Icosapent etil, forma modificată a acidului eicosapentaenoic (EPA), poate reduce riscul de infarct și AVC

Medicamentul pentru scăderea nivelului de trigliceride icosapent etil ar putea fi eficient și în reducerea riscului de infarct și de atac cerebral, cu până la 36%, la persoanele cu un risc crescut de boli cardiovasculare, care au un nivel de colesterol LDL mărit, chiar și dacă urmează tratament cu statine. 

Aceste informații provin de la un studiu aflat încă în derulare, ale cărui concluzii vor fi prezentate în cadrul International Stroke Conference, organizată de American Stroke Association, ce va avea loc în cursul anului 2021. Întâlnirea virtuală este o premieră mondială pentru oamenii de știință, experți medicali și specialiști dedicați acestui domeniu specific de cercetare. 
Deepak L. Bhatt, medic, cercetător și autorul principal al studiului în curs, a declarat de curând că icosapent etil este o nouă metodă care ar putea fi eficientă și ușor de implementat în reducerea riscului de infarct și de atac vascular cerebral la pacienții cu nivel crescut de trigliceride, care urmează deja un tratament pe bază de statine. Dacă rezultatele studiului vor fi validate, este posibil ca schemele de tratament actuale pentru acest segment de pacienți să fie actualizate, prin integrarea de icosapent etil în protocolul de tratament și de prevenire a consecințelor cauzate de nivelul mărit de trigliceride.  

Ce este icosapent etil?

Icosapent etil este un medicament ce se eliberează numai pe bază de rețetă medicală și reprezintă o formă foarte bine purificată de acid eicosapentaenoic, care face parte din familia acizilor grași esențiali Omega-3. Spre deosebire de suplimentele alimentare pe bază de acizi grași Omega-3 disponibile pe piață, fără rețetă medicală, icosapent etil este destul de diferit în ceea ce privește gradul de puritate, iar rezultatele pe care acesta le poate aduce în tratamentul pacienților cu trigliceride crescute nu s-ar compara cu cele obținute cu ajutorul suplimentelor cu Omega-3. Din acest motiv, oamenii de știință speră la rezultate concludente, pentru a putea facilita accesul mai ușor al pacienților la acest medicament. 

Icosapent etil a fost prima dată aprobat pentru consum în luna iulie a anului 2012, de către Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din Statele Unite. Acesta a fost inițial aprobat ca tratament adjuvant, alături de schimbările la nivelul dietei alimentare, pentru scăderea nivelului de trigliceride la pacienții cu un număr deosebit de crescut (mai mare de 500 mg/dL). Obezitatea, diabetul prost gestionat sau netratat, precum și consumul frecvent și în exces de alcool, alături de o dietă hipercalorică și lipsită de un aport nutritiv susținut, pot contribui la creșterea nivelului de trigliceride în sânge.  

Trigliceridele sunt un tip de grăsimi, asimilate prin intermediul alimentelor, care sunt purtate, din sistemul digestiv, către circulația sanguină.  

După ce mănânci, corpul convertește caloriile în plus în trigliceride și le depozitează în celulele țesutului adipos, pentru a fi utilizate pe post de energie, pentru mai târziu sau oricând ai nevoie de energie în plus. 

Așadar, trigliceridele, în esență, au un rol important în organism, asigurând furnizarea de energie. Cu toate acestea, un număr prea crescut de trigliceride în circulația sanguină poate crește riscul de boli de inimă. 

La adulți, nivelul normal de trigliceride în sânge nu ar trebui să depășească 150 mg/dL.

Rezultatele studiilor din trecut sunt încurajatoare cu privire la icosapent etil

La finalul anului 2018, studiul clinic intitulat REDUCE-IT1 și efectuat pe un grup de 8000 de persoane, din mai multe țări de pe glob, a demonstrat că icosapent etil ar putea fi de ajutor pentru pacienții cu boli de inimă, diabet sau un nivel de trigliceride mai crescut de 150 mg/dL și al căror nivel de colesterol LDL era ținut sub control prin utilizarea de medicamente pe bază de statine. 

În cadrul studiului, administrarea de icosapent etil, în comparație cu o substanță activă placebo, a dat rezultate promițătoare, prin reducerea riscului de evenimente cardiovasculare grave cu până la 25%, cum ar fi atacul de cord, deces în urma afecțiunilor cardiovasculare, atacul vascular cerebral, necesitatea intervenției chirurgicale la nivel arterial sau internarea pentru probleme de sănătate cardiovasculare. 

În luna decembrie 2019, FDA a acordat o nouă aprobare de uz pentru icosapent etil, de data aceasta ca tratament secundar pentru reducerea riscului de evenimente cardiovasculare la adulții cu un nivel foarte crescut de trigliceride. În prezent, este recomandat în mai multe protocoale de tratament, pentru specialiști și cadre medicale.   

Cu toate acestea, icosapent etil nu este aprobat de toate autoritățile în sănătate pe plan global, deși rezultatele studiului clinic REDUCE-IT au avut un impact favorabil în privința adoptării acestui tratament în mai multe state. 

Într-un alt studiu aflat în curs, demarat tot de către REDUCE-IT Stroke, oamenii de știință au efectuat o analiză suplimentară asupra impactului acestui tratament la nivelul atacului vascular cerebral, pe același grup de 8000 de participanți din primul studiu clinic REDUCE-IT. Din rezultatele preliminare, aflăm că:

-    Riscul pentru un accident vascular cerebral ischemic, fatal sau non-fatal, este redus cu până la 36% la pacienții tratați cu icosapent etil
-    La fiecare 1000 de pacienți tratați cu icosapent etil, pe o durată de cinci ani, aproximativ 14 accidente vasculare cerebrale au putut fi prevenite
-    Riscul de accident vascular cerebral hemoragic este foarte scăzut, dar nu s-a putut face o distincție clară, în această privință, între grupa de control și grupa care a primit icosapent etil

Specialiștii atrag atenția asupra importanței cunoașterii nivelului de trigliceride. Dacă ai un nivel crescut de trigliceride, este important să mergi la medic, pentru a urma un tratament corespunzător și a preveni riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral. 

Medicul îți poate recomanda anumite schimbări în regimul alimentar, exercițiu fizic regulat și un tratament cu statine, pentru a menține atât nivelul trigliceridelor, cât și nivelul colesterolului LDL, sub control. De asemenea, un supliment cu acizi grași Omega-3, chiar dacă nu este la fel de eficient ca icosapent etil, poate da rezultate satisfăcătoare în managementul nivelului trigliceridelor și al colesterolului LDL.

 

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
1.    Studiul REDUCE-IT USA, publicat în AHA Journals, în noiembrie 2019, autori: Deepak L. Bhatt et al.
Link: https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/CIRCULATIONAHA.119.044440 
Neuroscience News - Adding Omega-3 Based Medication to Statins May Lower Stroke Risk
https://neurosciencenews.com/omega-3-statins-stroke-18045/ 
Healthline - 13 Simple Ways to Lower Your Triglycerides
https://www.healthline.com/nutrition/13-ways-to-lower-triglycerides#TOC_TITLE_HDR_1 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0