sunt contracția uterului în timpul nașterii și alăptarea. Oxitocina stimulează contractia mușchilor uterini și, de asemenea, crește producția de prostaglandine, care cresc și mai mult contracțiile. Oxitocina ca medicament este uneori administrată pentru a induce travaliul, dacă nu a început natural sau poate fi folosită pentru a spori contracțiile pentru a ajuta la naștere.

În plus, oxitocina artificială este adesea administrată pentru a accelera eliminarea placentei și reduce riscul de sângerare abundentă prin contractarea uterului. În timpul alăptării, oxitocina favorizează tranzitul laptelui prin canalele mamare, pentru a fi excretat de mamelon. Oxitocina este prezentă și la bărbați, jucând un rol în transportul spermatozoizilor și producția de testosteron de către testicule.

În creier, oxitocina acționează ca un mesager chimic și are un rol important în multe comportamente umane, inclusiv excitarea sexuală, recunoașterea, încrederea, atașamentul romantic și legătura mamă-copil. Drept urmare, oxitocina a fost numită „hormonul iubirii” sau „substanța chimică a îmbrățișării”.

Efectul oxitocinei asupra creierului este complex. Cercetările actuale se concentrează pe examinarea rolului oxitocinei în diferite tulburări, inclusiv dependență, depresie, stres post-traumatic, anxietate și anorexie.

Oxitocina și iubirea

Un studiu a arătat că persoanele aflate în primele etape ale atașamentului romantic aveau niveluri mai ridicate de oxitocină, în comparație cu persoanele singure (care nu erau într-o relație), iar aceste niveluri au persistat cel puțin 6 luni. De asemenea, s-a descoperit că activitatea sexuală stimulează eliberarea de oxitocină, care pare să aibă un rol în erecție și orgasm. Motivul nu este pe deplin înțeles, dar, la femei, se poate întâmpla ca motilitatea uterină crescută să ajute spermatozoizii să ajungă la destinație. Unii cercetători au propus și o corelație între concentrația de oxitocină și intensitatea orgasmului.

Cum sunt controlate nivelurile de oxitocină?

Oxitocina este unul dintre puținii hormoni care au o buclă de feedback pozitiv, ceea ce înseamnă că eliberarea de oxitocină duce la acțiuni care stimulează glanda pituitară să elibereze și mai mult. Majoritatea hormonilor creează bucle de feedback negativ după ce sunt eliberați, ceea ce înseamnă că în corp se eliberează mai puțin hormon după ce își face prima dată efectul.

În cazul contracțiilor uterine la naștere, presiunea fătului asupra colului uterin stimulează hipofiza să elibereze oxitocină. Eliberarea continuă până când copilul se naște. Odată cu alăptarea la sân, faptul că bebelușul suge stimulează hipofiza să elibereze oxitocină pentru a împinge laptele prin țesutul mamar. Eliberarea continuă până când bebelușul nu se mai hrănește și se va relua când copilul se hrănește din nou.

Concret, producția și secreția de oxitocină este controlată de un mecanism de feedback pozitiv, în care eliberarea hormonului provoacă o acțiune care stimulează mai mult propria eliberare. De exemplu, atunci când contracția uterului începe în timpul nașterii, oxitocina este eliberată. Acest lucru stimulează mai multe contracții și mai multă oxitocină să fie eliberată. În acest fel, contracțiile cresc în intensitate și frecvență.

Există, de asemenea, un feedback pozitiv implicat în reflexul de excretare a laptelui. Stimularea mamelonului în timpul alăptării duce la creșterea producției și a secreției de oxitocină în sânge, ceea ce determină apoi scurgerea laptelui în sân. Ciclul de feedback pozitiv este menținut până când copilul nu mai suge. Producția de oxitocină în timpul nașterii este, de asemenea, autolimitată; eliberarea hormonului este oprită odată ce copilul se naște. 

Când se folosește oxitocina ca medicament?

Oxitocina este utilizată ca medicament pe bază de rețetă. Sub supraveghere medicală, o injecție cu oxitocină este uneori utilizată pentru a declanșa contracțiile la naștere sau pentru a le consolida în timpul travaliului ori pentru a contribui la reducerea sângerării după naștere. Efectele secundare includ palpitații și sângerări neobișnuite.

Dacă o cantitate prea mare de oxitocină este administrată prea rapid, aceasta poate duce la o ruptură a uterului. Oxitocina poate fi administrată și pentru a face uterul să se contracte și pentru a controla sângerarea după o întrerupere de sarcină și poate fi utilizată din punct de vedere medical pentru a finaliza un avort spontan.

Un studiu a sugerat că oamenii au recunoscut mai bine emoțiile celorlalți participanți după ce au primit oxitocină printr-un spray nazal, iar un alt studiu a arătat că oxitocina intranazală a îmbunătățit percepția de sine în situații sociale și a crescut încrederea, altruismul și deschiderea.

Oxitocina ar putea juca, de asemenea, un rol în gestionarea furiei. Cercetările au indicat că anumite polimorfisme ale genei receptorului de oxitocină sunt asociate cu o tendință crescută de a reacționa cu furie la diverse situații.

Ce se întâmplă dacă ai un nivel prea mare al oxitocinei?

În prezent, implicațiile situațiilor în care o persoană prea multă oxitocină nu sunt clare. Nivelurile ridicate au fost legate de hiperplazia benignă de prostată, o boală care afectează prostata la mai mult de jumătate dintre bărbații cu vârste de peste 60 de ani. Acest lucru poate cauza dificultăți la urinare. Este posibil ca această afecțiune să se trateze prin manipularea nivelurilor de oxitocină, afirmă oamenii de știință, dar este nevoie de mai multe cercetări înainte ca orice tratament posibil să fie disponibil.

Ce se întâmplă dacă ai un nivel prea mic al oxitocinei?

În mod similar, în prezent nu este pe deplin înțeles dacă există vreo implicație a deficitului de oxitocină în organism. Lipsa oxitocinei la o mamă care alăptează ar împiedica reflexul de excretare a laptelui și, deci, ar împiedica alăptarea.

Nivelurile scăzute de oxitocină au fost corelate cu tulburări din spectrul autist, un element cheie al acestor tulburări fiind funcționarea socială deficitară. Unii oameni de știință cred că oxitocina ar putea fi utilizată pentru a trata aceste tulburări.

În plus, un nivel mic al oxitocinei a fost asociat cu simptome depresive și oxitocina ca medicament a fost propusă drept tratament pentru tulburările depresive. Cu toate acestea, în prezent nu există suficiente dovezi care să susțină utilizarea sa în oricare dintre aceste situații.

Cum poți produce mai multă oxitocină?

Cum spuneam, corpul produce oxitocină în mod natural, dar poți încerca unele metode de a o crește:

Practică yoga

Yoga poate oferi multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea anxietății și stresului, ușurarea simptomelor depresiei, contribuția la un somn mai bun și îmbunătățirea stării de bine generale. Unele cercetări au indicat faptul că yoga poate ajuta și la creșterea producției de oxitocină.

Ascultă muzică 

Majoritatea oamenilor ascultă măcar un anumit tip de muzică, ceea ce vine cu beneficii asuora sănătții, cum ar fi îmbunătățirea stării de spirit, creșterea concentrării și a motivației. De asemenea, muzica pare să ajute la îmbunătățirea capacității de a crea legături sociale - un efect asociat și cu oxitocina. Cercetările științifice sunt încă limitate, dar câteva studii de dimensiuni reduse au găsit dovezi care sugerează că muzica poate ajuta la creșterea nivelului de oxitocină din corp.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Primește sau oferă un masaj de relaxare

Unele dovezi științifice care sugerează că a primi 15 minute de masaj de relaxare nu numai că ar putea ajuta oamenii să se simtă mai odihniți fizic, ci ar putea, de asemenea, să le mărească nivelul de oxitocină. Se pare, de asemenea, că nivelul de oxitocină crește și la persoana care face masajul.

Spune-le persoanelor dragi că ții la ele

Împărtășirea dragostei sau a prieteniei poate ajuta la creșterea oxitocinei. Împărtășirea sentimentelor tale cu o persoană dragă face adesea ca persoana să răspundă la fel și să aibă loc, în funcție de context, un sărut, o îmbrățișare sau o strângere de mână. A spune cuiva cât de mult îl apreciezi poate crește sentimentele prosociale de ambele părți.
 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Oxytocin Release Increases With Age and Is Associated With Life Satisfaction and Prosocial Behaviors
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fnbeh.2022.846234/full
Studiul „Oxytocin Release Increases With Age and Is Associated With Life Satisfaction and Prosocial Behaviors”, apărut în Front. Behav. Neurosci., 21 April 2022, Sec. Behavioral Endocrinology, autori: Paul J. Zak et al.
Pub Med - The effect of intranasal oxytocin on perceiving and understanding emotion on the Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test (MSCEIT)
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24188065/
Studiul „The effect of intranasal oxytocin on perceiving and understanding emotion on the Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test (MSCEIT)”, apărut în Emotion. 2014 Feb;14(1):43-50. doi: 10.1037/a0034314. 2013 Nov 4, autori: Christopher Cardoso et al.
Cleveland Clinuic – Oxytocin
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22618-oxytocin


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0