Cum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii și tinerii adulți, un membru fracturat înseamnă câteva săptămâni sau o lună de recuperare, nu se poate spune același lucru pentru persoanele în vârstă. 

La persoanele tinere, atât procesul de recuperare este mai scurt, cât și redobândirea abilității membrului afectat este completă, lucru care, din nou, nu se aplică, în totalitate, în cazul vârstnicilor. Astfel, fracturile la vârstnici se vindecă mai lent pentru că procesul de sudare osoasă începe să încetinească după vârsta de 35 de ani. Mai mult, durerile, senzația de amorțeală a membrului afectat și meteosensibilitatea pot dura perioade lungi de timp, până la luni de zile, iar, în unele cazuri, ele pot deveni permanente după sudarea oaselor. Din fericire, există o serie de măsuri care se pot lua atât pentru evitarea fracturilor, dar și pentru facilitarea procesului de recuperare.

Măsuri de prevenție

Înainte de orice, este indicat să vă îmbunătățiți forța musculară și cea osoasă, precum și echilibrul. Acest lucru vă poate ajuta atât la diminuarea riscurilor de a vă accidenta, dar și în facilitarea procesului de recuperare, în cazul unei fracturi. Așadar, o metodă de prevenție recomandată este exercițiul fizic regulat, pentru tonifierea musculaturii, îmbunătățirea echilibrului și creșterea rezistenței. Puteți opta pentru mers în pas alert (speed walking), jogging, tonifiere cu greutăți sau sporturi precum pilates și yoga.  

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

De asemenea, este bine să aveți în vedere mediul înconjurător, mai ales spațiul locuit, și să încercați să eliminați factorii de risc. De exemplu, un covor alunecos poate deveni, oricând, o cauză de accidentare. Același principiu se aplică și pentru încălțămintea de zi cu zi, și anume încălțările de interior și pantofii de stradă. Optați pentru o talpă stabilă și antiderapantă, pentru a evita o posibilă cădere.

Nu în ultimul rând, este important să aveți în vedere starea de sănătate. Riscul osteoporozei crește exponential după vârsta de 40 de ani, prin urmare este indicat să discutați cu medicul în vederea monitorizării sănătății oaselor și, în caz de nevoie, luarea unui tratament pe bază de calciu pentru prevenirea afecțiunilor osoase. De asemenea, vederea trebuie monitorizată, deoarece ochii sunt cei mai buni paznici pentru pericolele din jur. Nu săriți peste vizita la oftalmolog, mai ales dacă aveți probleme de vedere

Perioada de recuperare

În cazul în care ați suferit un accident soldat cu o fractură, nu trebuie să vă îngrijorați, deoarece numeroase persoane în vârstă se pot recupera complet după o fractură osoasă, dacă urmează pașii recomandați de medic pentru recuperare. În plus, există o serie de sfaturi auxiliare pe care le puteți urma pentru a grăbi vindecarea și a elimina riscul de sechele.  În primul rând, este esențial să acționați cât se poate de rapid după momentul accidentului, acest lucru însemnând să sunați la serviciul de urgențe sau să mergeți degrabă la spital.  Anumite tipuri de fracturi, precum cele ale craniului, coatelor, șoldurilor, bazinului, sau cele femurale, necesită intervenție medicală imediată. De asemenea, asistența medicală este esențială în cazul sângerărilor abundente sau în cazul în care osul rupt strpunge mușchiul. Nu în ultimul rând, dacă membrul afectat nu răspunde la stimuli (atingere, înțepare, etc.), este foarte important să fiți consultat, de urgență, de către un medic. 

Odată ce perioada critică a trecut, este important ca, în convalescență, să reluați activitatea fizică regulată. Acesta este un pas esențial pentru o recuperare eficientă și completă. Medicul vă poate recomanda ore de fizioterapie, kinetoterapie sau chiar exerciții pentru acasă, menite să vă ajute în refacerea fracturii și în recuperarea mobilității. Luați această activitate ca parte din tratament, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. 

O dietă alimentară echilibrată este, la rândul ei, deosebit de importantă, deoarece vă poate ajuta în procesul de recuperare. Nu în ultimul rând, renunțarea la fumat poate face minuni, în contextul în care fumatul încetinește refacerea țesuturilor musculare și osoase după un accident. 

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
https://www.santemagazine.fr/sante/maladies/maladies-des-os-et-des-articulations/gerer-les-fractures-osseuses-chez-les-seniors-371686
https://www.iofbonehealth.org/what-is-osteoporosis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1126451/


 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0