Molibdenul: de ce este un nutriment esențial

Molibdenul este un mineral vital pentru buna funcționare a organismului, carența fiind asociată cu anemia și îmbătrânirea prematură.

Molibdenul este un oligoelement esențial, este prezent în mod natural în multe alimente și este disponibil și ca supliment alimentar. Molibdenul este un constituent structural al molibdopterinei, un cofactor sintetizat de organism și necesar pentru funcția a patru enzime. 

Deși corpul are nevoie doar de cantități mici din acest element, molibdenul este o componentă-cheie a multor funcții vitale. Fără el, în corp se acumulează sulfiți și toxine mortale. Rinichii sunt principalii regulatori ai nivelurilor de molibden din organism și sunt responsabili de excreția acestuia. Sub formă de molibdopterină, este depozitat în ficat, rinichi, glande suprarenale și oase.

Ce este molibdenul

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Molibdenul este un mineral esențial în organism, la fel ca fierul și magneziul. Este prezent în sol și transferat în alimentație atunci când consumăm legume și verdețuri, precum și carnea unor animale care se hrănesc cu acele plante. Există foarte puține date despre conținutul specific de molibden al anumitor alimente, deoarece depinde de conținutul solului.

Deși cantitățile variază, cele mai bogate surse sunt de obicei fasolea, lintea, cerealele și organele animalelor, în special ficatul și rinichii. Surse mai slabe de molibden includ alte produse de origine animală, fructe și legume. Cercetările¹ au arătat că organismul nu îl absoarbe bine din anumite alimente, în special din produsele din soia. 

Deoarece corpul are nevoie de molibden doar în cantități mici și elementul se găsește din abundență în alimente frecvent consumate, deficitul este rar. Din acest motiv, oamenii nu au întotdeauna nevoie de suplimente, cu excepția cazului în care, din anumite motive, nu au suficient molibden.

Molibdenul este vital pentru multe procese din organism. După ce este consumat, se absoarbe în sânge din stomac și intestin, apoi transportat în ficat, rinichi și alte zone. O parte din acest mineral este stocată în ficat și rinichi, dar cea mai mare parte este transformată într-un cofactor de molibden. Orice exces de molibden este apoi trecut în urină.

Cofactorul de molibden activează patru enzime esențiale, molecule biologice care conduc reacțiile chimice în organism: sulfit oxidază² (transformă sulfitul în sulfat, prevenind acumularea periculoasă de sulfiți în organism), aldehidoxidază (descompune aldehidele, care pot fi toxice pentru organism și, de asemenea, ajută ficatul să descompună alcoolul și unele medicamente, cum ar fi cele utilizate în terapia cancerului), xantin-oxidază (convertește xantina în acid uric, această reacție ajutând la descompunerea nucleotidelor, elementele de bază ale ADN-ului, atunci când nu mai sunt necesare) și componenta reducătoare a amidoximei mitocondriale - mARC (funcția acestei enzime nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că elimină subprodusele toxice ale metabolismului).

Rolul molibdenului în descompunerea sulfiților este deosebit de important. Sulfiții se găsesc în mod natural în alimente și, de asemenea, se adaugă uneori și sub formă de conservant. Dacă se acumulează în organism, pot declanșa o reacție alergică, provocând diaree, probleme ale pielii sau chiar dificultăți de respirație.

Carența de molibden apare rar

Deficitul de molibden este foarte rar la persoanele sănătoase, iar carențele se pot acoperi cu suplimente sub fomă de multivitamine care să conțină și molibden. Lipsa de molibden pe termen lung a fost observată la unele populații și asociată cu un risc crescut de cancer esofagian.

Într-o mică regiune din China, de exemplu, cancerul esofagian este de 100 de ori mai frecvent decât în SUA. S-a descoperit că solul din această zonă conține niveluri foarte scăzute de molibden, ceea ce se traduce într-un aport alimentar redus pe termen lung.
Mai mult, în alte zone care prezintă un risc ridicat de cancer esofagian, cum ar fi părți din nordul Iranului și din Africa de Sud, nivelurile de molibden din probele de păr și unghii s-au dovedit a fi scăzute. Este important de reținut că acestea sunt cazuri rare, la populații individuale, iar deficiența nu este o problemă pentru majoritatea oamenilor din alte zone ale globului.

Carența de cofactor de molibden cauzează simptome severe care apar în copilărie. Carența cofactorului de molibden este o afecțiune genetică foarte rară în care bebelușii se nasc fără capacitatea de a produce cofactor de molibden. Prin urmare, organismul lor nu este în stare să activeze cele patru enzime importante menționate mai sus. Boala este cauzată de o mutație genică recesivă, ereditară, astfel încât un copil ar trebui să moștenească gena afectată de la ambii părinți pentru a o dezvolta.

Bebelușii cu această afecțiune par normali la naștere, dar în decurs de o săptămână starea li se deteriorează, suferind convulsii care nu se atenuează în urma tratamentului. Nivelurile toxice de sulfit se acumulează în sânge, deoarece nu pot fi trasnformate în sulfat, lucru duce la anomalii ale creierului și întârzieri severe în dezvoltare. Acești bebeluși nu supraviețuiesc mai mult de copilăria timpurie. Din fericire, această afecțiune este extrem de rară. Înainte de 2010, au existat doar aproximativ 100 de cazuri raportate la nivel global.

De cât molibden avem nevoie

Ca și în cazul majorității vitaminelor și mineralelor, nu există niciun avantaj în a lua mai mult decât cantitatea recomandată. De fapt, acest lucru poate afecta sănătatea. Nivelul tolerabil superior este cel mai mare aport zilnic de nutrienți care este puțin probabil să provoace daune, însă nu este recomandat ca acest prag să fie depășit în mod regulat.

Nivelul tolerabil pentru molibden este de 2.000 mcg pe zi. Doza zilnică recomandată este de 45 mcg pe zi la adulți, iar la copii, în funcție de vârstă, între 17 și 43 mcg pe zi. În anumite situații, molibdenul poate ajuta la reducerea nivelului de cupru din organism. Acest proces este investigat ca tratament pentru unele boli cronice.

Toxicitatea molibdenului este rară, iar studiile la om sunt limitate. Cu toate acestea, la animale, nivelurile foarte ridicate de molibden au fost asociate cu creșterea redusă, insuficiența renală, infertilitatea și diareea. Un exces de molibden poate duce la un exces de acid uric (cu simptome asemănătoare gutei) și la scăderea densității osoase.

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
PubMed - Molybdenum absorption and utilization in humans from soy and kale intrinsically labeled with stable isotopes of molybdenum
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10357742/
1. Studiul „Molybdenum absorption and utilization in humans from soy and kale intrinsically labeled with stable isotopes of molybdenum”, apărut în Am J Clin Nutr. 1999 Jun;69(6):1217-23. doi: 10.1093/ajcn/69.6.1217, autori: J.R. Turnlund
Science Direct - Cell biology of molybdenum
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167488906001017
2. Studiul „Cell biology of molybdenum”, apărut în Biochimica et Biophysica Acta (BBA) - Molecular Cell Research, volume 1763, Issue 7, July 2006, Pages 621-635, https://doi.org/10.1016/j.bbamcr.2006.03.013, autori: Ralf R.Mendel, Florian Bittner
NCBI - Molybdenum
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK222301/

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0