O moleculă nouă ar putea îmbunătăți efectele vaccinurilor la vârstnici [studiu]

Izbucnirea pandemiei de COVID-19 a provocat în 2020 o mare amenințare pentru sănătatea publică la nivel mondial, iar majoritatea deceselor au fost înregistrate la persoanele în vârstă. Dezvoltarea de tratamente eficiente și vaccinuri împotriva bolii COVID-19 devine acum mai mult decât oricând o provocare urgentă. Cu toate acestea, vaccinarea cu succes a persoanelor în vârstă împotriva agenților patogeni este considerată una dintre marile provocări din societatea noastră.

Un studiu1 publicat recent în eLife, în decembrie 2019, a arătat faptul că o moleculă nouă care stimulează îndepărtarea resturilor celulare din celulele imune poate crește efectele protectoare ale vaccinurilor la adulții în vârstă. Concluziile acestei cercetări pot să aducă noi abordări pentru a proteja persoanele în vârstă de virusurilor precum este și virusul SARS-CoV-2, cel care provoacă boala COVID-19 cu care ne confruntăm atât la nivelul țării noastre, cât și în afara acesteia. În acest context  vaccinarea pare a fi singura soluție pe termen lung pentru stoparea pandemiei. De asemenea, rezultatele studiului efectuat au descoperit noi ținte și biomarkeri pentru dezvoltarea medicamentelor anti-îmbătrânire pentru celulele T, oferind dovezi pentru utilizarea spermidinei în îmbunătățirea imunogenității vaccinului în cadrul populației în vârstă.

Imunitatea, vârsta și vaccinarea

S-a demonstrat că răspunsul imun la multe vaccinuri scade odată cu înaintarea în vârstă. Procesul de îmbătrânire afectează sistemul imunitar, fapt cunoscut sub denumirea de imunosenescență. Imunosenescența este caracterizată nu numai de o inducție slabă a răspunsului imun din partea limfocitelor B și T, cât și de o memorie mai slabă a răspunsului imun în ceea ce privește expunerea la o substanță străină, numită antigen, aspecte ce pot conduce la reducerea răspunsurilor imune în urma imunizării adulților în vârstă.

În timp ce majoritatea vaccinurilor sunt mai puțin imunogene și eficiente la populația în vârstă, se știe puțin despre mecanismele moleculare care stau la baza modalității în care funcționează sistemul imunitar la vârstnici. Autofagia este considerată a fi una dintre puținele procese celulare care stau la baza multor fațete ale îmbătrânirii celulare, inclusiv senescența imună, felul în care funcționează sistemul imunitar la persoanele în vârstă.

Prin livrarea materialului citoplasmatic nedorit către lizozomi pentru degradare, autofagia limitează disfuncția mitocondrială și acumularea speciilor reactive de oxigen (ROS). Prin autofagie se degradează ansamblul, agregatele de proteine care se acumulează odată cu înaintarea în vârstă, și pentru că autofagia suferă un declin odată cu înaintarea în vârstă contribuie la inflamație, are loc această creștere a citokinelor inflamatorii atât în sânge, cât și țesuturi, din cauza vârstei.

Recent, într-un studiu2, fază I de cercetare, s-a raportat că un vaccin pe bază de ARN mesager, ARNm-1273, produs de Moderna, care codifică proteina „spike” a virusului SARS-CoV-2, avea un profil acceptabil de siguranță și reactogenitate la participanții cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Două injecții ale acestui vaccin, administrate la o distanțată de 28 de zile, au dus la răspunsuri de neutralizare a anticorpilor similare cu cele obținute de la plasma convalescentă obținută de la pacienții care și-au revenit după infecția cu SARS-CoV-2, care a declanșat îmbolnăvirea cu COVID-19. 

Un alt studiu3 desfășurat în 2019 a raportat datele preliminare de siguranță și imunogenitate pentru vaccinul ARNm-1273 într-o extindere a studiului aflat în faza I, în rândul participanților sănătoși care aveau o vârstă de 56 de ani sau mai mult. Rezultatele cercetării au demonstrat că răspunsurile la anticorpi atât la adulții mai tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, cât și la cei mai în vârstă, ce aveau între 65 și 85 de ani, au arătat un beneficiu clar al celei de-a doua doze.

Vaccinul ARNm-1273 a indus niveluri ridicate de anticorpi la adulții în vârstă, iar tendințele dependente de timp și de doză au fost similare cu răspunsurile identificate la adulții mai tineri; răspunsurile după a doua vaccinare au fost similare cu cele observate la pacienții care s-au recuperat după infectarea cu noul coronavirus și au donat plasmă convalescentă, inclusiv unii pacienți care au fost grav bolnavi. În contextul acestui studiu3, datele sugerează, totodată că este necesară o a doua doză de vaccin pentru obținerea de anticorpi la pacienții cu vârsta de peste 56 de ani.

Care este molecula nouă care ar putea îmunătăți efectele vaccinului la vârstnici

Oamenii de știință au evidențiat faptul că adulții în vârstă prezintă un risc ridicat de a fi afectați grav de bolile infecțioase, dar, din păcate, majoritatea vaccinurilor administrate acestei categorii de vârstă sunt mai puțin eficiente decât cele administrate la adulții mai tineri. Anterior, cercetătorii în domeniul sănătății au arătat că la șoarecii mai în vârstă, celulele imune pot deveni mai puțin eficiente în îndepărtarea resturilor celulare, proces care este cunoscut sub denumirea de autofagie, iar acest lucru duce la un răspuns imun mai slab la animale. În studiul1 de față, au analizat probe de la tineri și vârstnici care participă la studii clinice pentru vaccinuri împotriva virusului respirator sincițial uman și a virusului hepatic C, pentru a vedea dacă același eveniment se întâmplă în celulele imune umane numite celule T sau limfocitele T, care au un rol central în imunitatea mediată celular. Ei au descoperit că autofagia crește în celulele T în cazul  persoanelor mai tinere după ce le-au fost administrate vaccinurile, dar acest răspuns este redus în cazul persoanelor în vârstă. Când au examinat celulele T de la persoanele în vârstă din laborator, echipa a constatat că aceste celule au mai puțini compuși naturali numiți spermidină.

Spermidina accelerează autofagia și crește funcția celulelor T, „luptătorii” din organismul uman care țin virusurile la distanță. Suplimentarea în laborator a acestor celule imune mai vechi cu spermidină a restabilit autofagia la aceleași niveluri observate în celulele T de la persoanele mai tinere.  Rezultatele studiului1 efectuat sugerează faptul că creșterea autofagiei în timpul vaccinării poate ajuta la eficientizarea vaccinurilor pentru persoanele în vârstă. 

Acest mic studiu1 clinic a testat recent dacă administrarea de spermidină, adulților în vârstă le-ar îmbunătăți funcția cognitivă. Deoarece rezultatele au fost pozitive, iar spermidina nu pare să aibă efecte dăunătoare, iar acest fapt oferă unele dovezi că ar fi sigur să se testeze dacă spermidina ar putea fi, de asemenea, utilă pentru stimularea răspunsului imun al persoanelor în vârstă la vaccinuri.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Science Daily: „Drug may boost vaccine responses in older adults”, https://www.sciencedaily.com/releases/2020/12/201215121200.htm
1.Studiul „Autophagy in T cells from aged donors is maintained by spermidine, and correlates with function and vaccine responses”, publicat în:  BioRxiv (2020), autori: Alsaleh, Ghada, et al. 
2.Studiul „An mRNA vaccine against SARS-CoV-2—preliminary report”, publicat în: „New England Journal of Medicine” (2020), autori: Jackson, Lisa A., et al.
3.Studiul „Safety and immunogenicity of SARS-CoV-2 mRNA-1273 vaccine in older adults”, publicat în: „New England Journal of Medicine” 383.25 (2020): 2427-2438, autori: Anderson, Evan J., et al.

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0