COVID-19: Cum trebuie purtate vizierele pentru protecție mărită

Măștile chirurgicale rămân recomandarea principală a CDC, atunci când vine vorba despre măsurile de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2. În ceea ce privește vizierele, acestea nu oferă protecție corespunzătoare, atunci când sunt folosite ca alternativă la măștile faciale. Ele pot oferi, în schimb, un plus de protecție, purtate în același timp cu masca. 

Deși Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) continuă să promoveze masca chirurgicală drept măsura de protecție esențială, multe persoane recurg la viziere, deoarece sunt mai confortabile de purtat, mai ales mai multe ore la rând. 

Cu toate acestea, experții în sănătate sunt de părere că vizierele nu oferă protecție suficientă, atunci când sunt purtate fără mască. În schimb, ei recomandă purtarea vizierelor ca protecție suplimentară împotriva COVID-19, în tandem cu masca chirurgicală.

Ce grad de protecție oferă vizierele?

Potrivit doctorului Michael B. Edmond, de la University of Iowa Health Care și University of Iowa Carver College of Medicine, vizierele pot, într-adevăr, reduce riscul infectării cu SARS-CoV-2. După cum se știe, mecanismul principal de transmisie a virusului este prin particulele de salivă care cad atunci când strănuți sau tușești. Vizierele sunt utile în prevenirea contactului cu aceste particule, mai ales la nivelul nasului, a gurii și a ochilor, care sunt zonele principale ale corpului prin care virusul pătrunde în organism. 

Cu toate acestea, deși vizierele pot oferi un oarecare grad de protecție, particulele de fluid din aerul înconjurător pot fi în continuare inhalate prin părțile deschise ale vizierei. Din acest motiv, specialiștii subliniază faptul că vizierele funcționează cel mai bine atunci când sunt purtate împreună cu masca chirugicală. 

Cât de eficiente sunt vizierele în reducerea transmiterii virusului SARS-CoV-2?

O echipă de cercetări, în cadrul unui studiu1 recent, publicat în jurnalul Physics of Fluids, a analizat eficiența vizierelor din plastic în reducerea transmiterii virusului SARS-CoV-2. Oamenii de știință au descoperit că, în timp ce vizierele pot bloca, în primă instanță, particulele de fluid expirate în timpul unui strănut, aceste particule tot reușesc să își croiască drum pe sub vizieră și să se răspândească în mediul înconjurător.     

De asemenea, există mai multe cercetări anterioare pe nivelul de eficiență al vizierelor, care sugerează același lucru: nu oferă protecție totală împotriva unei posibile infecții respiratorii. Din acest motiv, se recomandă utilizarea vizierelor doar ca măsură de protecție suplimentară, alături de o mască sanitară, și nu ca măsură de protecție de sine stătătoare. Specialiștii susțin, totodată, că este bine să ne protejăm cât de bine putem împotriva virusului SARS-CoV-2, așadar viziera poate face parte din “recuzita” de protecție, atunci când ieșim afară sau intrăm în contact cu persoane din afara domiciliului. 

Pe lângă mască și, eventual, vizieră, se recomandă în continuare spălarea frecventă a mâinilor, practicarea distanțării sociale și părăsirea domiciliului numai în caz de nevoie. 

Cum poți purta în mod eficient viziera?

Pentru a beneficia de protecție sporită, experții în sănătate recomandă trei lucruri esențiale:

1. Poartă mereu viziera împreună cu masca chirurgicală

După cum am menționat mai devreme, vizierele oferă un plus de protecție și pot fi foarte utile atât timp cât sunt purtate împreună cu o mască de protecție. În felul acesta, și riscul de transmisie este mult mai scăzut, în așa fel încât te protejezi pe tine, dar îi protejezi și pe cei din jurul tău, la fel de bine. 

2. Cumpără o vizieră pe mărimea potrivită

Pentru a te asigura că viziera are mărimea potrivită, ai grijă ca aceasta să ajungă, în lungime, la nivelul bărbiei tale, iar pe laterale, să ajungă la nivelul urechilor. De asemenea, nu trebuie să existe distanță între frunte și marginea exterioară a vizierei. În caz contrar, particulele pot pătrunde prin acea deschizătură și ajunge pe față.   

3. Curăță și dezinfectează viziera după fiecare folosire

CDC recomandă ca fiecare persoană care își cumpără o vizieră să consulte cu atenție instrucțiunile de pe ambalaj cu privire la întreținerea acesteia. Dacă produsul nu vine cu instrucțiuni, metoda recomandată de curățare este cu ajutorul unui produs de curățare obișnuit și cu apă caldă, pentru a elimina urmele de transpirație și sebum, precum și depunerile de praf din aer. După, se recomandă încă o clătire numai cu apă, iar ca pas final – dezinfectarea. Dezinfectarea vizierei se poate face cu ajutorul unui produs pe bază de soluție de clor. Alcoolul poate deteriora plasticul, în timp, și elimina proprietățile antireflexive sau anti-aburire ale vizierei. După ce ai dezinfectat temeinic viziera, o poți clăti, încă o dată, cu apă călduță, după care o vei lăsa la uscat sau o poți șterge cu șervețele de hârtie. 

Sunt vizierele o alternativă bună pentru persoanele care nu pot purta mască?

La prima vedere, vizierele par a fi o soluție eficientă pentru anumite segmente din populație, cum ar fi persoanele care suferă de probleme respiratorii sau cei care se folosesc de cititul pe buze pentru a comunica. Din păcate, însă, experții în sănătate sunt de părere că, în baza cercetărilor efectuate până în prezent, viziera nu poate fi recomandată, nici în aceste cazuri, drept alternativă la masca sanitară. 

Chiar dacă circulă informații contradictorii în mediul online și în presă cu privire la metodele de protecție împotriva virusului, este recomandat să urmăm sfaturile specialiștilor autorizați. În plus, în prezent se lucrează la dezvoltarea unor prototipuri de măști inteligente și transparente, care vor permite o purtare mai confortabilă și o comunicare mai eficientă. 

Unde poți cumpăra o vizieră?

În prezent, ai mai multe opțiuni la dispoziție, dacă intenționezi să îți cumperi o vizieră. Pe lângă anumite farmacii, mai mari, și magazinele cu articole și accesorii medicale, vizierele se pot găsi și în anumite hipermarketuri. De asemenea, în mediul online vei putea compara prețurile și listele de specificații ale diferitelor tipuri de viziere. 

E important să alegi cu atenție modelul de vizieră, în așa fel încât să fie de mărimea potrivită. De aceea, e recomandat să probezi viziera, înainte de a o cumpăra. Dacă nu poți face acest lucru, asigură-te că dimensiunile specificate pe ambalaj sunt potrivite ca mărime. Aceeași regulă se aplică și dacă intenționezi să cumperi viziere pentru mai mulți membri ai familiei. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1. Studiul Visualizing droplet dispersal for face shields and masks with exhalation valves, publicat în Physics of Fluids, în iulie 2020, autori: Siddhartha Verma et al.
https://aip.scitation.org/doi/pdf/10.1063/5.0022968 
Centers for Disease Control and Prevention - Use Masks to Slow the Spread of COVID-19
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prevent-getting-sick/diy-cloth-face-coverings.html

 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0