Hipermobilitatea sau laxitatea articulară: cauze, simptome, tratament

Majoritatea oamenilor au, în mod natural, ligamente strânse. Laxitatea articulară, sau hipermobilitatea, se produce atunci când ligamentele nu sunt suficient de strânse. Această problemă poate afecta articulațiile de la nivelul întregului organism, cum ar fi cele de la gât, umeri, glezne și genunchi. 

Rolul ligamentelor în organism este de a conecta și stabiliza oasele. Acestea sunt suficient de flexibile pentru a se mișca, dar nu suficient de ferme pentru a oferi susținere. Fără ligamente la nivelul articulațiilor, de exemplu, la nivelul genunchilor, nu am putea să ne mișcăm sau să stăm așezați. 

Când ligamentele nu sunt suficient de strânse, apare hipermobilitatea. Multe persoane cu articulații hipermobile nu au probleme de-a lungul vieții, iar unele categorii profesionale, cum ar fi balerinii, gimnastele și muzicienii, pot chiar să beneficieze de pe urma acestei flexibilități sporite.

Din acest articol îți propunem să afli din ce cauze apare laxitatea articulară, ce simptome are persoana afectată și ce opțiuni de tratament există.

Care sunt cauzele laxității articulare?

Laxitatea uneia sau a câtorva articulații nu este atât de neobișnuit pe cât ar părea, mai ales la copii, care au corpul în curs de formare. În anumite cazuri, laxitatea articulară nu are o cauză clară, bine definită, cu toate acestea, majoritatea situațiilor în care apare sunt cauzate fie de alte afecțiuni preexistente, fie de un accident traumatic. 

Hipermobilitatea articulară este adesea ereditară, deci apare la membrii aceleiași familii. Una dintre cauzele principale este reprezentată de modificările determinate genetic ale unui tip de proteină numită colagen. Colagenul se găsește în tot corpul – de exemplu, în piele și în ligamente (benzile dure de țesut conjunctiv care leagă două oase împreună la o articulație) și, dacă acesta nu este suficient de puternic, țesuturile din organism vor fi fragile, ceea ce poate face ligamentele și articulațiile slăbite și elastice. Ca urmare, articulațiile se pot extinde mai mult decât de obicei.

În ceea ce privește afecțiunile care pot genera laxitate articulară, există câteva boli genetice care afectează țesutul conjunctiv al corpului și care, în consecință, pot da curs acesteia. Printre aceste afecțiuni se numără:

Sindromul hipermobilității

Acest sindrom înseamnă că pacientul își poate întinde excesiv, fără efort sau durere, articulațiile. Sindromul hipermobilității este afectat și de musculatura slabă, care devine, astfel, un factor contributor al laxității. Cele mai afectate articulații la persoanele cu acest sindrom sunt genunchii, umerii, coatele, încheieturile mâinilor și degetele. La copii, hipermobilitatea poate fi dată de faptul că organismul este în dezvoltare și poate dispărea odată ce aceștia ajung la maturitate, caz în care nu se consideră a fi sindromul hipermobilității.

De cele mai multe ori, sindromul hipermobilității apare în absența altor afecțiuni preexistente și poartă numele de sindrom al hipermobilității benign, deoarece unicul simptom al afecțiunii constă în laxitatea articulațiilor. 

Acest sindrom poate fi cauzat de mai mulți factori, printre care:

  • Forma oaselor sau adâncimea cavităților articulare
  • Rezistența musculară scăzută
  • Istoricul de boală în familie (sindromul poate fi moștenit)

Unele persoane cu sindrom al hipermobilității pot acuza dureri sau rigiditate la nivelul articulațiilor, la un moment dat în viață. 

Sindromul Ehlers-Danlos

Sindromul Ehlers-Danlos (SED) este o boală moștenită genetic care afectează țesutul conjunctiv. Țesutul conjunctiv este responsabil pentru susținerea pielii, a vaselor de sânge, oaselor și organelor. Acesta este alcătuit din celule, material fibros și colagen. Sindromul Ehlers-Danlos este rezultatul mai multor tulburări de ordin genetic, care duc la un deficit în producția de colagen. Până în prezent s-au descoperit 13 tipuri majore de Ehlers-Danlos.

Fiecare tip al acestui sindrom afectează diverse zone ale corpului. Cu toate acestea, toate tipurile de sindrom Ehlers-Danlos au un element în comun și anume hipermobilitatea. În majoritatea cazurilor, sindromul Ehlers-Danlos este moștenit pe cale genetică, iar în puținele cazuri în care acesta nu este moștenit, sindromul apare pe calea unei mutații genetice spontane. 

Mutațiile genetice slăbesc procesul de sintetizare a colagenului, care poate duce la instalarea afecțiunii. În ceea ce privește simptomele, adesea pacienții nu acuză nimic evident, în afara hipermobilității articulare. Cu toate acestea, unii pacienți manifestă simptome vizibile, printre care se numără:

  • Articulații slăbite
  • Piele foarte elastică și foarte fragilă
  • Piele sensibilă, care se învinețește ușor la orice contact mai puternic
  • Pleoape proeminente, cauzate de laxitatea pielii din jurul ochilor
  • Dureri musculare
  • Oboseală musculară
  • Anumite probleme cardiovasculare

Sindromul Marfan

Sindromul Marfan este o afecțiune, moștenită genetic care, de asemenea, afectează țesutul conjunctiv. În plus, sindromul Marfan afectează și inima, ochii, vasele sangvine și sistemul osos. Pacienții cu sindromul Marfan sunt, de regulă, înalți și slabi, cu brațe, picioare și degete foarte lungi. Daunele cauzate de sindromul Marfan pot fi moderate sau severe. Dacă aorta este afectată, boala poate impune un risc crescut de fatalitate. 

În ceea ce privește tratamentul, acesta cuprinde, de obicei, medicamente pentru reglarea tensiunii arteriale, în așa fel încât activitatea aortei să nu fie afectată. Monitorizarea bolii este necesară, pentru a preveni riscul de deces prematur.

Pe lângă afecțiunile amintite mai sus, laxitatea articulară poate fi cauzată și de boli fără precedent genetic, cum ar fi displazia osoasă și osteoartrita. De asemenea, anumite accidente pot cauza apariția laxității articulare, în special întinderile musculare și loviturile repetate de mișcare. De asemenea, persoanele care suferă de laxitate articulară au un risc mai crescut de accidentare.  

Care sunt factorii de risc pentru laxitatea articulară?

Unele persoane sunt mai predispuse spre a avea laxitate articulară, indiferent dacă au o afecțiune genetică preexistentă sau nu. De exemplu, laxitatea articulară este mai frecventă la copii decât la adulți. De asemenea, laxitatea articulară afectează mai mult femeile decât bărbații. Nu în ultimul rând, laxitatea articulară este mai des întâlnită la atleți, gimnaști, înotători sau jucători de golf, deoarece aceștia sunt mai predispuși la întinderi musculare. 

Ce simptome are o persoană cu laxitate articulară?

Semnele și simptomele laxității articulare se manifestă, de regulă, la nivelul articulațiilor afectate. Printre simptomele posibile ale laxității articulare se numără:

  • Durere, senzație de amorțeală și de furnicături
  • Spasme musculare
  • Dislocări frecvente ale articulațiilor sau accidentări frecvente
  • Hipermobilitate
  • Sunete produse de jocul articulațiilor
  • Piele subțire sau foarte elastică

Cum este diagnosticată laxitatea articulară?

Scorul Beighton este instrumentul de evaluare predilect pentru diagnosticul laxității articulare. Acesta presupune efectuarea unei serii de mișcări, cum ar fi tragerea degetelor înspre încheietura mâinii sau supraextensia brațelor, către spate. Medicul poate folosi acest test pentru a verifica dacă laxitatea este prezentă la nivelul mai multor articulații.

În cazuri rare, laxitatea articulară este simptomul unei afecțiuni mai grave, precum sindromul Ehlers-Danlos sau sindromul Marfan. În acest caz, medicul poate solicita investigații mai amănunțite, cum ar fi un test de sânge sau o radiografie.

Cum se poate trata laxitatea articulară?

Majoritatea persoanelor cu articulații hipermobile nu vor avea probleme și nu vor avea nevoie de tratament sau sprijin medical. Cu toate acestea, poate fi foarte dificil de trăit cu această problemă, deoarece poate provoca o gamă atât de largă de simptome. Dacă pacientul acuză simptome și dureri, se poate recurge la fizioterapie pentru a întări musculatura care învelește articulațiile, pentru o susținere mai bună a acestora. În cazuri severe, se poate recurge la intervenție chirurgicală, pentru repararea ligamentelor. 

Pentru a îmbunătăți forța articulațiilor și a mușchilor și pentru a reduce efortul, e bine ca persoana afectată să se mențină la o greutate sănătoasă, să facă exerciții fizice cu impact redus, cum ar fi înotul sau ciclismul și, dacă medicul i-a recomandat așa, să poarte orteze în pantofi.

Laxitatea articulară pune pacientul la un risc crescut de accidentări, cum ar fi luxații și entorse. Prin urmare, gestionarea afecțiunii poate implica și tratarea leziunilor pe termen scurt pe măsură ce apar, în timp ce urmează un plan de tratament pe termen lung pentru a gestiona simptomele zilnice.

E bine ca persoana cu hipermobilitate:

  • Să aibă un stil de viață general sănătos (o alimentație hrănitoare, care să ajute la păstrarea unei greutăți normale, deoarece ajută la îmbunătățirea rezistenței articulațiilor și la reducerea tensiunii asupra acestora).
  • Să își gestioneze probleme cu somnul (cum ar fi stabilirea de ore fixe pentru a merge la culcare și a se trezi, încercarea de a se relaxa înainte de a merge la culcare cu o baie caldă și o carte bună, de exemplu).
  • Să fie activă de-a lungul zilei (activități cu impact redus asupra articulațiilor, cum ar fi înotul sau mersul pe bicicletă).
  • Să poarte încălțăminte confortabilă (care să susțină gleznele).
  • Să aplice comprese calde (cum ar fi o sticlă cu apă fierbinte pentru a calma articulațiile dureroase).
  • Să apeleze la fizioterapie (reduce durerea, îmbunătățește forța musculară, postura, mișcarea corpului și corectează mișcarea articulațiilor individuale).
  • Să ia în calcul ergoterapia (acest lucru poate înseamna ca persoana să învețe moduri alternative de a îndeplini o anumită sarcină - de exemplu, un terapeut ocupațional poate oferi sfaturi despre reducerea tensiunii asupra articulațiilor în timpul îmbrăcării sau al utilizării unui computer).
  • Să își administreze, când simptomele sunt mai grave, nu mereu, calmante pentru durere, deși acestea s-ar putea să nu aibă efect chiar pentru toată lumea (analgezicele și antiinflamatoarele nesteroidiene sunt disponibile și sub formă de geluri sau spray-uri care pot fi aplicate direct pe articulațiile dureroase).

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0